Povestea meşteşugului ce cucereşte tot mai multă lume. Cine este românul care a transformat acest meşteşug într-o afacere ce vinde aproape toate produsele peste hotare
Minimalist, natural, cu poveste, uneori personalizat, cu inserţii de alte materiale. Sunt caracteristici ale pieselor de mobilier fabricate de Nord Arin la Piatra Neamţ, dar care se vând cu mii de euro bucata mai cu seamă peste hotare. Peste 95% din producţia fabricii cu o istorie de mai bine de un veac este destinată exportului, iar planurile vizează un plus de 25% al afacerilor pentru 2026, până la pragul de 10 milioane de euro.
Ideea de a înfiinţa afacerea a venit firesc, fiindcă am crescut într-o familie în care prelucrarea lemnului era un stil de viaţă, aşadar am avut o bază solidă”, povesteşte Viorel Creţu, CEO al Nord Arin. Străbunicul său, detaliază el, a cumpărat în 1916 terenul pe care se află fabrica Nord Arin de azi, iar câţiva ani mai târziu, în 1920, bunicul lui a ridicat acolo primul atelier, dedicat debitării buştenilor şi realizării obiectelor din lemn. Pasiunea pentru lucrul cu lemnul s-a transmis apoi, în mod natural, la următoarea generaţie. Tatăl său a continuat tradiţia, învăţând tâmplăria de foarte tânăr şi activând, din 1971, într-o cooperativă meşteşugărească, unde părinţii realizau mic mobilier şi obiecte artizanale.
După 1990, a devenit evident că este momentul pentru o nouă etapă. „În 1993, am decis să mă dedic pe deplin afacerii familiei şi am înfiinţat societatea Nord Arin, cu dorinţa de a transforma activitatea începută de bunicul şi tatăl meu într-un demers modern”, afirmă antreprenorul. Prin Nord Arin, şi-a propus să ducă mai departe moştenirea familiei, cu o viziune proprie: fabricarea de mobilier durabil, autentic şi cu design contemporan, fabricat la standarde internaţionale. Fabrica funcţionează încă din 1916 pe terenul cumpărat de străbunicul său, iar de-a lungul timpului fabrica s-a extins organic.
Au fost mai multe perioade de cumpănă pentru Nord Arin, povesteşte Viorel Creţu. Şi aminteşte de 1993, când inflaţia anuală a atins aproximativ 256,1%, perioada 2004–2007, când aprecierea rapidă a leului a pus o presiune majoră pe companiile orientate către export sau anul 2008, când a început criza globală, resimţită complet în România în 2009. „Activitatea noastră se baza şi atunci, aproape în totalitate, pe producţia pentru pieţele externe, iar diferenţele de curs se resimţeau imediat în marjele noastre. Practic, efortul operaţional era acelaşi, dar rezultatul financiar se eroda de la o lună la alta. A fost nevoie să optimizăm procesele interne, să fim mult mai atenţi la eficienţă şi să ne regândim strategia de export.”
CEO-ul Nord Arin spune că inclusiv 2025 a venit cu provocări, întrucât deciziile impuse de preşedintele SUA în legătura cu taxele vamale şi devalorizarea dolarului au avut impact asupra activităţii firmei. Cu toate acestea, 2024 şi 2025 au fost doi ani solizi pentru Nord Arin, marcaţi în principal de creştere şi consolidare. „Evoluţia a urmat un trend pozitiv, chiar dacă au existat perioade punctuale de stagnare, determinate mai curând de contextul economic şi politic mondial decât de capacitatea noastră internă.”
Firma a continuat ritmul investiţiilor în tehnologie şi eficientizarea fluxurilor de producţie, prin modernizarea liniilor de prelucrare, introducerea echipamentelor de ultimă generaţie şi investiţii în formarea echipei. Aceste schimbări, afirmă Viorel Creţu, au dus la acurateţe mai mare şi control pe toate fazele de producţie şi „ne-au permis să dezvoltăm originalitatea produsului prin design şi serii complexe pentru branduri premium din retailul internaţional”.
Pe plan comercial, firma şi-a consolidat prezenţa în pieţele din Europa de Vest şi pieţele nordice şi a deschis noi discuţii relevante în pieţe strategice pentru noi, cum ar fi SUA.
