Povestea familiei care a renunţat la munca pentru marile corporaţii din România şi a decis să îşi deschidă o afacere. Acum ei fac o altfel de agricultură

Autor: Alina-Elena Vasiliu Postat la 24 august 2023 3805 afişări

„Suntem o familie de foşti corporatişti din Cluj, care acum nouă ani a început un proiect de suflet, localizat în Târnăveni, oraşul nostru natal, un mic business de familie, numit Lavanda Di Maria, după numele fiicei noastre, Diana Maria.” Aşa îşi încep povestea Ioana şi Adrian Porime, fondatorii unei afaceri de la zero cu parfum de Provence.

Au pornit de la ideea de a valorifica o ultimă parcelă de pământ rămasă moştenire de la bunici, dar nu au vrut să facă agricultură tradiţională, aşa cum era obiceiul în zonă. S-au documentat până când au ajuns la concluzia că lavanda ar fi cea mai bună idee, făcându-i şi pe ei să se întoarcă la miresmele duminicilor din copilărie, petrecute în familie.

„Din momentul în care am decis ce vom face, am citit şi am experimentat, dar – cel mai important, am învăţat şi învăţăm din propriile experienţe.” Ioana şi Adrian şi-au format experienţa în domeniul vânzărilor vreme de două decenii înainte de a pune bazele Lavanda Di Maria. Au părăsit lumea corporaţiei în anul 2020, iar de când au decis să meargă pe acest drum al antreprenoriatului, dedicându-se sută la sută afacerii proprii, au descoperit, spun ei, tot ce se putea despre culturile de lavandă şi parcă şi-au consolidat astfel şi familia. Ei doi se îngrijesc de cultură, prelucrează lavanda şi o procesează în atelierul lor din judeţul Mureş, pe uşa căruia ies uleiuri esenţiale, creme, balsamuri şi săpunuri. Toate având, evident, acelaşi ingredient-vedetă. „Acum patru ani, ne-am aventurat într-o nouă provocare, Lavender Truck, maşina care livrează frumuseţe, cu care participăm la diferite evenimente din ţară. E un concept nou, similar food truck-urilor, dar adaptat pentru produsele noastre.”

Dincolo de evenimentele şi târgurile la care Lavanda Di Maria a ajuns în acest mod, pe patru roţi, vânzările se fac şi prin intermediul platformelor online. Ocazional, familia Porime trimite produse şi la export. „Produsele de îngrijire personală Lavanda Di Maria folosesc ulei esenţial pur de lavandă şi apă florală de lavandă pentru o acţiune benefică, terapeutică, atât asupra pielii, cât şi asupra minţii şi a sufletului. Formula produselor este îmbunătăţită şi prin folosirea mai multor ingrediente cu acţiune dovedită, cum ar fi propolisul, cunoscut ca un antiseptic natural şi antioxidant, extractul de viţă roşie, care protejează pielea de îmbătrânirea prematură. Acestora li se adaugă şi cafeina pură, vitamina C şi acidul hialuronic, ingrediente apreciate în cosmetică pentru proprietăţile lor.”

Preţurile pornesc de la 15 lei şi ajung chiar şi la 120 de lei, în funcţie de produs şi de lista de ingrediente. Cu Lavanda Di Maria, familia Porime a ajuns în 2022 la o cifră de afaceri de aproape 200.000 de lei, în scădere faţă de 2021, anul trecut fiind unul cu mai multe provocări, atât din punctul de vedere al contractelor în derulare, cât şi în ceea ce priveşte scumpirile materialelor şi ale ambalajelor folosite. „În 2023, lucrurile s-au reaşezat, iar trendul este satisfăcător, asemănător celui din 2021.” Dorinţa Ioanei şi a lui Adrian Porime este să ajungă la un public cât mai vast, care să le înţeleagă şi să le aprecieze produsele. Pentru asta, spun ei, trebuie să se promoveze mai mult şi în această direcţie vor să-şi direcţioneze eforturile. În final, vor ca anul 2023 să-i readucă la rezultatele din 2021, când s-au apropiat de venituri de 300.000 de lei. „Provocări întâlnim zilnic şi sunt de la lipsa forţei de muncă în momentele importante de campanie agricolă, care implică activităţi precum prăşit şi recoltat, până la scumpirile de materie primă şi ambalaje, poate chiar şi birocraţia excesivă din anumite momente.” Dar feedbackurile bune ale clienţilor le compensează pe toate, aşa că Lavanda Di Maria continuă să ducă mai departe povestea celor doi corporatişti întorşi la viaţa agricolă. 

Preţurile pornesc de la 15 lei şi ajung chiar şi la 120 de lei, în funcţie de produs şi de lista de ingrediente.



Cinci idei de afaceri de la zero

Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platformawww.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

The Interior Instinct Studio – birou de design (Bucureşti)

Fondatoare: Andra Raicu

Cifră de afaceri în 2022: 100.000 de lei (20.000 de euro)

Investiţie iniţială: 1.000 de euro


Pawxie – cosmetice pentru animalele de companie (Bucureşti)

Fondatori: Diana Străuneanu, Denise Păsărică şi Sergiu Ştefan

Prezenţă: pe site-ul propriu, pe eMAG şi în câteva saloane pentru îngrijirea animalelor de companie


QwertyKey – accesorii pentru pasionaţii de gaming (Baia Mare)

Fondator: Lorin Druţă

Investiţie iniţială: 1.000 de euro

Prezenţă: online şi în două magazine fizice, la Baia Mare şi la Cluj-Napoca


Ardeiuti.ro – sosuri picante (jud. Timiş)

Fondatori: Alex Pufan şi prietena lui

Investiţie iniţială: 10.000 de euro


Family House – unitate de cazare (jud. Prahova)

Fondatori: familia Szasz

Cifră de afaceri în 2022: 20.000 de euro

Prezenţă: Buşteni, judeţul Prahova



ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.