Ca la magazin

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 10 iunie 2024 27 afişări

Ca la magazin

De la magazinele de haine sau accesorii de lux nu se pleacă numai cu marfa acasă, ci, uneori, şi cu inspiraţie pentru amenajarea propriei locuinţe, scrie Financial Times. Unii dintre clienţii acestora le cer designerilor de interioare cu care colaborează să le amenajeze spaţii de depozitare care seamănă cu cele pe magazinele le rezervă prezentării ofertei şi sfătuirii clienţilor care vor să se ocupe un consilier personal de ei. Se caută dressinguri în care să poată fi expusă colecţia de haine, genţi şi alte accesorii scumpe şi în care, atunci când intră să aleagă ce să poarte sau le arate prietenilor ceva, proprietarii vor să se simtă ca la un magazin de lux, cerinţa existând şi în cazul celor care-şi cumpără o nouă locuinţă. Un astfel de dressing trebuie să fie o încăpere dedicată, în unele case sau apartamente amenajându-se de fapt o zonă în care se află dormitorul, două băi şi cel puţin câte o încăpere pentru dressing în cazul cuplurilor, eventual şi o cameră pentru meditaţie sau un birou. În funcţie de client, dressingurile de acest tip pot avea uşi în interior sau lăsa la vedere hainele, caz în care utilizatorii trebuie să fie atenţi să păstreze ordinea ca să nu strice aspectul. Se pot instala şi aşa-numite insule de dressing în care se expun ceasurile proprietarilor, precum şi amenaja zone cu temperatură şi umiditate controlată unde să se păstreze bine genţile. Există cliente care vor să-şi poată vedea uşor nu numai hainele, genţile şi pantofii, ci şi bijuteriile, iar pentru ele se pregăteşte un loc în care se pot atârna la vedere lănţişoare şi coliere, de exemplu. Zona de dressing se poate prevedea chiar cu un mic bar pentru ca utilizatorii să nu mai fie nevoiţi să plece de acolo când li se face sete, iar clienţii cu dressinguri foarte mari beneficiază chiar şi de sisteme special create pentru ei ca să poată ţine evidenţa articolelor vestimentare sau a accesoriilor.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
magazin,
haine,
accesorii,
magazine

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.