Terenurile cumpărate scump obligă dezvoltatorii să construiască

Autor: Cristina Cuncea Postat la 10 mai 2013 166 afişări

După ani buni în care marii dezvoltatori internaţionali de locuinţe nu prea au mai vrut să audă de piaţa românească, în ultimele luni au început să-şi facă apariţia, firav, primele semne de revenire a pieţei. Deşi anunţurile legate de intenţiile pe termen scurt şi mediu arată mai mult că investitorii încearcă marea cu degetul şi nu au planuri de reluare masivă a investiţiilor, avem de-a face, totuşi, cu un semnal pozitiv pentru sectorul rezidenţial lovit zdravăn de criză.

Terenurile cumpărate scump obligă dezvoltatorii să construiască

CEI CARE AU ANUNŢAT PROIECTE POT FI NUMĂRAŢI PE DEGETELE DE LA O MÂNĂ, Adama, Tagor, Red Sea Group şi Shikun & Binui RED, dar companiile deţin împreună sute de mii de metri pătraţi de teren pentru dezvoltări rezidenţiale, cumpărate cu câţiva ani în urmă.

„Momentul actual este unul bun pentru înce-perea unui proiect rezidenţial, iar acest fapt este datorat unui cumul de factori, unii negativi, alţii pozitivi. Cel mai important factor negativ, care se întâlneşte în cazul companiilor care au cumpărat terenuri pe vârf de preţ, este legat de valoarea terenului şi eventual de creditul acordat pentru achiziţia respectivului teren„, spune Valentin Ilie, CEO al Coldwell Banker Affiliates of Romania.

Un astfel de teren nu produce nimic din punct de vedere al veniturilor, dar are costuri de finanţare, dobânzi şi, eventual, se bucură şi de atenţia băncii finanţatoare, care începe să pună presiune pe dezvoltator.

Cei care au achiziţionat terenuri în perioada de dinaintea crizei economice iau deja în calcul o eventuală pierdere a terenului şi îşi calculează un nou randament. Unii dezvoltatori pot considera chiar că valoarea terenului este zero şi să înceapă să facă ceea ce ştiu ei mai bine, adică să dezvolte.

„Dacă ai un teren de 40.000 de metri pătraţi cu un credit pentru el, terenul respectiv nu aduce decât costuri. Ţinând cont de condiţiile actuale din piaţă, unii aleg să ia o parcelă mai mică din acest teren, 2.000 de metri pătraţi spre exemplu, şi să facă un bloc. Dacă îşi face calculele bine, poate vinde, există piaţă. Şi din întreaga parcelă a fost ruptă o mică parte care produce ceva„, explică Ilie.

Astfel, per total, pierderea sau profitul înregistrat se vor calcula la final, dar până atunci este evident că dezvoltarea ar trebui să înceapă. În opinia lui Ilie, contează foarte mult preţul plătit pe teren, existând cazuri în care dezvoltarea poate fi o opţiune şi cazuri în care preţul plătit a fost pur şi simplu nerealist.

„Poate fi un moment bun să dezvolţi ţinând cont şi de factorii pozitivi existenţi: chiar dacă tendinţa este în continuare de scădere, involuţia preţurilor este evident mult mai redusă decât în perioada 2008-2010, iar pe anumite segmente se pot observa chiar şi semne de stabilizare. Oricum, o scădere de aproximativ 3%-5% pe an, să spunem, poate fi obţinută în cele mai multe cazuri pe loc, prin negociere, fără să aştepţi un an - iar unii cumpărători au sesizat acest aspect, rezultând şi un număr tot mai ridicat de tranzacţii„, a arătat reprezentantul Coldwell Banker.

PLANURILE DE MII DE LOCUINŢE S-AU TRANSFORMAT ÎN „PROIECTE DE BUZUNAR„. Adama a deschis seria anunţurilor privind începerea de noi proiecte. Compania, unul dintre cei mari mari proprietari de locuinţe din România, aflat sub umbrela grupului austriac Immofinanz, a început, în toamna anului trecut, construcţia celei de-a doua faze din proiectele Edenia şi Optima, ambele în cartierul Titan.

„În ceea ce priveşte sectorul rezidenţial, e clar că există cerere. Trebuie însă să atacăm piaţa cu produsele potrivite ca preţ şi calitate, iar oferta de astfel de locuinţe este limitată. Noi reuşim să venim cu preţuri bune pe piaţă, pentru că avem costuri de construcţie mai reduse. Din acest motiv, cred că în următoarele 12 luni este cel mai bun moment pentru a cumpăra o locuinţă, pentru cei care au bani„, a declarat recent Adreas Holler, membru al consiliului executiv al Adama.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/imobiliare/terenurile-cumparate-scump-obliga-dezvoltatorii-sa-construiasca-10869248
10869248
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.