În 2024, Nord Arin încheiat cu o cifră de afaceri de circa 7,3 milioane de euro, iar estimările pentru 2025 plasează rezultatele peste pragul de 8 milioane de euro. „Pieţele care generează cele mai bune rezultate rămân cele cu cerere puternică pentru design contemporan minimalist, calitate premium şi sustenabilitate - exact segmentul în care Nord Arin este competitiv şi relevant”, susţine Viorel Creţu.


Privire spre clientela locală
Pentru 2026, firma nemţeană şi-a setat ca obiectiv atingerea pragului de 10 milioane de euro cifră de afaceri, iar pentru a ajunge acolo, se concentrează pe două direcţii majore. Prima vizează accelerarea parteneriatelor cu branduri şi retaileri premium din SUA şi Europa, pe pieţe în care designul minimalist, calitatea execuţiei şi producţia sustenabilă sunt deja standard. „Ne propunem să creştem vizibilitatea internaţională a brandului Nord Arin, concomitent cu extinderea parteneriatelor private label (mărci proprii – n.red.)”, potrivit antreprenorului.
O altă direcţie majoră este consolidarea brandului Nord Arin pe piaţa locală. Vedem un potenţial ridicat în segmentul premium din România, iar în ultimii ani vânzările au urmat un ritm de creştere constant, de aproximativ 15% anual. „În 2026, ne propunem să accelerăm acest trend prin proiecte strategice în zona rezidenţială şi HoReCa şi prin colaborări tot mai strânse cu arhitecţii şi designerii români care caută soluţii de design contemporan fabricate local”, potrivit lui Viorel Creţu.
În prezent, producţia Nord Arin este orientată aproape integral către pieţele externe, exportul reprezentând aproximativ 90% din volumul total. Deşi acest procent a rămas relativ constant în ultimii ani, repoziţionarea companiei pe nişa premium şi cererea de pe segmentele superioare a adus o schimbare importantă în structura portofoliului, punctează Viorel Creţu. „Dacă în urmă cu 5-7 ani distribuţia era echilibrată între mainstream şi premium, în prezent, 98% din mobila pe care o producem ajunge pe piaţa premium şi doar 2% pe pieţele mainstream.”
Această evoluţie a fost influenţată şi de cererea în creştere de pe pieţele mature, în special din SUA, unde colecţiile Nord Arin au o prezenţă masivă online şi în showroom-uri de mobilier premium. Exporturile către SUA au crescut de la 6% din cifra de afaceri în 2019 la 75% în 2025, cu previziuni de creştere la 80% în 2026.
Ultimul deceniu a însemnat pentru Nord Arin o evoluţie constantă, susţinută de investiţii în tehnologie, repoziţionarea pe segmentul premium şi extinderea pe pieţe internaţionale.
Cum a ajuns însă firma de la Piatra Neamţ la o cifră de afaceri de 8 milioane de euro? „După o perioadă iniţială de creşteri moderate, între 2018 şi 2020 businessul a accelerat odată cu atragerea unor clienţi importanţi din Europa şi cu creşterea cererii pentru mobilier premium din lemn masiv. În ultimii ani, am înregistrat o creştere medie anuală de aproximativ 10%”, explică antreprenorul. Iar profitabilitatea a evoluat în aceeaşi direcţie. Pe măsură ce mixul premium a ajuns la 98% din portofoliu, marjele au crescut constant, susţinute de optimizarea proceselor interne şi de colaborarea cu clienţi mari de serie. În ultimii ani, profitul a avansat proporţional cu cifra de afaceri.
Echipa Nord Arin a trecut printr-o transformare semnificativă. „De la o structură mai redusă, cu procese preponderent manuale în urmă cu zece ani, am ajuns astăzi la un nivel optim de personal, cu roluri specializate în design, inginerie, R&D, producţie CNC şi control al calităţii. Această consolidare ne permite să susţinem atât producţia premium de serie pentru retaileri internaţionali, cât şi comenzile de mobilier personalizat pentru proiecte locale din rezidenţial şi HoReCa.”

