Cine pe cine vaneaza?
Daca scrutati de ceva vreme piata auto din Romania pentru o noua achizitie destinata garajului dumneavostra, timing-ul ales este cat se poate de potrivit. Cele mai noi modele ale producatorilor mondiali vor sosi, la pachet, in tara, doar ca sa va faca munca mai usoara.
Replica cutremurului de la Frankfurt
Thierry Hesse, presedintele AMC Promotion, organizatorul evenimentului, a precizat ca in acest an, la salon, vor fi prezente toate marcile de automobile, cu exceptia constructorului francez Peugeot, reprezentantii importatorului nefiind de acord cu noul spatiu de desfasurare al SIAB, Tiriac Expo, fosta locatie a Metro Otopeni, pe DN1. Hesse a mai spus ca s-a decis organizarea salonului de la Bucuresti la un interval de doar cateva zile dupa cel de la Frankfurt, pentru ca astfel vor fi prezente si in Romania noutatile prezentate in Germania.
De altfel, organizatorii trebuie sa spere la cat mai multe asemanari sau puncte de legatura cu cel mai mare salon auto de pe Batranul Continent.
Salonul de la Frankfurt, ajuns la a 62-a editie, a adus deja in prim-plan, ca de obicei, toate premierele europene si mondiale, nelasand SIAB-ului prea multe optiuni in acest sens.
Tot la Frankfurt a fost lansat insa si un trend poate mai important decat orice nou model sau prototip dezvaluit. Nemtii au "strigat in gura mare" ca se va purta "verdele", si cei mai importanti producatori germani au inceput sa-si mute disputele pe segmentul de automobile hibrid, facand o adevarata demonstratie de forta: BMW a aratat Europei Seria 7 Hydrogen, Mercedes a raspuns, bineinteles, cu E300 BlueTec, Opel a lansat Zafira CNG, iar VW a preluat termenul de "blue" pentru Passat-ul BlueMotion. Acestea sunt numai modelele constructorilor germani, dar tendinta este evidenta la nivel mondial, cu constructorii japonezi, Toyota si Honda, detasati deocamdata in lideri.
Motorizarile de tip hibrid au tinut capul de afis la Frankfurt, mult mai pregnant decat la precedenta editie, si ar fi foarte interesant de observat daca Romania poate intra serios pe harta automobilelor nepoluante.
Terenul de joaca... al lui Tiriac
Odata cu noua locatie, detinuta de omul de afaceri Ion Tiriac, mai departe de centrul orasului dar mult mai incapatoare decat Romaero Baneasa, SIAB isi propune sa-si doboare toate recordurile inregistrate pana acum. De altfel, asteptarile de la editia din acest an sunt foarte, foarte mari.
Brent Valmar, director general al Porsche Romania si presedinte al Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile din Romania (APIA), crede ca SIAB 2007 va fi unul dintre cele mai importante evenimente de profil din Europa.
SIAB 2007 se vrea o imensa vitrina auto pentru toti marii jucatori de pe piata, impartita in trei arii pe o suprafata de aproape 40.000 de metri patrati. Primele doua arii, cele destinate autoturismelor, motocicletelor si ATV-urilor, vor fi acoperite, iar cea de-a treia, latura expozitionala a autoutilitarelor, va ramane in aer liber. Suprafata expozitionala anuntata este de doua ori mai mare decat la precedenta editie, cea din 2005, de la Romaero Baneasa, iar numarul marcilor exponente va creste cu 20%.
In premiera
Pe langa ultimele modele ale Alfa Romeo, Maseratti, BMW, Audi, Bentley, Suzuki, Toyota, Porsche, Dacia s.a., la salon vor "poza", pentru prima data la SIAB, noile masini ale Chrysler, Dodge, Ford, Hyundai, Jaguar, Jeep, Land Rover, Mazda, Mercedes, Mitsubishi, smart, GWM, Lexus, Saab. Unele dintre marcile de mai sus apartin holdingului Tiriac Auto, marci ce au lipsit la ultimele editii ale salonului, dar au revenit anul acesta, cand evenimentul se desfasoara pe "teren propriu".
Dar sa nu confundam premierele SIAB cu cele mondiale sau nationale. Mondiale nu sunt, am spus-o si am argumentat-o deja, cat despre cele nationale, ele exista. La capitolul generatii noi de automobile vor fi prezente Mazda 6, ce a avut premiera mondiala la Frankfurt, Audi A 4, versiunile break si sportive ale a Clasei C de la Mercedes (C 63AMG), dar si concurentul direct al acesteia, noul BMW M3. Tot la SIAB va fi descoperit si noul Fiat 500, model asteptat cu un interes deosebit in toata Europa, dar si o versiune cel putin ciudata de Mini.
Botezata Mini Clubman, masina britanica nu mai este deloc mica, ci este ambalata intr-o versiune mult mai incapatoare, un fel de mini-break.
Variante noi-noute sau doar facelift-uri ale unor modele de succes anterioare, SIAB reprezinta, fara niciun dubiu, evenimentul lunii octombrie in Romania, exact asa cum a fost considerat salonul de la Frankfurt in Germania sau cel de la Detroit peste ocean. Pentru amatorii de afaceri bune, evenimentul poate fi un si bun prilej pentru o achizitie importanta cu un pachet-client foarte avantajos. Totul depinde de timing.
5-14 octombrie este perioada de desfasurarea a SIAB 2007;
SIAB a ajuns la cea de-a 6-a editie;
35 de producatori vor fi prezenti;
100 de premiere pentru piata autohtona vor fi dezvaluite la SIAB;
Peste 300.000 de oameni sunt asteptati la fosta locatie Metro Otopeni;
40.000 de metri patrati de suprafata expozitionala.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













