Bancherii vechi şi noi

Autor: Alex Ciutacu Postat la 29 martie 2018 351 afişări  

Alexandre Guy Francesco de Rothschild este moştenitorul unui imperiu bancar. El reprezintă a şaptea generaţie a dinastiei de evrei care a schimbat regulile jocului din sistemul bancar în urmă cu mai bine de 200 de ani.

Bancherii vechi şi noi
Bancherii vechi şi noi

În 1744 se năştea primul membru al celebrei dinastii Rothschild, o familie de bancheri cunoscută în cele mai selecte cercuri de interes din lume. Mayer Amschel Rothschild era ceea ce germanii numeau ”Hoffaktor“, un bancher evreu care gestiona finanţele nobilimii europene. Mai târziu, Mayer şi-a trimis copiii în toată Europa, de la Londra, Paris şi Frankfurt până la Viena şi Napoli, pentru a pune bazele unuia dintre cele mai complexe sisteme bancare din lume.

Astăzi, banca urmează să fie preluată de Alexandre Guy Francesco de Rothschild, 38 ani, după ce tatăl său, David de Rothschild, 75 de ani, a decis să părăsească poziţia de preşedinte al Rothschild & Co., păstrându-şi funcţiile în celelalte ramuri ale băncii, cum ar fi poziţia de vicepreşedinte al Rothschild Bank AG.

Tânărul Alexandre se pregăteşte deja de o bună bucată de vreme pentru a urca la conducerea băncii, pentru a încununa a şaptea generaţie a dinastiei de evrei care a schimbat regulile jocului din sistemul bancar în urmă cu mai bine de 200 de ani. În prezent vicepreşedinte al grupului, acesta s-a alăturat băncii în 2008 după ce a lucrat atât în cadrul Bank of America, cât şi în pozţia de consultant pe piaţa de fuziuni şi achiziţii la banca de investiţii Bear Stearns.

Moştenitorul imperiului bancar a absolvit Şcoala Superioară de Comerţ Extern şi a fost pregătit pentru a ajunge să conducă grupul bancar. Pe lângă poziţia actuală de vicepreşedinte al Rothschild, s-a alăturat anul trecut consiliului de administraţie al conglomeratului Bouygues, care are cote de piaţă masive în sectoarele de construcţii, telecom şi furnizare servicii de televiziune.

Schimbarea conducerii vine în cadrul unei nevoi de repoziţionare şi realiniere la piaţă, grupul de consiliere fiscală încercând să îşi diversifice activitatea, pentru a rămâne profitabil chiar şi atunci când efervescenţa de pe pieţele de fuziuni şi achiziţii este scăzută. De când s-a alăturat băncii, Alexandre de Rothschild a ajutat la consolidarea şi supervizarea businessului de investiţii.

David de Rothschild, cel care predă acum conducerea grupului, a jucat, de asemenea, un rol important în consolidarea afacerii. El a supravegheat şi a gestionat fuziunea subsidiarelor din Franţa şi Marea Britanie în 2012, într-o mutare care a fost proiectată pentru a unifica cele două braţe ale familiei Rothschild şi pentru a ajuta la creşterea încasărilor. Înainte de această mutare, David a condus subsidiara din Marea Britanie din 2004, când vărul său, Evelyn de Rothschild, s-a retras. La nivelul întregii lumi, pe piaţa de fuziuni şi achiziţii, în ultimii doi ani, Rothschild s-a situat pe locul cinci, după JPMorgan, Goldman Sachs, Lazard şi Bank of America Merrill Lynch. Până în luna septembrie a anului trecut, banca a avut încasări de 852 de milioane de euro în 2017, potrivit publicaţiei americane Business Insider. Grupul are aproximativ 2.800 de angajaţi în 40 de ţări.

Dincolo de datele financiare, Rothschild este un nume care a marcat istoria. Familia a primit titluri nobiliare în toată lumea, de la Marea Britanie, unde mai mulţi membrii ai dinastiei au primit titlul de Sir, până la Imperiul Roman. Împăratul Franz I al Austriei a acordat stema regală baronilor Rothschild în 1822.

Motto-ul familiei Rothschild este ”Concordia, Integritas, Industria“ (lb. latină: Armonie, Integritate, Industrie). Cu accent pe ”industrie“, bancherii au investit în domenii variate, de la servicii financiare şi imobiliare la minerit, energie, agricultură, producţie de vin şi organizaţii nonprofit. În secolul XIX, familia Rothschild a deţinut cea mai mare avere privată din istoria modernă a lumii. Averea a fost împărţită între mai mulţi membri ai familiei, iar banii lor sunt investiţi astăzi în domenii variate. 

Printre oamenii de seamă din Franţa a căror carieră şi viaţă s-a intersectat cu bancherii Rothschild se numără actualul preşedinte ales al Franţei, Emmanuel Macron, potrivit Financial Times. Macron s-a alăturat băncii la 30 de ani, cu vagi cunoştinţe în lumea finanţelor. Cariera la Rothschild, unul dintre cele mai mari grupuri de consiliere financiară din lume, i-a adus numele de ”Mozart al finanţelor“, pentru rolul jucat în consilierea Nestlé în privinţa achiziţiei unei divizii a Pfizer în 2012, o tranzacţie de 12 miliarde de dolari. Cu peste 50 de ani înaintea lui Macron, şi Georges Pompidou a lucrat în cadrul băncii timp de opt ani; el a devenit apoi premier şi chiar succesorul lui Charles de Gaulle în anii 1960.

