Cum să faci zeci de mii de euro după ce ieşi de la serviciu

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 10 aprilie 2013 15556 afişări

În ce domenii mai poate porni cineva o afacere? Cât curaj şi cât capital e necesar? Care este calea cea mai sigură? Trei tinere antreprenoare au hotărât să-şi încerce norocul şi puterile în domeniile pe care altădată le priveau doar ca pe hobby-uri.

Cum să faci zeci de mii de euro după ce ieşi de la serviciu deschide galeria

Carmen Baboian are 33 de ani şi este inginer navalist. Are însă o mare pasiune pentru flori şi de câţiva ani a pornit o afacere: are un atelier de flori, Petalia, şi realizează, doar la comandă, buchete personalizate. Angajaţi din corporaţii, medici, avocaţi şi consultanţi financiari sunt cei mai numeroşi clienţi, dar tânăra antreprenoare povesteşte că sunt zile în care face până la zece aranjamente florale, aşa cum sunt zile în care nu are nicio comandă.

Zece este însă numărul maxim de buchete pe care le face într-o singură zi, pentru că „îmi ia mult să armonizez un aranjament. Uneori, când este vreo comandă mai complicată, durează chiar şi câteva ore„. Îşi începe ziua de lucru la ora zece dimineaţa şi se întâmplă să nu termine ce are de făcut până la miezul nopţii sau chiar mai târziu. Chiar şi aşa, programul nu i se pare o povară, fiind pasionată de ceea ce face şi, spune ea, „n-aş putea trăi niciodată într-un birou„. Înainte de a pune pe roate propriul butic cu flori, pentru care nu are şi un showroom, ci doar atelierul şi prezentarea online a aranjamentelor pe care le-a realizat, a lucrat în departamentul de contabilitate din firma soţului său.

Spune despre afacerea sa că este un butic, iar comenzile sunt personalizate, aşa că trebuie să ştie cât mai multe detalii despre persoana căreia îi este destinat buchetul. Antreprenoarea caută flori rare - de pildă în culori sau nuanţe neobişnuite, de exemplu zambile galbene - şi foloseşte accesorii în aranjamente - scorţişoară, bucăţi de ciocolată, muguri, scoarţă de copac, panglici sau hârtie de mătase.


 Cât câştigă cel mai bine plătit freelancer din România: "Niciun job nu m-ar putea convinge să devin angajat"

 Cum să faci ZECI DE MII DE EURO din vârful patului


Când alege florile de la furnizor, povesteşte ea, poate petrece chiar şi ore întregi în frigiderele în care sunt păstrate florile („sunt un coşmar pentru ei„), pentru a alege ceea ce o mulţumeşte. Alegerea corectă a florilor este esenţială, argumentează ea, mai cu seamă vara, când aranjamentele trebuie să reziste ore în şir în caniculă. De aceea preferă să ia flori de import, din Belgia, Olanda sau Thailanda; caută, pe internet, florile pe care şi le doreşte, le comandă, iar furnizorul le aduce la Bucureşti. În România găseşte cel mai adesea flori de sezon - lalele şi zambile primăvara.

„Un aranjament este cu atât mai expresiv cu cât are mai multe tipuri de flori. Fiecare floare are un mesaj, fiecare decor floral poate crea o poveste. Încerc să combin cel puţin trei feluri de flori într-un aranjament„, spune ea, iar preţul mediu se plasează în jurul a 150 de lei. Tot ea povesteşte că nu există preţuri prestabilite şi că pentru aranjamentele destinate ocaziilor are nevoie, în general, de cel puţin o lună pentru a se gândi cum să armonizeze buchetele. În zilele când nu are comenzi, cutreieră magazinele pentru a găsi accesorii pe care să le poată folosi în aranjamente, fie ele cutii în care să aşeze florile, panglici sau cine mai ştie ce.

Ideea afacerii i-a venit treptat; îi plăceau foarte mult florile, iar în florării nu găsea ce-şi dorea. „Priveam cu ochii unui neştiutor cum un domeniu atât de ofertant, precum cel de design floral, avea aspecte interesante şi profesioniste doar pe alocuri şi că aproape în totalitate era guvernat de un soi de destin pecetluit, florile fiind atribuite cu precădere chioşcurilor de la colţul străzii.„ A durat mai mult de un an să înveţe lucrurile de bază în tehnica aranjării şi îngrijirii florilor „şi încă învăţ„.
 

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/comert/cum-sa-faci-zeci-de-mii-de-euro-dupa-ce-iesi-de-la-serviciu-10726145
10726145
comments powered by Disqus
Ce milionari a produs IT-ul din România Ce milionari a produs IT-ul din România

Soţii Florin şi Măriuca Talpeş au fondat în 1991 firma Softwin, care în 2001 a devenit Bitdefender - cel mai de succes produs software românesc vândut în toată lumea. În paralel, Radu Georgescu a înfiinţat în 1992, împreună cu alţi parteneri, compania GeCAD Software, care doi ani mai târziu a scos pe piaţă antivirusul RAV, pe care l-a vândut în 2003 gigantului Microsoft pentru o sumă de peste 10 milioane de dolari. De atunci, industria IT din România s-a dezvoltat continuu, iar în ultimii ani s-a creat o adevărată efervescenţă pe această piaţă: start-up-uri vândute giganţilor străini şi tot mai multe idei de afaceri bazate pe tehnologie care atrag finanţări de ordinul sutelor de milioane de dolari.

vezi continuarea
ZF.ro
S-a dat startul la MARATONUL reducerilor. Cele mai TARI oferte de Black Friday S-a dat startul la MARATONUL reducerilor. Cele mai TARI oferte de Black Friday
RĂSTURNARE de situaţie! Cea mai nouă măsură luată de PNL. Anunţul făcut de guvern
ProMotor.ro
A oprit la semafor  și a întins mâna să-și ia o CAFEA. În secunda următoare s-a dezlănțuit IADUL – VIDEO A oprit la semafor și a întins mâna să-și ia o CAFEA. În secunda următoare s-a dezlănțuit IADUL – VIDEO
Nimeni nu se aștepta ca șoferul acestui CAZAN de mașină să îi PUNĂ LA PUNCT pe cei doi bătăuși - VIDEO
Fata rănită după ce prietenul ei a folosit ulei de motor ca lubrifiant
Descopera.ro
SĂTUL să le mai plătească BIR turcilor, Mihai Viteazu a luat o decizie care l-a ŞOCAT pe sultan: ''Niciun GHIAUR nu a îndrăznit asta''. Episodul URIAŞ din istoria românilor care nu apare în niciun manual SĂTUL să le mai plătească BIR turcilor, Mihai Viteazu a luat o decizie care l-a ŞOCAT pe sultan: ''Niciun GHIAUR nu a îndrăznit asta''. Episodul URIAŞ din istoria românilor care nu apare în niciun manual
Invenţiile GENIALE ale marelui Nikola Tesla. Una dintre ele ,,provoca moartea instantanee''
SECRETUL uriaş al lui da Vinci din pictura ,,Cina cea de taină'', DECRIPTAT după sute de ani
Go4it.ro
Cel mai PUTERNIC telefon mic! Un producător din JAPONIA revine la un design mult îndrăgit Cel mai PUTERNIC telefon mic! Un producător din JAPONIA revine la un design mult îndrăgit
Avionul BOEING implicat deja în două accidente mortale se întoarce în aer. Şi companiile din ROMÂNIA au comandat acest model
NOKIA nu produce doar telefoane mobile! Lanseaza o noua gama de TELEVIZOARE
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.