Reportaj: În culisele mitologiei irlandeze. Acasă la leprechaunii din insula de smarald

Autor: Cristina Roşca Postat la 27 iunie 2014 529 afişări

Din Dublin mi-au rămas în minte uşile colorate în roşu turbat, galben pai sau chiar negru mat. La ţară în Irlanda am realizat că există mii de variante de verde, iar în Irlanda de Nord am văzut că apa oceanului are nuanţe ce pleacă de la turcoaz şi merg până la albastru închis.

Trebuie să recunosc că după o săptămână pe tărâmul verde al Irlandei nu am văzut niciun leprechaun.  Nu, nu vreau să spun că nu există aceste creaturi mitologice, ci doar că au stat tare bine ascunse cât am fost eu acolo. Dacă leprechaunii i-am văzut doar pe tricourile turiştilor, pe urmaşii lor irlandezi i-am cunoscut în număr mare şi toţi au fost adevărate personaje, mereu puşi pe glume, dispuşi să te ajute şi dornici să petreacă într-unul dintre numeroasele baruri din întreaga ţară, dar mai ales din Dublin.

Am ajuns în Irlanda cu avionul, iar din aer ţara pare mică şi verde. Când cobori îţi dai seama că nu e chiar aşa de mică, însă este chiar atât de verde. Ca să poţi vedea cât mai mult din insula de smarald ai nevoie fie de mult timp, fie de un plan bine pus la punct. Eu am vrut să văd cât mai multe, aşa că am ajuns să îndes toată Irlanda (şi Irlanda de Nord)

într-o săptămână.

Fiecare regiune şi fiecare destinaţie are farmecul său, însă dacă ar fi să aleg zece experienţe ce nu trebuie ratate aş începe cu Dublin, care este capitala insulei şi unul dintre cele mai vii oraşe pe care le-am văzut vreodată. Cartierul Temple Bar nu doarme niciodată, iar când răsare soarele pe străzile sale nu sunt doar turişti. Fiecare bar din acest cartier amplasat în inima oraşului are în ofertă zeci de tipuri de bere - şi multe alte băuturi, însă ele contează mai puţin. Totuşi, la fiecare masă vei vedea cel puţin un pahar de Guinness. În magazinele de suveniruri vei găsi tricouri, magneţi, pahare, toate cu Guinness. Este un simbol la fel de important ca şi trifoiul cu patru foi pentru turismul irlandez. De altfel, fabrica Guinness din Dublin are şi ea porţile deschise pentru turiştii care vor să înţeleagă mai multe despre procesul de fabricare a berii.

Dar cum berea nu este pe gustul tuturor, irlandezii au deschis şi porţile distileriei de whiskey Jameson, tot din Dublin. În pauza dintre două beri sau pahare de whiskey poţi da o fugă pe străzi să admiri oraşul sau poţi merge până la Trinity College, una dintre cele mai cunoscute universităţi din Irlanda, unde au studiat minţi luminate precum Jonathan Swift (autorul „Călătoriilor lui Gulliver„), Oscar Wilde („Portretul lui Dorian Gray„) sau Mairead Maguire (laureat al Premiului Nobel pentru Pace). În biblioteca universităţii, ce pare ruptă din filmele Harry Potter, stă expusă The Book of Kells, una dintre cele mai cunoscute cărţi din lume, care conţine textele celor patru evanghelii din Noul Testament scrise în jurul anilor 800 de călugări irlandezi, scoţieni şi englezi.

Mâncarea irlandeză nu trebuie nici ea ratată, mai ales micul dejun care cuprinde cârnaţi, fasole, bacon, ouă ochiuri, roşii, pâine cu unt şi brânză şi celebrele budinci (white pudding şi black pudding, cea din urmă similară cu sângeretele). „Un mic dejun irlandez îţi poate ţine loc şi de masă de prânz„, mi-a spus o prietenă originară din Irlanda, dar care locuieşte în prezent în Italia. Multe hoteluri şi B&B-uri îţi dau de ales între cel puţin trei tipuri de mic dejun, pentru că, spun ei, nu mulţi turişti pot să suporte un astfel de festin (micul dejun irlandez) zi de zi.

Odată ajuns în Irlanda, trebuie să vizitezi cel puţin un castel. Unele au fost păstrate în forma lor iniţială pentru a-i atrage pe turişti, altele au fost transformate în hoteluri de cinci stele pentru a-i atrage pe turiştii bogaţi. De multe ori, domeniile au devenit imense terenuri de golf. Unul dintre cele mai impunătoare castele din Irlanda este Kylemore, situat în inima Parcului Naţional Connemara. Poziţionat strategic pe malul unui lac, castelul se impune prin arhitectura sa, dar îi cucereşte pe vizitatori în special datorită grădinilor sale, care sunt o destinaţie în sine. După o vizită la castel, turiştii pot face o plimbare prin Parcul Naţional Connemara, considerat de irlandezi una dintre cele mai frumoase destinaţii turistice ale ţării. Zona este dominată de dealuri verzi, de munţi golaşi şi de zeci de lacuri, fiecare cu apă într-o altă nuanţă de albastru.

Trebuie să prinzi apusul pe una dintre plajele din Irlanda. În satul Rossnowlagh, plaja se întinde cât vezi cu ochii, iar nisipul întărit este perfect pentru şoferii care vor să-şi testeze îndemânarea. În stânga, vezi cum se iau la întrecere maşinile, în faţă ai surferi de toate vârstele care se luptă cu valurile, iar în dreapta ai căsuţe de lemn de unde poţi cumpăra clătite, hot-dog sau cartofi prăjiţi după ce ai obosit de la prea mult surf sau volei pe plajă.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/turism/reportaj-in-culisele-mitologiei-irlandeze-acasa-la-leprechaunii-din-insula-de-smarald-12838046
12838046
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.