În România, bancherii l-au recrutat pe românul Alexandru Rus pentru a coordona activitatea de pe piaţa locală de M&A, cu scopul de a câştiga o felie din piaţa locală. România nu este străină pentru legendarii bancheri, încât aceştia au fost deja implicaţi din umbră în două dintre cele mai mari tranzacţii locale.

Una dintre ele este achiziţia BCR de către grupul austriac Erste, mutare care a reprezentat cea mai mare tranzacţie din România de până acum, valaorea fiind de peste 4 miliarde de euro. Bancherii de la Rothschild sunt de altfel consilierii de casă ai lui Andreas Treichl, şeful grupului Erste Bank, ei fiind cei cu care Treichl a lucrat în toate mutările pe care grupul austriac le-a făcut în regiuna Europei Centrale şi de Est.

”Scutul roşu“ (lb. germană: Rothschild) a fost şi alegerea antreprenorului Ion Ţiriac în urmă cu mai mulţi ani, când a negociat cu HVB Bank (Bank Austria Creditanstalt) şi a cedat pachetul majoritar al Băncii Ţiriac. Mai mult, familia Rothschild este implicată în România şi în afaceri imobiliare, iar de anul trecut a început din nou să parieze pe proiecte imobiliare locale după ce luase o pauză pe perioada crizei.

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

Citeşte pe Tetelejurnal.ro

Zece poveşti ale unor români care au reuşit. Cum au ajuns să lucreze pentru NASA, în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi sau chiar să conducă companii de sute de milioane de dolari Zece poveşti ale unor români care au reuşit. Cum au ajuns să lucreze pentru NASA, în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi sau chiar să conducă companii de sute de milioane de dolari

Sunt câteva mii sau poate chiar zeci de mii. Din China în SUA şi din Dubai la Varşovia. Predau la universităţi de top din lume, lucrează pentru NASA sau în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi. Sunt antreprenori care au pus bazelor unor start-up-uri peste hotare. Sau sunt executivi care conduc businessuri regionale sau globale de top, cu afaceri de zeci şi chiar sute de milioane de euro. Sunt cei care fac cinste României.

vezi continuarea
ZF.ro
BREAKING NEWS! Acţiunile Renault s-au PRĂBUŞIT. Lovitură şoc pentru gigantul francez. Ce se întâmplă cu Renault şi Dacia BREAKING NEWS! Acţiunile Renault s-au PRĂBUŞIT. Lovitură şoc pentru gigantul francez. Ce se întâmplă cu Renault şi Dacia
BREAKING NEWS: S-a terminat! Guvernul aruncă BOMBA în România cu o ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ. Peste 200.000 de oameni rămân ŞOMERI. Vestea a venit ca un FULGER pentru cei care...
ONE.ro
Jurnalista Paula Rusu trăieşte doar cu un plămân. A aflat înainte de nuntă că are TBC Jurnalista Paula Rusu trăieşte doar cu un plămân. A aflat înainte de nuntă că are TBC
De ce şi-a retras Andreea Berecleanu copiii din şcolile de stat?
Cum a ajuns Smiley să facă atâţia bani: "Mi-am luat, în rate,...
Descopera.ro
Povestea INCREDIBILĂ a adevăratului ''Tarzan'', fiul unei prinţese din Rusia, care s-a retras în sălbăticie în urmă cu 60 de ani Povestea INCREDIBILĂ a adevăratului ''Tarzan'', fiul unei prinţese din Rusia, care s-a retras în sălbăticie în urmă cu 60 de ani
Întorsătură STRANIE la Observatorul Astronomic luat cu ASALT de agenţii FBI pe motiv de EXTRATEREŞTRI. ''Este un risc prea mare''
Diplomatul român care a SFIDAT ordinele comuniştilor şi l-a lăsat pe premierul Petru Groza fără un lucru extrem de valoros. ''SPARGE uşa dacă vrei, dar eu nu-ţi dau nimic''. Abia după 50 de ani, urmaşii lui l-au înapoiat
Go4it.ro
Dacă ai un telefon cu ANDROID, s-ar putea ca Google să îţi fi umblat în setări fără să ştii Dacă ai un telefon cu ANDROID, s-ar putea ca Google să îţi fi umblat în setări fără să ştii
Televizorul din CHINA cu AI care va schimba modul în ne uităm la programele preferate
O soluţie „high-tech” pentru STRES. Tehnologia care poate să reducă ZGOMOTUL din birouri aglomerate
Csid.ro
Dislipidemie: cauze şi tratament Dislipidemie: cauze şi tratament
Reguli pentru o slăbire corectă şi definitivă
Geanina Ilieş: alimentele de care nu se atinge

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.