Spider-Man se caţără din nou în box-office

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 29 iulie 2017 146 afişări

Cel mai nou Spider-Man al celor de la Sony, Homecoming, îl aduce din nou în atenţia publicului pe Peter Parker, un adolescent care se alege cu tot felul de puteri după ce e muşcat de un păianjen.

Spider-Man se caţără din nou în box-office

Tom Holland, care preia ştafeta rolului principal, face o treabă surprinzător de bună; recunosc că e primul Spider-Man care mi-e simpatic, poate şi datorită modului în care regizorii au ales să trateze filmul. E o versiune mai comică decât cele anterioare, tratând povestea într-un mod aproape ironic; se vede, într-un fel, amprenta lăsată de cei de la Marvel, care au planuri mari pentru Spider-Man.

Prima jumătate a filmului ne introduce în atmosferă, prezentând modul în care Parker încearcă să se adapteze la noua lui condiţie. Facem cunoştinţă şi cu celelalte personaje, iar surprizele sunt destul de multe: veţi regăsi nume precum Michael Keaton, Donald Glover, Jon Favreau sau Gwyneth Paltrow. Robert Downey Jr. apare şi el, desigur, pentru a face legătura cu restul Universului Marvel.

Filmul are însă şi o serie de probleme: în primul rând, este prea lung. Cred că un montaj mai eficient ar fi putut scurta durata la mai puţin de două ore. În al doilea rând, intriga filmului este destul de slab construită.

Un aspect pozitiv al filmului este modul în care scenariştii s-au folosit de povestea transformării lui Parker, ducând firul narativ într-o zonă a frământărilor adolescentine şi evitând capcana superficialităţii ce se regăseşte, s-o recunoaştem, în mai toate filmele cu supereroi. E complicat să faci un film care să transmită emoţie atunci când personajul tău principal e un om-păianjen care se poate urca pe pereţi, dar producătorii de la Sony au reuşit cumva acest lucru.

E important cât de mult succes va avea filmul mai ales în contextul în care DC pare să îşi revină - după ani buni în care filme precum Batman vs. Superman sau Justice League au fost primite extrem de prost de către fani şi critici, franciza pare s-o fi luat pe drumul corect cu Wonder Woman, producţie ce a performat mult peste aşteptări. Cei de la Marvel sunt mult în faţă şi par oricum dispuşi să întindă o mână de ajutor celor de la Sony, aducând Spider-Man alături de echipa fantastică a celor de la Avengers.

În ultimii ani, filmele cu supereroi produse de Marvel au dominat industria de profil şi au redefinit acest gen cinematografic. Mulţi producători ar putea să nu fie de acord, însă reacţia publicului confirmă că Marvel este compania care impune nivelul de referinţă în acest moment. Cât va mai rezista Marvel până la primul eşec rămâne de văzut. Acesta va veni, inevitabil, pentru că producţiile sunt din ce în ce mai costisitoare şi o primă reacţie negativă a box-office-ului duce la mari pierderi financiare. Concluzia este însă alta: lansarea Spider-Man e şansa Sony de a reintra în lumina reflectoarelor.

Spider-Man: Homecoming este cea mai bună reinterpretare a poveştii din ultimii 15-20 de ani, iar asta spune multe despre ambiţiile companiei de producţie de a construi o franciză care să aducă bani şi laude, nu doar critici, aşa cum a fost cazul până acum.

Nota: 8/10

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.