Un hub luminat
Din birourile din Eindhoven, Olanda, Bogdan Balaci urmăreşte îndeaproape piaţa din România, deşi se împlinesc aproape cinci ani de când merge la birou pe meleaguri olandeze. Piaţa românească, spune el, joacă un rol cheie în cadrul Signify (fosta Philips Lighting), specializată în furnizarea de echipamente şi soluţii de iluminat, iar birourile de la Bucureşti coordonează activitatea din zece ţări.
Poate cea mai valoroasă lecţie a fost importanţa asumării. Munca devine mai intensă, dar şi mai eficientă atunci când oamenii îşi asumă responsabilitatea. În cultura locală, avem uneori tendinţa să ne subestimăm şi să aşteptăm ca altcineva să ne traseze direcţia”, indică Bogdan Balaci, head of global strategic partnerships în cadrul Signify, cea mai importantă lecţie pe care a învăţat-o de când a preluat un rol global. El completează că, în plan internaţional, deciziile se iau într-un proces transparent şi consultativ, dar, odată stabilite, ele sunt urmate fără excepţie - chiar şi de către cei care nu au fost de acord iniţial. „În România, încă mai dezbatem deciziile şi căutăm scurtături.
Diferenţa constă în aplicabilitatea proverbului «Măsoară de zece ori şi tăie o dată», cum bine zice înţelepciunea românească, deşi noi avem de multe ori tendinţa să tăiem de zece ori şi să măsurăm o dată.”
Aproape cinci ani au trecut de când Bogdan Balaci a fost promovat, în urmă cu cinci ani, din rolul de general manager South East Europe în funcţia de global system integrator chanel leader. De mai bine de un an a fost numit head of global partner program şi, spune el, evoluţia profesională către un rol global a fost posibilă datorită performanţei solide a României şi a regiunii, care sunt recunoscute în cadrul organizaţiei drept exemple de bune practici în ceea ce priveşte parteneriatele şi implementarea programelor. „România joacă un rol cheie în cadrul Signify, atât la nivel regional, cât şi european. Ţara noastră este deja un centru comercial şi logistic pentru zece ţări din Europa de Sud-Est, acoperind şi pieţele din Croaţia, Serbia, Slovenia, Bulgaria, Albania, Muntenegru, Macedonia de Nord, Bosnia şi Herţegovina şi Moldova.”
În opinia sa, principala îmbunătăţire în România, în domeniul iluminatului, ar trebui să fie evaluarea funcţionalităţii şi a randamentului investiţiei pe termen lung într-un proiect, mai degrabă decât a unor elemente discrete care nu spun prea multe despre efectul final. De exemplu, în industria iluminatului, există standarde pentru iluminatul drumurilor şi străzilor în funcţie de tipul drumului. „Deşi consumul de energie este important, nu putem să ne uităm doar la cât consumă un corp de iluminat. Trebuie să fim atenţi şi să evaluăm efectele conform standardelor. Este soluţia de iluminat propusă adecvată pentru un drum cu viteză mare? Evaluarea strictă doar a consumului de energie şi a preţului poate duce la un iluminat de proastă calitate. Din păcate, vedem adesea acest lucru în România — iluminat prost pe drumuri, care ne pune in pericol şi ne ameninţă siguranţa, sau în şcoli, unde încă mai întâlnim temperaturi de culoare ridicate, care afectează capacitatea de concentrare şi sănătatea copiilor”, declară Bogdan Balaci.

BIO
Bogdan Balaci este head of global strategic partnerships în cadrul Signify, având responsabilitatea dezvoltării şi coordonării parteneriatelor internaţionale. Cu peste două decenii de experienţă în management şi transformare digitală, Bogdan, care a ocupat şi funcţia de director general pentru sud-estul Europei, a consolidat poziţia României ca hub regional în regiune şi contribuie la implementarea globală a soluţiilor sustenabile şi a modelului de business circular al companiei.
În funcţia sa actuală, el este responsabil, între altele, de coordonarea platformei Pioneers of Light, dedicată arhitecţilor şi designerilor de iluminat. Executivul povesteşte că „această comunitate este extrem de importantă pentru Signify. Mai bine de 70% dintre proiectele noi implică specializare şi know-how, indiferent că vorbim de arhitecţi, proiectanţă sau specialişti tehnici, aceştia sunt cei care conturează viziunea şi planurile tehnice de implementare.” Astfel, acest grup joacă un rol esenţial şi în procesul de dezvoltare a produselor noi în cadrul companiei, iar vocea lor este decisivă când sunt definite funcţionalităţile şi caracteristicile noilor produse.
În România, consideră Bogdan Balaci, comunitatea arhitecţilor şi designerilor de iluminat este bine dezvoltată. „Avem două direcţii principale prin care le sprijinim. Prima se referă la relaţionare: alocăm resurse dedicate pentru această comunitate, care oferă suport prin evenimente de tip one-to-many (prezentări, workshopuri), dar şi prin întâlniri one-to-one, în funcţie de produse sau proiecte specifice.” A doua direcţie vizează componenta digitală. Compania a lansat portalul Pionerii Luminii, o platformă integrată dedicată proiectanţilor, unde aceştia pot găsi instrumente de configurare, date despre produse, conţinut inspiraţional, studii de caz, inovaţii şi sesiuni de training.