Lemnul natural şi-a câştigat spaţiul în dinning
Nord Arin produce mobilier premium din lemn masiv, cu design contemporan, dedicat în principal zonelor de living şi dining: mese şi scaune de dining, comode, bufete, biblioteci. Compania lucrează cu esenţe premium de lemn - stejar, frasin, nuc american - şi produce atât sub brand propriu, cât şi în regim private label.
Potrivit antreprenorului, ceea ce diferenţiază produsele Nord Arin este abordarea minimalistă şi atenţia pentru aspectul natural al lemnului. „Fiecare produs este conceput integral în cadrul departamentului nostru intern de design şi cercetare, unde dezvoltăm colecţii originale, pornind de la caracteristicile lemnului şi continuând cu funcţionalitatea şi expresia estetică a fiecărei piese.”
Nord Arin are şi o divizie dedicată proiectelor custom pentru zona HoReCa high-end, în special hoteluri şi restaurante. Astfel, sunt dezvoltate soluţii la comandă, fie ca extinderi ale colecţiilor brandului, fie prin implementarea conceptelor de design ale partenerilor. „Ne implicăm cu prioritate în proiecte care împărtăşesc viziunea Nord Arin – design contemporan, execuţie impecabilă şi valorizarea lemnului masiv, uneori în combinaţie cu materiale premium precum piatra naturală, sticla sau alama.
Pe piaţa locală, colaborăm tot mai mult cu arhitecţi şi designeri de interior care caută design românesc şi producători capabili să susţină un nivel înalt de calitate.” Clientul Nord Arin este, în general, un consumator educat, care apreciază piesele realizate sustenabil, cu un nivel ridicat de personalizare şi care priveşte mobilierul nu doar ca pe un obiect funcţional, ci ca pe o investiţie durabilă în identitatea estetică a locuinţei sale.
Masa de dining este, spune Viorel Creţu, „produsul de semnătură al Nord Arin şi pilonul strategic al portofoliului nostru. Aceasta setează direcţia estetică şi constructivă pentru toate colecţiile brandului, motiv pentru care rămâne cea mai vândută categorie”. Estimările pentru 2025 se referă la un volum de aproximativ 5.000 de mese de dining livrate, echivalentul a 60% din cifra de afaceri a companiei. A doua categorie ca pondere este mobilierul de depozitare – comode şi bufete –, care însumează aproximativ 30% din vânzări.
În paralel, punctează antrepenorul, compania are capacitatea de a dezvolta colecţii complete pentru dining şi living, adaptate cerinţelor pieţei premium. Flexibilitatea procesului de producţie permite deopotrivă personalizarea pieselor standard din colecţiile existente, cât şi livrarea de soluţii custom pentru proiecte cu specificaţii complexe.
Preţurile variază în funcţie de design, dimensiuni, materialele alese şi nivelul de personalizare. „Ne poziţionăm în segmentul premium, unde fiecare piesă trebuie să ofere unicitate şi o calitate a execuţiei greu de replicat. De exemplu, preţul unei mese de dining pentru clientul final porneşte de la 2.000-3.000 euro şi poate ajunge la 10.000-12.000 euro, în cazul unui model realizat la comandă, cu o configuraţie atipică şi detalii tehnice specifice.”
Obiecte care spun poveşti
În segmentul premium, consumatorii ştiu foarte bine ce îşi doresc, subliniază antreprenorul. Clienţii nu mai caută doar o masă sau o comodă bine realizată, ci un obiect cu identitate, cu o poveste. „În acest fel, mobilierul devine parte din stilul lor de viaţă, se aliniază la un set de valori comune şi contribuie la o estetică atent construită. Calitatea şi funcţionalitatea sunt astăzi criterii de bază; diferenţierea se face prin valoarea adăugată, prin unicitate.”
În opinia lui Viorel Creţu, printre tendinţele majore care vor modela piaţa în următorii ani se numără integrarea noilor tehnologii în mobilier, interesul crescut pentru designul minimalist, pentru sustenabilitate şi materiale naturale, de înaltă calitate – esenţe de lemn atent selecţionate, piatră naturală, marmură sau alte materiale premium. Tot mai mulţi clienţi îşi doresc piese realizate la comandă, cu un nivel ridicat de personalizare, care integrează detalii de manufactură şi transmit vizibil amprenta artizanală a producătorului.
