Anticupidon din când în când. La o cafea cu regizorul Cristian Bajora

Autor: Georgiana Gheorghe Postat la 02 octombrie 2021 133 afişări

Dramaturgie românească din zilele noastre, oglindă a cotidianului în care trăim. Poveşti de dragoste cu gust amar, expuse cu umor şi fără perdea în manifestarea lor. Personaje din anturajul meu şi al tău, autentice sau de-o falsitate copleşitoare.  Şi o echipă de oameni cu suflet, artişti pasionaţi de meseria lor, care cred în visele lor. Asta găseşti la În Culise, unul dintre cele 15 teatre independente ale Bucureştiului, CONDUS de regizorul Cristian Bajora.

Eşti în parc. Ai ieşit să plimbi căţelul. Aţi obosit amândoi şi v-aţi aşezat pe o bancă să vă trageţi sufletul. Te uiţi în dreapta. Un cuplu adolescentin e preocupat cu notificările şi scrollingul de pe Insta sau Facebook. Îşi mai aruncă un zâmbet tâmp, dar care nu are legătură cu vreo emoţie dintre ei, ci cu lumea virtuală din ecran. Fiecare e complice cu propriul smartphone şi cu zecile, sutele de mesaje ce le manipulează creieraşii necopţi. Intorci confuz capul în stânga şi vezi alt cuplu care parcă se cunoaşte, dar parcă se feresc să o arate. Îţi imaginezi că e genul ăla de cuplu de amanţi, amândoi căsătoriţi, dar cu altcineva, care îşi înşală partenerii, amanţii şi pe ei înşişi. Îşi vorbesc din colţul gurii, ca să nu se înţeleagă ce-şi spun. Sunt camuflaţi de câte o carte, revistă sau un laptop, ca să disimuleze o tensiune erotică de dinaintea unei dezlănţuiri animalice ce urmează să aibă loc în garsoniera aia, pe care au inchiriat-o împreună de pe Airbnb... Şi mai vezi alte 4 cupluri, care mai de care rupte din realitatea cotidiană în care trăim.

Aşa sunt piesele scrise de Ştefan Caraman. Aşa este şi ANTI LOVE STORY. Şi nu e primul text dramaturgic al său pe care îl văd pus în scenă. Am văzut vreo patru şi sunt convinsă că o să mai văd încă vreo patru, căci dramaturgul trăieşte şi scrie cu vână, în continuare.

Iar regizorul care şi-a lipit sufletul de piesele sale, tânărul Cristian Bajora, vibrează la acelaşi nivel. Situaţii complicate, dar de un realism năucitor, limbaj mai deochiat, scene mai degrabă explicite, fără perdea, personaje rupte din anturajul meu, al tău, al prietenilor prietenilor noştri.

Frapată de întreaga poveste, văzută la Teatrul „În Culise”, pe str. Alecu Russo nr. 12, Bucureşti, unul din cele aproximativ 15 teatre independente ale capitalei, am ţinut musai să stau de vorbă cu regizorul, care este şi managerul teatrului. Cristian este foarte încântat de relaţia cu dramaturgul, cu care în timp de vreo 12 ani a dezvoltat o adevărată prietenie.

„Într-o zi, undeva prin 2009 am găsit un email în inbox de la un anume Ştefan Caraman, care îmi propunea măcar spre lectură , câteva dintre textele pe care le scrisese până atunci. Şi mi-a plăcut „Aeroport“ – piesa pe care am încercat atunci să o pun în scenă cu dragul de Şerban Ionescu (actor – n.red.). Şerban s-a dus si proiectul nu s-a mai întâmplat. Dar am rămas cu textele lui Caraman şi, mai târziu, prin 2012 am început lucrul la serialul teatral „Scrisori către Rita“.

Ştefan scrie cum îmi place mie. Are umor şi are şi mesaj. Alături de Matei Vişniec este un autor „fetish” pentru mine. Consider că aceşti doi dramaturgi români m-au ajutat şi mi-au influenţat primii paşi în carieră. Cu Ştefan a urmat bineînţeles şi o prietenie. Pentru că lui Ştefan îi place să fie aproape. Şi asta iubesc la el. Îi place să ştie, să fie prezent şi se bucură la fiecare succes. Aşa s-a întâmplat ca „Scrisori către Rita” să se joace vreo patru ani, să avem „M&M” montat, „ANTI LOVE STORY sau Se tot pot scrie poveşti de dragoste – titlul original al textului“ (titlul original al textului), „Aeroport” şi acum am pregătit „Înger căzut la Pat şi alte Ritualuri de Reîntoarcere”, care a avut premiera pe 25 septembrie. Şi mai există şi filmul „Superstar”, tot pe un text scris de Ştefan Caraman, care tocmai ce a fost în festivalul Simfest de la Mureş şi pentru care urmează premiera de gală pe 2 octombrie, la Casimcea, localitatea unde a fost filmat.

