De ce Marele Paris s-a distantat de fratele sau mai mic

Postat la 14 iunie 2010 60 afişări

Da, Bucurestiul a fost denumit la un moment dat Micul Paris. Dar economic vorbind, nu mai e nicio asemanare intre micul Paris si cel adevarat. Unul ramane una dintre cele mai importante destinatii turistice si de business din lume, celalalt a intrat in regres si abia atrage o bruma de turisti curiosi sa vada unde au trait Dracula si Ceausescu.

Anul acesta nu ne-a mers asa de bine. Vom avea, probabil, cu un milion de turisti mai putin decat in 2009, adica in jur de 27 de milioane", spune Veronique Potelet Anty, responsabilul pentru comunicarea cu presa al Biroului de Turism din Paris.

Fata de ce se intampla la Paris, turismul din Bucuresti si din toata Romania, de altfel, pare o gluma. Este suficient sa ne uitam la cifrele Institutului National de Statistica - anul trecut, pana la sfarsitul lunii noiembrie, aproximativ sapte milioane de vizitatori straini au intrat in Romania si, spre deosebire de cei care ajung la Paris, multi dintre cei ce ne-au vizitat o data nu au in plan sa o mai faca si a doua oara. Cu alte cuvinte, in toata Romania au ajuns in 2009 de patru ori mai putini decat au sosit doar intr-un singur oras din Franta.

Pe de alta parte, nu doar ca nu avem cu ce sa atragem un numar atat de impresionant de vizitatori, dar si daca am face-o, nici nu am avea unde sa-i cazam, din moment ce Bucurestiul are o capacitate de cazare de mai putin de 10.000 de locuri, in timp ce in Paris sunt peste 76.000 de camere in 1.466 de hoteluri.

In plus, Parisul are nu doar renume si obiective turistice celebre, ci si o strategie sustinuta de promovare, independenta de programele turistice nationale. Spre exemplu, Biroul de Turism din Paris deruleaza anual 2.000 de activitati de marketing si promovare, adresate atat publicului general, cat si reprezentantilor presei locale si internationale.

Pana acum, se pare ca a functionat - potrivit indexului City Brands, realizat de Anholt-GfK Roper, perceptia generala asupra Parisului este de "cel mai carismatic oras din lume", devansand Londra si Sydney, urmatoarele orase clasate in top. Un alt sondaj, realizat de autoritatile pariziene, arata ca 92% din cele 13.000 de persoane (exceptand parizieni) care au participat la cercetare au o parere buna despre capitala Frantei.

Acelasi sondaj da rezultate si despre perceptiile in randul turistilor de business - 82% dintre ei prefera Parisul oricarui alt oras pentru organizarea intalnirilor de afaceri. Si reprezentantul Biroului de Turism confirma: "Foarte multi dintre cei care vin in Paris in fiecare an se afla la a doua, a treia vizita sau chiar mai mult. Sunt turisti care in fiecare an vin macar de doua ori in Paris, nu neaparat pentru vacante, cat pentru iesiri de un weekend sau sesiuni de cumparaturi".

Americanii si englezii viziteaza cel mai des Parisul. Cifrele Biroului de Turism arata ca 3,4 milioane de americani si 2,7 milioane de englezi au innoptat anul trecut intr-un hotel din Paris. Italia, Spania, Germania si Japonia au fost alte tari care in 2009 au trimis peste un milion de vizitatori in capitala Frantei.

Dincolo de simbolurile pentru care acest oras este cunoscut in toata lumea, Parisul se remarca si prin ceea ce ofera ca activitati de relaxare. Incluzand spectacolele, piesele de teatru, concertele, expozitiile, in Paris au loc in fiecare zi circa 300 de astfel de manifestari artistice.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
turism,
Paris,
economie
/analize/turism/de-ce-marele-paris-s-a-distantat-de-fratele-sau-mai-mic-6369052
6369052
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.