Cum să citim printre rânduri mesajele BNR de politică monetară. Ce ne spune despre economie, inflaţie, curs şi dobânzi până la final de an

Autor: Claudia Medrega Postat la 21 octombrie 2026 14 afişări

BNR anticipează o redresare uşoară a activităţii economice pe ansamblul semestrului al doilea (S2) din 2026, dar ceva mai modestă decât s-a anticipat anterior.

Cum să citim printre rânduri mesajele BNR de politică monetară. Ce ne spune despre economie, inflaţie, curs şi dobânzi până la final de an

BNR anticipează o redresare uşoară a activităţii economice pe  ansamblul semestrului al doilea (S2) din 2026, dar ceva mai modestă decât s-a anticipat anterior.

Cât despre inflaţie, aceasta ar urma să fie pe o traiectorie ascendentă până la final de 2026.

Iar pe piaţa valutară, rămân ridicate riscurile privind cursul de schimb al leului, după cum atenţionează banca centrală, pe fondul aversiunii mari faţă de risc din cauza conflictului din Orientul Mijlociu, dar mai cu seamă din cauza deficitelor gemene (bugetar şi de cont curent) încă mari, a structurii finanţării acestora, precum şi a incertitudinilor generate de situaţia politică internă, potrivit minutei afe­rente şedinţei de politică monetară a BNR din octombrie.

Membrii boardului BNR au readus în discuţie şi importanţa stabilităţii politice şi guvernamentale, precum şi necesitatea continuării corecţiei fiscale. Şi au apreciat unanim că actualul context analizat justifică menţinerea neschimbată a ratei dobânzii de politică monetară, în vederea asigurării şi menţinerii stabilităţii preţurilor pe termen mediu, care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile.

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. Businessul din spatele zâmbetului: cum a ajuns DentOP în topul clinicilor stomatologice

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.