Ştefan când scrie ceva îmi trimite şi zice „ia vezi Bajora!”. Aşa a făcut şi cu ANTI LOVE STORY. Şi i-am zis „vezi că pe asta o pun”. Şi a zis „bine!” De ce? Ştii poza aia cu bătrânii care se ţin de mână şi care a făcut milioane de like-uri şi distribuiri etc.? Ştii de ce? Pentru că aşa ceva nu există. Sau e atât de rar, că atunci când vezi, nu crezi sau te miri că aşa ceva poate să existe.

ANTI LOVE STORY e o culegere de poveşti de dragoste triste. Aşa cum sunt de fapt poveştile de dragoste. Lasă un gust amar. După care trece şi gustul. Ca şi cum nu a fost niciodată nimic. Dar, bineînţeles, la spectacol se râde. Pentru că asta e măiestria lui Caraman. Şi probabil şi a subsemnatului.

Iar Ritualuri de Reîntoarcere – titlul original al piesei – mi-a scris-o mie. Pentru că a înţeles ce fel de teatru îmi place. Şi mi-a scris o piesă în mod special. Cred că ăsta e un lucru tare frumos într-o relaţie dramaturg – regizor. Şi cred că rar se întâmplă. Piesa are nişte interludii în care Ştefan mi se adresează. Îmi explică. Şi asta e foarte frumos.

Mi-a plăcut tare mult sintagma asta Înger căzut... pat la pat. Şi am ales să intitulez spectacolul astfel. Sigur că piesa vorbeşte despre multe alte lucruri, despre multe alte reîntoarceri, care au loc prea târziu. Fie ca e vorba de iubit sau iubită, de tată, de fiică sau chiar de întoarcerea la o veche pasiune. Ne întoarcem... dar nu mai e la fel. Nu mai are acelaşi gust.

E un spectacol care merită văzut. Cred că e unul dintre cele mai bune texte ale lui Ştefan. Şi sper, unul dintre cele mai bune spectacole de la noi de la teatru.”

Am mers pe 25/09 la premieră. Nu doar pentru autor sau pentru stilul regizoral, care îmi plac pentru sinceritatea lor zmucită şi pentru arta lor pe alocuri obscenă, dar totuşi romantic-melancolică. Ci pentru că de fiecare dată când am fost la Teatrul În Culise, m-am simţit ca între prieteni. E un spaţiu destul de micuţ, care permite un anumit tip de intimitate actor-spectator, care are un mic colţ cu obiecte vintage, cu bijuterii manufacturate de alţi prieteni de-ai teatrului, cu un mic bar, de unde îţi poţi lua un suc sau o cafea, care uneori sunt incluse în preţul biletului.

Biletele costă între 50 şi 70 de lei, în funcţie de spectacol, peste care se adaugă taxele şi comisioanele procesatorului de bilete. În distribuţia „ANTI LOVE STORY” îi puteţi vedea pe: Ionuţ Iftimiciuc, Mădălina Borş, Andrei Bibire/Andrei Şchiopu, Teodora Calagiu, Radu Catană, Adrian Ionescu, Dorin Enache, Gabriela Alexandru, Şerban Melnic, Tamara Roman/Tina Ţifescu, Alex Vlad, Graţiela Popa, Vlad Rădescu.

Iar în distribuţia „Înger căzut la pat” îi puteţi întâlni pe: Bianca Marinescu, Alex Vlad, Radu Catană, Eduard Păuna, Ionuţ Iftimiciuc, Iulian Sfircea, Dorin Enache, Carla Mihai, Graţiela Popa, Claudia Moroşanu, Andreea Boşneag, Cristian Bajora. Şi pentru că Bajora nu este doar regizor, ci poartă şi pălăria antreprenorului, a managerului şi pentru că eu sunt parte din comunitatea de business, manager şi antreprenoare, la rândul meu, dar cu sufletul aplecat spre cultură şi artă, am discutat puţin şi despre businessul unui teatru independent.

Ce presupune, care sunt calculele, ce zice P&L-ul?

„Teatrul În Culise există din 2011. Anul ăsta aniversăm 10 ani de existenţă şi este rezultatul dorinţei mele de a crea un spaţiu unde spectatorul să aibă o experienţă specială în interacţiunea sa cu spectacolul de teatru.

Am schimbat de-a lungul timpului şase spaţii, motivele fiind diverse dar având în comun ceva ce este, cred, boala acestui sector independent în România: instabilitatea şi lipsa de predictibilitate.

În februarie 2020 ne-am asumat deschiderea unui nou spaţiu, cel în care suntem şi astăzi – Alecu Russo nr. 12. Iar în martie 2020 a început „ciudăţenia” asta care continuă şi pare că nu se mai termină.

Teatrul În Culise suferă. Suferă pentru că deşi se află într-un moment artistic bun, cu spectacole excelente care umpleau sala înainte de pandemie, cu mulţi artişti alături, cu o comunitate solidă, a stat închis un an şi ceva. Şi s-a deschis vara, când publicul mai degrabă este în vacanţă decât în sălile de teatru. 

