Când am văzut noua listă de prezentatori a Top Gear, în urmă cu vreo jumătate de an, nu mi-am făcut prea mari speranţe în legătură cu viitorul emisiunii. Aducerea lui Chris Evans în locul lui Jeremy Clarkson şi folosirea unui nou sistem cu 7 sau 8 prezentatori părea o soluţie disperată de a păstra măcar o parte din cei aproape 200 de milioane de telespectatori care urmăreau, săptămână de săptămână, emisiunea de pe BBC.

Rating-ul emisiunii de ieri (primul episod al sezonului 23) a fost cel mai slab din ultimii 10 ani; reacţiile celor de pe internet au fost negative, mai ales la adresa lui Evans.

Şi le dau dreptate: faptul că Evans e un om de radio şi nu unul de televiziune devine evident după primele două minute. Ţipă, încearcă nişte glume care nu i se potrivesc şi pare o copie nereuşită a personajului lui Clarkson. Cel care salvează emisiunea şi o face chiar agreabilă e Matt LeBlanc - actorul din Friends şi Joey e amuzant şi nu încearcă să ia locul unuia din foştii prezentatori. Iar asta contează mult, pentru că dă şi o senzaţie de prospeţime emisiunii, sentiment pe care Evans nu îl generează câtuşi de puţin. Nu m-ar mira ca producătorii să vadă în cele din urmă acest lucru şi să îi dea rolul de "principal" lui LeBlanc; ar fi o alegere inspirată.

Formatul emisiunii nu este modificat decât pe alocuri: segmentul “star in a reasonable princed car” a fost înlocuit cu unul numit “stars in a rally car”, adică un soi de variaţiune pe temă. A dispărut segmentul de ştiri, iar apariţiile lui Stig par din ce în ce mai rare.

Repet: am urmărit acest prim episod fără a avea aşteptări prea mari, dar am fost totuşi plăcut impresionat de Matt LeBlanc. Acestea fiind spuse, cred totuşi că emisiunea produsă la Amazon de Clarkson, Hammond şi May va avea mai mult succes; motivul este cât se poate de simplu: trei glume bune fac mai mult decât una singură.