Mihaela Mitroi este una din eroinele Catalogului "200 cele mai puternice femei din business", care va fi lansat în curând, si ale galei "Woman in Power" (19 martie 2014).

Mihaela Mitroi este una dintre puţinele femei din România care au reuşit să acceadă la vârful uneia dintre cele mai mari firme de audit şi consultanţă, industrie dominată de bărbaţi la nivel de top management. Lucrează de 16 ani în cadrul PwC România, timp în care a construit, împreună cu ceilalţi parteneri, o companie cu 600 de angajaţi şi afaceri de aproape 40 de milioane de euro. Puţini ştiu însă că a lucrat la început de carieră ca programator, fiind absolventă a Facultăţii de Cibernetică din cadrul ASE şi că, în 1997, PwC de astăzi avea doar opt sau nouă angajaţi în departamentul de taxe. „După ce am terminat facultatea am fost repartizată la un aşa-numit Oficiu de Calcul, din provincie, unde încercam să programez sistemele de contabilitate pe nişte calculatoare destul de rudimentare.

Pe atunci, programarea era la stadiul de pionierat printre tinerii din România“, îşi aminteşte Mihaela Mitroi, care în urmă cu jumătate de an a fost numită în funcţia de lider al Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică din cadrul PwC, având în subordine circa 200 de angajaţi. Deşi în facultate a învăţat contabilitate numai pentru un an şi, de cele mai multe ori, o găsea plictisitoare, Mihaela Mitroi spune că primul job i-a deschis apetitul pentru fiscalitate, astfel că următorul loc de muncă a fost cel de economist în cadrul unei companii de stat care se ocupa cu administrarea restaurantelor din sectorul 3 al Capitalei.

„S-a nimerit într-o zi ca persoana care făcea contabilitatea, contabilul-şef, să nu mai poată veni la serviciu. Evident, cineva trebuia să facă bilanţul întregii companii, iar directorul general s-a gândit că eu aş fi persoana potrivită. Bineînţeles, nu mai făcusem asta niciodată, era o responsabilitate foarte mare, era vorba de multă marfă, de mulţi oameni.“ Şi atunci s-a „pus cu burta pe carte“, a luat toate cărţile de contabilitate pe care le-a găsit, a stat nopţi întregi să desluşească tainele fiscalităţii şi, când debitul şi creditul s-au aliniat, s-a dus la o contabilă-şefă (de la o companie similară cu cea în care lucra), cu o experienţă de 40 de ani în domeniu, să îi certifice munca: „Eram extrem de fericită şi de mândră de ceea ce realizasem, rezultatul era întocmai cum scria în cărţi, dar m-am demoralizat rapid. Îmi aduc aminte că doamna respectivă a luat un creion roşu, ca la şcoală, şi mi-a înroşit tot bilanţul la care muncisem. Dar m-am ţinut de capul ei, cred că eram stresantă, voiam să aflu de ce nu e bine şi până la urmă am învăţat. Pe atunci oamenii nu erau pregătiţi să îţi dea informaţii, secretul meseriei era foarte bine păstrat“.

Apoi, a lucrat o perioadă în Ministerul de Finanţe, la direcţia de finanţe publice, şi pentru puţin timp 
într-un departament de control, etape care au avut un rol important în meseria pe care o are şi astăzi şi de care spune că încă este „îndrăgostită, pentru că tot timpul am ceva de învăţat. Nu există limite, ajungi să cunoşti fiecare industrie, să înveţi macroeconomie, microeconomie şi să gândeşti tot timpul «outside the box»“.