Europa se pregateste de o toamna furtunoasa

Postat la 29 august 2010 14 afişări

Avertismente de Casandra sau previziuni realiste? Europa va avea de infruntat o toamna foarte dificila din punct de vedere social si politic, avand in vedere masurile de austeritate fiscala din Vest si relatia est-europenilor cu FMI, apreciaza analistii straini, in contextul in care deja pentru septembrie se anunta deja greve si miscari de protest pe continent.

Dupa agitatia din mai si iunie, cand criza datoriilor din zona euro a facut valuri pe pietele financiare si a generat greve si demonstratii care in Grecia au ajuns la violente, analistii straini citati de Reuters apreciaza acum ca Europa ar putea traversa o noua perioada tensionata, desi temerile de o destramare a zonei euro si de desfiintare a monedei unice au fost depasite.

Exista o serie de factori de risc, care in Europa de Vest sunt legati de grevele si manifestatiile organizate de sindicate, in Europa de Est si tarile baltice de dificultatile negocierilor cu FMI, iar intr-o serie de tari de pe continent, cum ar fi Italia, de eventualitatea unor alegeri anticipate.

"Editiile ziarelor din septembrie si octombrie vor fi aproape sigur pline de stiri cu demonstratii de strada, mai ales in Spania si Grecia. Vor fi lucruri interesante cu siguranta", sustine David Lea, analist la Control Risks Group din Londra, citat de Reuters.

In privinta Europei de Est, riscurile s-ar lega mai ales de parcursul dificil al negocierilor cu FMI si de conditiile dure impuse de institutie unor tari greu afectate de recesiune, ca Letonia, Romania si Ungaria.

"Evenimentele din Ungaria, Romania si Letonia sunt separate, sunt povesti care nu au legatura intre ele. Dar daca ai probleme deja in trei tari concomitent, atunci apare perceptia de 'Europa de Est in criza', ceea ce poate avea un impact mai larg pe piata", considera Jon Levy, analist la Eurasia Group. In plus, o serie de banci occidentale, in special din Austria si Suedia, au expunere mare in Europa de Est si in tarile baltice si raman vulnerabile la orice evolutie negativa din aceasta parte de continent, sunt de parere comentatorii straini.

Intr-un raport asupra evolutiei monedelor din Europa de Est difuzat in urma cu cateva zile, Nicolae Covrig, analist financiar in cadrul Raiffeisen Bank Romania, a apreciat ca "pe masura ce vacanta de vara se incheie si se apropie toamna, ne asteptam la mai multa volatilitate pe piata valutara si consideram ca miscarile vor fi mai degraba in sensul deprecierii leului", atata vreme cat este de asteptat "o anumita deteriorare" la nivelul monedelor din regiune, de la forint pana la coroana ceha, iar "tensiunile politice sunt de asteptat sa creasca pe piata locala". De la nivelul curent de 4,22-4,24 lei/euro, analistul se asteapta ca pana la sfarsitul lui septembrie, cursul sa ajunga la 4,40 lei/euro.

Urmărește Business Magazin

/analize/servicii-financiare/europa-se-pregateste-de-o-toamna-furtunoasa-7055089
7055089
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.