Artă luminoasă

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 24 decembrie 2022 43 afişări

Întâlnite în componenţa firmelor luminoase, neoanele pot fi şi instrumente de creaţie atunci când intră pe mâna artiştilor. Deşi utilizarea lor în artă nu este tocmai nouă, existând lucrări importante din anii ʼ60 cel puţin, artiştii sunt în continuare atraşi de ele fiindcă le permit să se joace cu lumina.

Unii artişti au propriile studiouri care realizează firme luminoase, iar în timpul liber creează propriile lucrări. Un astfel de exemplu, scrie Financial Times, este artista americană Lisa Schulte, care confecţionează firme luminoase retro pentru utilizarea în filme şi TV. Atunci când creează propriile sculpturi, combină neoanele, în special albe, cu lemn plutit şi alte materiale, căutând să scoată în evidenţă frumuseţea luminii lor. Artistul britanic Shezad Dawood foloseşte această formă de expresie artistică şi pentru a atrage atenţia asupra unor probleme de mediu, cum ar fi impactul ecologic al turismului costal, realizând sculpturi în formă de insule sau de animale marine din neon îmbinate cu picturi şi colaje din prosoape de plajă, printre altele.

Unii artişti realizează sculpturi luminoase folosind tehnologia mai nouă a ledurilor, iar alţii nici nu vor să audă de aşa ceva, continuând să utilizeze drept material de lucru neoanele clasice fiindcă lumina lor este mai frumoasă. Există şi artişti ale căror lucrări se prezintă sub forma unor texte luminoase, precum şi cazuri în care artistul nu numai creează el însuşi sculpturi din neoane, dar le şi fotografiază pe ale altora şi chiar scriu cărţi în domeniu, cum ar fi Steve Fitch.  

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
arta luminoasa,
firme luminoase,
artisti,
arta

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.