Ca sa ajungi la restaurantul La Marlenaz, trebuie sa urci mai bine de un sfert de ora stradute abrupte, unde cu greu au loc doua masini mici si cu atat mai putin microbuze de opt locuri, precum cel care ne-a luat de la hotel pe la 6,30 seara, cand Alpii elvetieni incepeau sa fie incet cuprinsi de intuneric.

Dar abia dupa ce te afli in fata barierei si a semnului care indica interdictia automobilelor de a circula mai departe de acel punct incepi sa te intrebi ce au vrut sa spuna organizatorii cand ne-au anuntat ca urmeaza o seara surprinzatoare.

Prima parte a raspunsului vine imediat, cand isi face aparitia o uriasa masina de batatorit zapada, pe care scrie Snow Taxi si unde stam inghesuiti zece oameni pe doua banchete fata in fata. Soferul pleaca in tromba si, chiar daca nu merge cu mai mult de 15 kilometri la ora, senzatia este amplificata de scartaitul zapezii de pe drumul lat de doar cativa metri, sapat parca in stanca.

Dupa alte zece minute in care claustrofobia generata de inghesuiala alaturi de alte noua persoane intr-o cabina de nici opt metri patrati este atenuata doar de frica de a nu te pravali in prapastia vizibila de pe partea stanga a drumului, apare terasa cabanei familiei Bruchez si o priveliste care te faci sa intelegi pe loc de ce Verbier este considerat "Saint Tropez din Alpi".

Miile de luminite aprinse in oraselul inconjurat din toate partile de munti ce au impreuna peste 400 de kilometri de partii confirma observatia receptionerului de la hotel, cum ca desi este doar o zi obisnuita de marti, spre sfarsitul sezonului de schi, Verbier nu duce lipsa de clienti dispusi sa plateasca pana la 40 de euro pentru un ski-pass chiar si in plina criza.

Dar cei mai multi vin pentru ceea ce se intampla in afara pistelor amenajate, caci Verbier este recunoscut ca una dintre cele mai bune destinatii din lume pentru pasionatii de "off-piste" sau "semi off-piste", daca totusi credeti ca e prea mult sa coborati pante abrupte, cu inclinare de peste 30-40 de grade, printre stanci, unde zapada nu a fost atinsa de nimeni. Poate doar schiorii incepatori sa nu prea aiba ce sa faca intr-un orasel renumit si pentru alte experiente mai mult sau mai putin extreme, precum coborarea pe sanii a partiilor cu lungimi de peste zece kilometri, marsul prin padure, sau, de ce nu, o baie intr-o piscina cu vedere catre muntii inzapeziti. Toate acestea, alaturi de terenurile de golf care rasar odata ce s-a topit zapada reprezinta principalele argumente cu care hotelierii elvetieni ii conving pe turisti sa plateasca pana la cateva sute de euro pe noapte.