Aceste direcţii internaţionale se reflectă tot mai clar şi pe piaţa locală. Cererea pentru design de autor şi pentru mobilier custom este în creştere, chiar dacă timpul de aşteptare este mai ridicat comparativ cu produsele de serie – în cazul nostru, 8-12 săptămâni. Clienţii sunt dispuşi să aştepte pentru că apreciază unicitatea piesei, calitatea execuţiei şi, mai ales, emoţia pe care o creează acel obiect în spaţiu.
Context complicat
Piaţa mobilei trece printr-o perioadă plină atât de provocări, cât şi de oportunităţi, punctează Viorel Creţu, care oferă şi argumente. Cererea externă rămâne ridicată, iar acest lucru se datorează în mare măsură reputaţiei pe care producătorii români au construit-o în timp: expertiza solidă în prelucrarea lemnului, calitatea constantă a execuţiei şi, tot mai vizibil în ultimii ani, capacitatea de a livra design autentic şi soluţii inovatoare. „România continuă să fie un exportator relevant la nivel european şi global, iar acesta este un avantaj competitiv important pentru companii ca Nord Arin.”
În acelaşi timp, mediul economic şi geopolitic actual aduce presiuni semnificative asupra industriei româneşti de mobilă. Creşterile succesive ale costurilor – la materii prime, energie, combustibil sau forţă de muncă –, împreună cu inflaţia şi instabilitatea legislativă afectează competitivitatea producătorilor români în raport cu alte pieţe din regiune. „Cu alte cuvinte, cererea există, oportunităţile sunt reale, însă contextul în care operăm este mult mai complex şi necesită adaptare continuă.”
La acestea se adaugă deficitul tot mai accentuat de personal calificat, o provocare majoră pentru întreaga industrie a mobilei, conform antreprenorului. Evoluţia rapidă a tehnologiilor impune competenţe noi, în timp ce tot mai puţini tineri aleg meserii tradiţionale, iar formarea profesională cade adesea în responsabilitatea companiilor.
O soluţie pe termen mediu şi lung o reprezintă parteneriatele solide între mediul de afaceri, şcoli profesionale şi universităţi, pentru alinierea curriculumului educaţional la cerinţele mediului profesional şi pentru a susţine echiparea viitoarelor generaţii de specialişti cu competenţele necesare unei industrii în continuă schimbare.
„În ciuda provocărilor, rămân optimist: piaţa premium continuă să crească, iar companiile care investesc în design, tehnologie şi capital uman au şanse reale să îşi consolideze poziţia pe termen lung”, conchide Viorel Creţu.

De vorbă cu Viorel Creţu, CEO, Nord Arin
Care sunt principalele lecţii pe care le-a învăţat în antreprenoriat?
Antreprenoriatul în industria lemnului m-a învăţat câteva lecţii esenţiale. Una dintre cele mai importante este că nu poţi construi nimic solid fără un set clar de valori pe care ţi le asumi ca lider, încă de la început. Aceste valori reprezintă astăzi reperul după care se ghidează întreaga noastră echipă.
Valorile Nord Arin sunt inovaţie, pasiune, responsabilitate, familie, integritate şi dezvoltare. Aş putea să vorbesc foarte mult despre fiecare în parte, însă ce mi se pare cel mai important este să investeşti constant în oameni, în inovaţie şi dezvoltare. Investim în cursuri dedicate fiecărui departament în parte şi alocăm timp să descoperim furnizori care împărtăşesc aceleaşi valori ca noi, iar asta presupune deplasări constante şi foarte mult research în zona de design, tehnologii, materiale.
Pasiunea se regăseşte în responsabilitatea cu care lucrăm toate obiectele de mobilier. Consider că am preluat pasiunea de la generaţiile anterioare şi îmi doresc să cred că ea va fi preluată şi de următoarele, pentru că face parte din ADN-ul nostru.
