Cu sapte nominalizari la Oscar, ecranizarea dupa romanul lui Ian McEwan "Atonement" ("Remuscare"), al doilea lungmetraj al lui Joe Wright, a deschis in august 2007 festivalul de film de la Venetia, facandu-l pe regizor, la doar 35 de ani, cel mai tanar deschizator al unui astfel de eveniment din intreaga istorie. Dupa curajul de a ecraniza un roman extrem de bine sedimentat in constiinta cititorilor din lumea intreaga, "Mandrie si prejudecata", Wright se apleaca acum asupra unei alte celebre opere literare, la fel de influente, chiar daca mult mai recente: "Atonement", romanul care i-a adus lui Ian McEwan al doilea premiu Booker din cariera.

Briony (Saoirse Ronan) are 13 ani. In linistea conacului Tallis, fata isi petrece vremea scriind o piesa de teatru, pe care ar vrea s-o prezinte la dineul organizat de parintii ei in cinstea fratelui Leon. In jurul lui Briony se consuma mici drame (divortul unchilor "din nord", ale caror iritante odrasle sunt trimise la resedinta Tallis pana la disparitia scandalului din presa), au loc mici razboaie (baiatul menajerei, Robbie, duce o lupta cu sora lui Briony, Cecilia), planurile se dau peste cap si asa mai departe, intr-un adevarat asediu al sensibilitatilor micii eroine, care face ce face si devine adevaratul personaj negativ al filmului cand i se pare ca vede mai mult decat se intampla si spune in gura mare mai mult decat i se pare.

Film fara indoiala important (cu toate acestea, fanii cartii lui McEwan vor fi dezamagiti), drama de epoca, poveste de dragoste si de razboi, "Atonement" este unul dintre cele mai bune filme din 2007, fiind inclus pe listele de "the best" si "must"-uri semnate de nenumarati critici din lumea intreaga. Lansarea lui la Venetia nu a impresionat juriul condus de celebrul Zhang Yimou, dar "Atonement" a tinut multa vreme prima pagina a ziarelor din lumea intreaga cu o scena foarte comentata, in care Keira Knightley sare intr-o fantana (pentru a recupera un vas) si iese de-acolo uda toata, cu vaporoasele-i desuuri devenite deodata aproape transparente. Aceasta scena i-a preocupat pe jurnalistii din lumea intreaga, chiar daca filmul lui Wright merita atentie din cu totul si cu totul alte motive.

Ce se intampla de fapt in "Remuscare"? La prima vedere nimic. O adolescenta cu imaginatia prea bogata si poate o idee prea multe frustrari acuza de viol un nevinovat, cu niste consecinte care vor constitui coloana vertebrala a sensibilei drame a lui Wright. Complicata retea de motivatii si reactii, paienjenisul de decizii si consecinte, amalgamul de mici evenimente aparent neimportante in complicatul edificiu al scenariului lui Christopher Hampton s-ar fi prabusit si destramat poate fara sprijinul esential al umerilor slabi ai micutei Saoirse Ronan (o transcriere aproape exacta a pronuntiei numelui de origine irlandeza al actritei ar fi "sirse"), nominalizata pe buna dreptate la Oscarul pentru cea mai buna actrita in rol secundar.

Gesturile ei bruste, miscarile cand prea lente, cand prea rapide, privirea uneori prea fixa, micile ticuri si pozitia aparent franta a membrelor, stangacia ei fizica exprima atat de perfect ceea ce se intampla in imaginatia micii Briony, incat scriitorul Ian McEwan a fost entuziasmat de interpretarea tinerei actrite. Personalitatea lui Ronan si modul ei special de "a fi" Briony le-au pus la lucru pe Romola Garai (Briony la 18 ani) si Vanessa Redgrave (Briony la batranete), care au fost nevoite sa adopte o interpretare oarecum coerenta cu comportamentul si reactiile din copilarie ale personajului lor.