Teatrul În Culise suferă depresia cauzată de inutilitate, de imposibilitatea de a-şi aduce contribuţia pentru care a fost constituit. Actorilor le-a fost aproape imposibilă perioada prin care am trecut, pentru că actorul e actor atunci când se aprinde lumina, atunci cand oamenii sunt in sală. Altfel... devine doar un om trist. Iar eu, ca manager, habar n-am cum de am ajuns până aici.  Şi totuşi ne mândrim că în perioada asta oribilă am reuşit să scoatem la lumină nu mai puţin de nouă producţii, cinci dintre ele având programată premiera în debutul actualei stagiuni. Şi le mulţumesc pentru asta tuturor colaboratorilor mei care reuşesc încă să creadă că vom reuşi să aducem bărcuţa noastră la mal.

Investiţia în spectacole, marea investiţie se face aproape „în natură”. Regizorul lucrează gratis, actorii lucrează gratis, textele sunt gratis – mă refer la lunile, de repetiţii, şi reuşim să investim ceva, bani pentru cateva obiecte şi elemente de decor. Sume neînsemnate, pentru că singura noastră sursă de venit sunt încasările din vânzarea biletelor, iar acestea folosesc pentru plata actorilor, chirie, utilităţi şi alte cheltuieli lunare; de multe ori, încasările sunt insuficiente. Aşa că ajungem ca un spectacol – de exemplu „Aeroport”  – să coste 1.500 de lei ca să fie produs. Nu este deloc ceva sănătos. Dar ar trebui să dea totuşi de gândit că, un teatru cum este În Culise produce cultură la un nivel egal cu un teatru subvenţionat, dar cu resurse mult mai mici. Dacă am avea un buget pe care să-l gestionăm, am realiza lucruri extraordinare în zona asta independentă, atât noi, căt şi ceilalţi colegi de la celelalte teatre. Şi până la urma noi, din martie 2020 până în septembrie 2021 am produs nouă spectacole. E un lucru extraordinar!

Am renunţat să cred că se mai poate întâmpla vreo finanţare sau susţinere din zona publică. Sunt prea multe interese şi guri de hrănit la stat. Din nefericire, noi nu existăm pentru ei. Ar fi atât de simplu să aloci – mă refer la Bucureşti – 1 milion de euro anual pentru cele 10-15 spaţii care produc teatru – aproximativ 100.000 euro/an pentru noi ar fi minunat. Din bugetul ăsta s-ar plăti chiria şi s-ar genera buget suficient pentru 4-5 producţii sănătoase pe an. Înmulţit cu 10, asta ar însemna 40-50 de producţii pe an în sectorul de teatru independent, cu bani pentru artişti şi cu linişte. Iar asta, în condiţiile în care această întreagă sumă (1 milion de euro) despre care vorbim, este mai mică decât bugetul anual al oricărui teatru din subordinea primăriei, care produce maxim 4-5 spectacole pe an. Cam asta e tristeţea. Nu cred că se va întâmpla vreodată...

În anul ăsta şi jumătate ne-a fost mai greu ca oricând. Singura rază de speranţă ne-a oferit-o comunitatea, care a sărit de multe ori în ajutorul nostru cu sponsorizări şi împrumuturi. Am acumulat anul ăsta în jur de 25.000 euro datorii, pe lângă ce aveam de dinainte. Ca să putem să existăm în continuare, să amenajez o sală de teatru în plină pandemie, să producem spectacolele şi să plătim chiria.

Din martie 2020 până în august 2021 încasările noastre totale din vânzarea biletelor au fost undeva în jurul a 60.000 de lei. Împărţind la numărul de luni, avem un venit mediu de 4.000 de lei/lună, în condiţiile în care doar chiria spaţiului este peste dublul acestei sume. Şi avem 40 de actori colaboratori. Deci restul a însemnat datorii sau ajutor din partea unor oameni cărora le mulţumesc din inimă că au fost şi sunt alături de noi. Dar cred că premiul şi bucuria noastră cea mai mare este publicul. Şi oamenii care se întorc să ne vadă toate spectacolele din stagiune. Premiul nostru e sala plină, bucuria şi zâmbetul celor care ies după spectacol din sală. Premiul meu sunt actorii, care sunt împliniţi de ceea ce fac şi bucuria că la sfârşitul lunii, habar n-am cum, reuşesc să acopăr cheltuielile. Premiul pe care mi-l doresc este ca într-o zi de 1 ale lunii, să trag linie şi să ies pe plus.”

Eu vă invit În Culise. La Teatru. Atmosfera prietenoasă, cafea bună. Spectacole faine şi oameni cu suflet. Enjoy it!


Cristian Bajora.Teatrul În Culise există din 2011. Anul ăsta aniversăm 10 ani de existenţăşi este rezultatul dorinţei mele de a crea un spaţiu unde spectatorul să aibă oexperienţă specială în interacţiunea sa cu spectacolul de teatru.


 Georgiana Gheorghe (colaborator - Femeie de afaceri. Pasionată de teatru)

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.