Povestea nebună a unui milionar excentric: consuma cocaină, bea câte o sticlă de whisky zilnic şi a fost acuzat de crimă

Postat la 23 decembrie 2016 8698 afişări

Povestea nebună a unui milionar excentric: consuma cocaină, bea câte o sticlă de whisky zilnic şi a fost acuzat de crimă

John McAfee a construit una dintre cele mai importante companii de securitate cibernetică din lume, însă viaţa sa în afara companiei este ceea ce l-a transformat într-o legendă.

Născut în Marea Britanie, John McAfee s-a mutat în Virginia, Statele Unite alături de părinţii săi când era doar un copil. Când avea doar 15 ani, tatăl său, alcoolic, şi-a pus capăt zilelor. A fost o perioadă extrem de dificilă, pe care omul de afaceri spune că şi-o aminteşte în fiecare zi.

McAfee a urmat cursurile Roanoke College, unde şi-a dovedit încă de la început spiritul antreprenorial. Primul său business a fost de vânzare a revistelor din uşă în uşă, activitatea care i-a adus o sumă considerabilă de bani.

A învăţat bazele programării la finele anilor '60, atunci când a lucrat la o companie specializată în cartele pentru calculatoare. A plecat apoi la Missouri Pacific Railroad, unde a implementat un sistem de automatizare a orarului de călătorie. În acea perioadă McAfee a început să consume droguri, mergând deseori la muncă într-o stare ce nu îi permitea să îşi facă treaba.

În anii '70 s-a mutat în Silicon Valley, unde a ocupat diverse poziţii în cadrul unor companii de software. Dependenţele sale au devenit extrem de periculoase: în timp ce lucra pentru compania americană Omex, obişnuia să consume cocaină şi să bea câte o sticlă de whisky zilnic. În cele din urmă a conştientizat situaţia în care se afla şi a cerut ajutor.

După reabilitare, McAfee s-a angajat la Lockheed. În 1986 a citit un articol despre viruşi, iar acest lucru l-a determinat să pună bazele unei companii specializată în combaterea infracţiunilor cibernetice. La începutul anilor '90, compania McAfee avea venituri de peste 5 milioane de dolari pe an. În 1996, la zece ani de la fondarea companiei, antreprenorul şi-a vândut acţiunile pentru 100 de milioane de dolari.

Criza financiară din 2008 l-a afectat puternic, pierzând peste 90% din averea sa. S-a mutat în Belize, încercând să pună bazele unei companii farmaceutice. Acolo a suferit o depresie, fiind la un moment dat suspectat chiar de crimă.

McAfee s-a întors în 2013 în Statele Unite şi duce o viaţă aparent liniştită, departe de camerele de televiziune. Mare parte a vieţii sale rămâne însă un mister.

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/lifestyle/povestea-nebuna-a-unui-milionar-excentric-consuma-cocaina-bea-cate-o-sticla-de-whisky-zilnic-si-a-fost-acuzat-de-crima-15271258
15271258
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.