"Totul porneste de la cuvant" ar putea fi descrierea cea mai buna atat a subiectului filmului, cat si a fragilelor mecanisme care o fac pe Briony sa comita o infioratoare greseala. "Daca scrii o poveste si folosesti cuvantul , n-ai nevoie de mai mult ca sa ti-l imaginezi ; intr-o piesa e cu totul diferit", spune la un moment dat Briony, devenind fara sa stie regizoarea unei drame cu final neasteptat, in care protagonista este propria-i familie. "Care-i cel mai urat cuvant pe care ti-l poti imagina?", intreaba ea dupa ce citeste o scandaloasa scrisoare trimisa (din greseala) de Robbie (James McAvoy) Ceciliei (Keira Knightley). Astfel, intelegem si acceptam intrucatva rationamentul lui Briony, pentru care intre o infractiune descrisa in cuvinte si infractiunea insasi nu exista, cel putin aparent, nicio diferenta.

Wright urmareste iuresul de consecinte ale marturiei lui Briony cu o extraordinara intuitie, folosind miscarile camerei, luminile, decorurile si personaje secundare de parca ar vrea sa transforme spectatorul intr-un martor direct la evenimente. Regizorul reuseste astfel un fel de descriere la persoana I, tehnica pe care o tradeaza arareori si care il obliga (uneori inutil) sa refilmeze aceeasi scena de mai multe ori pentru a prezenta punctele de vedere ale diferitelor personaje. Adevarat puzzle pentru atentia spectatorului, subiectul filmului se dezvaluie astfel in etape, cu sinceritatea subiectiva a fiecaruia dintre personaje drept sursa de informatii. Ajutat imens de imaginea lui Seamus McGarvey (acrobat al tipurilor de iluminare in "Orele"/"The Hours") si de extraordinara coloana sonora a lui Dario Marianelli (amandoi nominalizati la Oscar), Wright evadeaza din conacul Tallis o data ce Robbie pleaca pe front, dovedind ca isi stapaneste perfect arta in orice conditii.

Probabil cea mai impresionata scena din film (in ceea ce priveste logistica) este evacuarea din Dunkirk, unde regizorul nu a strigat "Stop!" timp de patru minute si jumatate. Cu sute de figuranti implicati, nenumarate obiecte de recuzita, in aer liber si cu personajul lui James McAvoy in centrul atentiei, scena nu depaseste in anvergura o scena similara din "Children of Men"/"Copiii tatalui", dar iti taie fara doar si poate suflarea. "Imi place sa ma dau mare", a ras regizorul la un moment dat, intrebat despre aceasta surprinzatoare (si pana la urma nenecesara) decizie. Dar adevarul sta mai degraba in spatele unei presiuni frecvente in lumea filmului: Wright avea acces la spatiu, la numarul de figuranti si la recuzita respectiva pentru numai doua zile, iar impartirea scenei in mai multe secvente ar fi prelungit nepermis de mult perioada de filmare. Cu o zi pentru repetitii si trei duble, regizorul a rezolvat problema si s-a incadrat perfect in program, reusind in acelasi timp una dintre cele mai socante scene din 2007.

Daca va rata Oscarurile cu "Atonement" (si acest lucru este foarte posibil, pentru ca filmul concureaza cu mult mai puternicele "There Will Be Blood" si "No Country For Old Men"), Joe Wright ar putea recupera cu urmatorul sau proiect, genul acela de poveste care face sa saliveze orice membru al Academiei Americane de Film. Este vorba de "The Soloist", un film inspirat din viata unui genial violonist si violoncelist, care trebuie sa renunte la studiile din cadrul prestigioasei academii Juilliard din cauza schizofreniei, ajungand sa cante pe strazile Los Angelesului. Cu Jamie Foxx (Ray) in rolul muzicianului si o distributie formata din nume mari, Wright a pus mana inca o data pe un subiect impresionant. Pana atunci, "Atonement" ramane unul dintre cele mai importante filme ale lui 2007.

“ATONEMENT”/”REMUSCARE”. R: JOE WRIGHT. D: SAOIRSE RONAN, ROMOLA GARAI, VANESSA REDGRAVE, KEIRA KNIGHTLEY, JAMES MCAVOY, JUNO TEMPLE, HARRIET WALTER, PATRICK KENNEDY, BENEDICT CUMBERBATCH. DIN 15 FEBRUARIE.

Ea e Saoirse