O companie aeriană caută două persoane care să călătorească în jurul globului cu salariu de 4000 de dolari lunar. Oricine poate aplica

Autor: Florin Casota Postat la 25 aprilie 2018 4225 afişări

Compania aeriană WoW Air caută două persoane care vor să călătorescă împreună pe timpul veri şi să-şi documenteze experienţa.

Linia aeriană low cost caută "o pereche de indivizi fun care sunt capabili să gândească măreţ". Poate fi o echipă de două persoane capabilă să creeze conţinut sau cineva care să creeze clipuri video, text şi să fie însoţit de un prieten.

Norocoşii vor trăi de la 1 iunie până pe 15 august în Islanda şi vor primi salarii lunare de 4000 de dolari. Cei doi vor locui într-un apartament (vezi imagine) din centrul capitalei, Reykjavik şi acest loc va fi folosit ca o bază pentru călătoriile ce-i vor purta în Europa, America de Nord şi Islanda.

Câştigătorii îşi vor putea alege locurile pe care vor să le viziteze. Printre locurile disponibile se numără locuri ca Barcelona, Los Angeles sau New York.

Ei vor fi nevoiţi să-şi documenteze călătoriile, să facă clipuri video, să creeze mici ghiduri ale locurilor respective.

Deadline-ul pentru aplicare este 14 mai şi un panel de juraţi vor alege perechea câştigătoare pe 18 mai. 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.