Oricât de clişeic ar suna, echipa din fabrică este ca o familie. Ne susţinem, ne respectăm şi încercăm să facem faţă provocărilor care apar zi de zi. Într-o fabrică de mobilă premium, inovaţia şi utilajele de ultimă generaţie sunt vitale, însă, în final, amprenta umană nu poate fi replicată de nicio maşinărie, oricât de performantă. Oamenii sunt cei care duc mai departe fiecare etapă, de la idee la produsul final, şi care contribuie, cu creativitatea şi energia lor, la creşterea unui brand.
A fost vreun moment în care să vrei să renunţi la afacere?
Ca în orice parcurs antreprenorial, au existat momente dificile, în care presiunea economică, schimbările din piaţă sau provocările operaţionale au fost semnificative. Nu pot spune că am vrut cu adevărat să renunţ, dar au fost perioade în care am simţit greutatea deciziilor şi responsabilitatea faţă de oameni, faţă de familie şi faţă de tradiţia pe care o ducem mai departe.
Ce m-a făcut însă să continui de fiecare dată a fost viziunea pe termen lung, încrederea în valoarea pe care o putem aduce prin mobilierul Nord Arin şi legătura profundă cu acest loc. Faptul că am construit pe munca a cinci generaţii mi-a oferit întotdeauna motivaţia de a merge mai departe, iar legătura cu meseria şi cu lemnul în sine a rămas un reper constant, indiferent de provocări.
Astăzi, privind înapoi, pot spune că acele momente au fost, de fapt, cele care au consolidat Nord Arin şi ne-au întărit convingerea că suntem pe drumul corect.
Câţi membri ai familiei sunt implicaţi în afacere?
Astăzi, suntem trei generaţii ale familiei active în companie. Fiecare membru din familie contribuie la existenţa acestei afaceri. Participăm toţi: soţia, copiii mei împreună cu familiile lor, chiar şi tatăl meu, care, la 92 de ani, este la curent cu activităţile din fabrică. Fiul meu, Voicu, arhitect şi designer de mobilier, este cel care în prezent coordonează dezvoltarea conceptelor de design.
Această continuitate între generaţii reprezintă unul dintre pilonii identităţii Nord Arin: respectul pentru tradiţie şi meşteşug, combinat cu o viziune contemporană asupra designului şi proceselor de producţie.
Prin ce v-aţi diferenţiat produsele şi cum v-aţi creat propria clientelă peste hotare?
Primele două elemente care atrag atenţia asupra produselor Nord Arin sunt, fără îndoială, designul şi calitatea execuţiei. Liniile de design, autenticitatea materialelor şi precizia cu care realizăm detaliile fiecărei piese sunt principalele criterii care conving un specialist să se oprească la standul Nord Arin în cadrul unui târg internaţional de mobilă. Aceste aspecte au fost, de altfel, fundamentale în construirea reputaţiei noastre pe pieţele externe.
Expoziţiile internaţionale de mobilă şi design reprezintă una dintre cele mai importante platforme de expunere pentru Nord Arin ca brand şi producător de mobilier premium din lemn masiv. Participăm anual la târguri în Milano, Paris şi Bucureşti - un context propice pentru lansarea de colecţii noi, consolidarea parteneriatelor existente şi accesarea unor noi pieţe din segmentul premium. În anumite regiuni, colaborăm cu agenţi specializaţi care acţionează ca parteneri şi ambasadori ai brandului, facilitând o conectare autentică cu clienţii locali
Un diferenţiator puternic pentru partenerii B2B este modelul nostru de producţie integrată pe verticală. Controlăm întregul flux, de la concept, design şi proiectare, până la selecţia responsabilă a materiei prime, producţie, testare, ambalare şi livrare în conformitate cu standardele fiecărei ţări. Această abordare ne oferă flexibilitatea de a produce atât serii mari, cât şi loturi mici, personalizate, şi ne permite să menţinem un standard înalt al calităţii, precum şi capacitatea de a răspunde rapid la evoluţiile din industrie.

Tot mai mulţi clienţi îşi doresc piese realizate la comandă, cu un nivel ridicat de personalizare, care integrează detalii de manufactură şi transmit vizibil amprenta artizanală a producătorului.
Viorel Creţu, CEO, Nord Arin
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