Reţelele profesionale cu care lucrează Signify sunt esenţiale pentru business, explică Bogdan Balaci. Proiectanţii soluţiilor de iluminat sunt profesionişti care pot contribui decisiv la îmbunătăţirea calităţii vieţii prin transformarea spaţiilor. „Gândiţi-vă doar la câteva exemple, precum Palatul Culturii din Iaşi, care a beneficiat de un proiect de iluminat interior şi exterior, Palatul CEC din Bucureşti, sau librăria Cărtureşti Modul de la parterul clădirii Universităţii de Arhitectură şi Urbanism Bucureşti. Acestea sunt doar două exemple despre cum poate iluminatul transforma spaţiile, astfel încât acestea devin mai plăcute prin design şi lumină. Dar, aşa cum am menţionat, este esenţial să avem reguli clare şi să le respectăm. Din păcate, observăm uneori că autorizaţiile nu sunt respectate sau sunt acordate greşit, ceea ce duce la crearea unor spaţii urbane aglomerate şi dezordonate.”
În opinia executivului român, ar trebui ca standardele de iluminat să fie obligatorii, atât pentru proiectele de iluminat exterior cât şi pentru interior. „În era LED-urilor conectate, tehnologiile sunt complet diferite faţă de perioada becurilor incandescente. Trebuie să evaluăm efectele luminii şi nu doar elemente izolate. De exemplu, întrebări precum: «câţi lucşi avem pe birou sau pe pardoseală?», «cât de puternic este efectul de orbire în raport cu activitatea desfăşurată?» ar fi trebui să înlocuiască de ceva vreme vechea întrebare «de câte corpuri de 100 W avem nevoie?»”. În plus, adaugă Bogdan Balaci, ar trebui analizat randamentul pe durata întregului ciclu de viaţă, nu doar costul de achiziţie. El dă exemplul unor cazuri în care costul de achiziţie a fost mic, dar după doi ani sistemul de iluminat a trebuit schimbat complet. Contractele bazate pe performanţă sau modelele „light-as-a-service” pot oferi cele mai bune soluţii, atât din perspectiva investiţiilor iniţiale cât şi a costurilor operaţionale.
Pe de altă parte, mai spune executivul român, toate practicile implementate de Signify pot fi adaptate local, în orice piaţă. „Avem un Plan de Tranziţie Climatică transparent, care oferă o foaie de parcurs clară, prin accesul public la obiectivele propuse şi rezultate obţinute. Fiecare companie poate începe prin a crea un cadru de management de mediu, utilizând standarde internaţionale. Reducerea amprentei de carbon, optimizarea performanţei energetice şi diminuarea deşeurilor sunt măsuri cu aplicabilitate imediată şi rezultate vizibile”, afirmă reprezentantul Signify.
Lumina în Formula 1. Ce legătură poate fi între o firmă de iluminat şi competiţiile de pe circuitele de mare viteză? Signify are un parteneriat cu echipa Mercedes-AMG Petronas Formula 1, iar Bogdan Balaci spune că parteneriatele, indiferent de nivel sau temă, sunt esenţiale în strategia globală a companiei. Într-o lume tot mai conectată, iluminatul are un rol central – este prezent peste tot şi devine o platformă ideală pentru integrarea dispozitivelor IoT, fără a necesita infrastructuri separate. „Iluminatul inteligent contribuie semnificativ la eficienţa energetică şi la colectarea de date utile. Aceste parteneriate sunt esenţiale în proiectele de tip smart city şi smart building, unde iluminatul inteligent este un pilon-cheie. Parteneriatul global pe mai mulţi ani dintre Signify şi Mercedes-AMG Petronas Formula 1 Team, lansat la cursa de casă a echipei de la Silverstone în 2024, este construit pe un obiectiv comun: inovaţia responsabilă”, punctează executivul român.
El spune că Signify se angajează să sprijine Mercedes-AMG Petronas F1 Team în obiectivele sale de a deveni cea mai sustenabilă echipă sportivă din lume, inclusiv prin instalarea soluţiilor de iluminat conectate, eficiente din punct de vedere energetic şi circulare, precum şi prin dezvoltarea propriului Plan de Tranziţie Climatică. „Inovaţiile noastre în domeniul iluminatului vor sprijini eforturile echipei de a crea condiţii optime pentru piloţi, ingineri şi membrii echipei, ajutându-i să vadă, să simtă şi să performeze la cel mai înalt nivel. Tehnologiile noastre aduc puterea luminii naturale în interior, susţin ritmul natural al corpului şi le permit fanilor să experimenteze acţiunea prin iluminat imersiv acasă.”
În general, punctează Bogdan Balaci, Signify şi-a asumat obiectivul de a atinge neutralitatea emisiilor de carbon pe întregul lanţ valoric până în 2040. Acest angajament implică o reducere cu 90% a emisiilor de tip scope 1, 2 şi 3 faţă de anul de referinţă 2019, fără utilizarea certificatelor de compensare. Astfel, compania îşi propuneme să dubleze ritmul Acordului de la Paris în toată activitatea proprie - de la operaţiuni proprii până la impactul generat prin clienţi şi furnizori, prin produse eficiente energetic, soluţii solare şi modele de business circulare.
Cât priveşte piaţa natală, „mi-aş dori ca România să rămână un exemplu de bune practici în cadrul operaţiunilor locale ale Signify şi să putem fi mândri de proiectele de referinţă dezvoltate aici”, conchide Bogdan Balaci.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













