Adevărul din spatele rafturilor strălucitoare: să fii croitor pentru Zara şi H&M în România este una dintre cele mai prost plătite meserii

Autor: Cristina Roşca Postat la 03 februarie 2014 13750 afişări

138.000 de români taie, cos şi calcă zilnic milioane de rochii, fuste şi bluze pe ale căror etichete stau scrise branduri internaţionale precum Zara, H&M, Max Mara sau Moncler. Este a zecea meserie din România ca popularitate şi una dintre cele mai prost plătite. Nu numai că lohnul nu a renunţat la România, dar trăieşte deja o a doua tinereţe pe piaţa locală.

Într-o perioadă când marile combinate industriale abia îşi mai trag sufletul, iar multe din micile oraşe din România pierd fabricile în jurul cărora au fost construite, producătorii de textile în sistem lohn rămân una dintre puţinele oportunităţi de angajare. „Am fost plecat din ţară câţiva ani, însă m-am întors în România pentru că m-am căsătorit şi am decis să îmi întemeiez aici o familie. Am lucrat întâi într-un abator, unde munca era grea, dar salariul era mai mare. Am ajuns aici (la producătorul de textile Alison Hayes, n.red.) din cauza unor probleme de sănătate. Munca e mai uşoară, însă şi salariul e mai mic. Alte opţiuni de angajare nu sunt“, spune Victor, un tânăr de 26 de ani care locuieşte în Urziceni, judeţul Ialomiţa.

Întoarcerea românilor din vest, unde criza a accentuat problema locurilor de muncă, scăderea salariilor şi şomajul în creştere de pe piaţa locală au devenit factori favorizanţi pentru industria de lohn, care începuse să piardă teren în România înainte de criză, când pretenţiile românilor erau mai mari.

În acest context, producătorii de textile au ajuns în topul celor mai mari trei angajatori locali în 11 judeţe din România. Astfel, în judeţul Ialomiţa, unul dintre cele mai sărace din România, există 2.750 de croitori, producătorii de textile fiind cel mai mare angajator local.

Judeţul din sud-estul ţării, aflat în coasta Capitalei, are printre cele mai ridicate rate ale şomajului (circa 7,5%) şi printre cele mai mici salarii medii din ţară.

În oraşul Urziceni din acelaşi judeţ şi-au amplasat turnul de comandă britanicii de la Alison Hayes, unul dintre cei mai mari cinci producători locali de textile. Peste 1.300 de angajaţi, 700.000 de haine produse lunar pentru retaileri internaţionali precum Top Shop, Primark sau Debenhams, două fabrici, un centru de prototipuri şi afaceri de peste 40 de milioane de euro, aşa s-ar rezuma pe scurt businessul Alison Hayes în România.

Alison Hayes este o companie britanică intrată pe piaţa locală în februarie 1994, când a deschis o fabrică la Urziceni, un oraş de nici 20.000 de locuitori, aflat la 60 de kilometri de Bucureşti. Aici şi-a stabilit şi sediul. Ulterior producătorul s-a extins la Buzău cu o nouă unitate proprie de producţie. În total, în aproape două decenii, britanicii au investit peste 25 de milioane de euro pe piaţa locală în terenuri, construcţii şi utilaje.

În Urziceni toată lumea ştie de Alison Hayes, mai ales că în ultimii ani compania a ajuns cel mai mare angajator local după ce ROFEP - producător de magneţi şi perii colectoare pentru maşini - şi-a redus puternic activitatea, fabrica de cărămidă Soceram s-a închis, ca şi unitatea de producţie de ulei a francezilor de la Sofiproteol (Expur).

„Avem aproape 600 de salariaţi în Urziceni şi alţi 750 în Buzău şi vrem să mai angajăm. Pe noi ne ajută faptul că tot mai multe fabrici din alte domenii se închid, însă observăm că tot mai mulţi tineri preferă să emigreze“, spune Nicolas Georghiades (42 de ani), directorul operaţional al Alison Hayes şi unul dintre acţionari. El recunoaşte că unul dintre motivele pentru care aceştia pleacă este salariul. În producţia de haine salariul mediu la nivel naţional este de 1.043 de lei net (230 de euro), cu 35% sub media naţională, şi de 4-5 ori mai mic decât salariile pe care le primesc românii pe pieţele vestice pentru joburi nespecializate.

O altă problemă pentru producătorii de textile este şi faptul că şcolile profesionale au dispărut, astfel că de multe ori trebuie fie să îşi specializeze angajaţii tineri la locul de muncă, fie să aleagă angajaţi cu vechime.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
h&m,
zara,
meserii,
romani,
piata,
producatori
/analize/industrie/adevarul-din-spatele-rafturilor-stralucitoare-sa-fii-croitor-pentru-zara-si-h-m-in-romania-este-una-dintre-cele-mai-prost-platite-meserii-12015549
12015549
comments powered by Disqus

ALEPH STORY: Ponderea contractelor de muncă plătite cu salariul minim a crescut de la 7,5% în 2011 la 31,5% în 2019. O discuţie cu Adelina Mihai, jurnalist şi Dan Pavel, editor-prezentator ŞTIU

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.