Criza a evaporat doua miliarde de euro din incasarile comerciantilor

Autor: Ioana Mihai Postat la 10 decembrie 2010 43 afişări

Unii ieftinesc, altii inchid fabrici, altii ies cu produse noi. Intr-o piata a bunurilor de larg consum asteptata sa scada in total anul acesta cu circa doua miliarde de euro, scepticismul si prudenta par sa fie comune tuturor managerilor. Strategiile lor de a face fata recesiunii sunt insa diferite.

"Respiram cu totii acelasi aer", declara recent Robert Redeleanu, directorul general al Scandia, cel mai mare producator de conserve de pe piata. El se referea la faptul ca producatori, distribuitori si comercianti se bat acum, parca mai aprig ca niciodata, pe un portofel tot mai sarac al cumparatorului. Intre motivele deja binecunoscute se numara somajul in crestere, veniturile in scadere, deprecierea leului in raport cu euro, majorarea TVA. Obiceiurile de consum s-au modificat si listele de cumparaturi s-au ajustat: 58% dintre consumatori au ales sa cumpere alimente mai ieftine, in timp ce 57% cumpara in cazul unor categorii aceleasi produse, dar la preturi mai mici, arata un studiu realizat de Agentia pentru Strategii Guvernamentale.

Nimic de mirare, deci, ca piata bunurilor de larg consum a scazut fata de anul trecut, "fiind influentata negativ la toate categoriile, mai putin cea a tigarilor", spune Marius Caluian, director general al MEMRB Romania si Republica Moldova. Conform estimarilor MEMRB, piata a insemnat anul trecut 22 de miliarde de euro, iar in primele opt luni ale anului curent, vanzarile de bunuri de larg consum au fost cu 7% mai mici decat in acelasi interval din 2009. Pe tot anul, scaderea ar putea ajunge la 10%, ceea ce s-ar traduce in pierderi de peste doua miliarde de euro.

Caluian precizeaza ca o estimare a valorii anuale a vanzarilor se va face dupa incheierea lunii decembrie, luna care pentru unele categorii de produse are o pondere insemnata. Deocamdata, directorul MEMRB se asteapta ca bugetele cheltuite pentru sarbatorile de iarna sa fie in medie cu 10% mai mici decat anul trecut.

Vanzarile legale de tigari au scazut, pierzand teren in favoarea celor ilicite, astfel incat valoarea mai mare ce rezulta din calculul MEMRB se datoreaza in exclusivitate preturilor mai mari. Si asta pentru ca tigarile sunt produsele cu cea mai mare scumpire pe parcursul anului trecut: 50%.

Minusuri de cate doua cifre apar in piata berii, a laptelui si in mai toate domeniile care in vreme de crestere economica se faleau cu plusuri la fel de mari.

"Piata de bere a fost serios afectata de criza economica", admite Grant McKenzie, vicepresedinte de marketing al Ursus Breweries, cel mai mare producator de bere din tara, cu o cifra de afaceri de 284 de milioane de euro in 2009. In ultimul an si jumatate, vanzarile de bere s-au redus cu un sfert, silind toti marii producatori - Ursus, Heineken, Bergenbier - sa inchida fabrici, iar asteptarile sunt sumbre: "Cred ca multi ani de acum incolo consumul nu va reveni la nivelul din 2007-2008", declara McKenzie.

Pe aceeasi linie se inscriu lactatele. Valoarea vanzarilor a scazut in primele opt luni cu 16% in cazul laptelui, cu 18% la smantana si cu 23% la deserturile pe baza de lapte, conform datelor MEMRB. Categoria de lactate proaspete si-a pastrat insa aceeasi pondere in piata bunurilor de consum (2,3%) gratie majorarii cu 5,6% a vanzarilor de iaurt, produs care inseamna aproape jumatate din aceasta categorie. La capitolul plusuri se incadreaza si laptele batut, cu un avans de peste sapte procente, in valoare.

Vanzarile de iaurt ale Danone au fost cu peste 10% mai mari anul acesta, declara Bogdan Ioachim, director de comunicare al producatorului de lactate, sustinand ca explicatia tine in egala masura de promotiile desfasurate de companie, de reducerile de pret, dar si de "preocuparea cumparatorilor pentru o alimentatie mai sanatoasa". Una peste alta, in randul tarilor din Europa Centrala si de Est avem in continuare cel mai mic consum de iaurt pe cap de locuitor: 3,46 kg, in urma vecinilor bulgari sau sarbi (peste 11 kg). Danone, cel mai mare producator de lactate din tara, a raportat la Ministerul Finantelor o cifra de afaceri de peste 102 milioane de euro pentru anul trecut.

Pentru companiile cu dare de mana, momentul este ideal din punctul de vedere al luptei pentru cote de piata, pentru ca preturile mai mici atrag consumatorii mai mult ca niciodata. Pe de alta parte insa, goana dupa cote de piata este periculoasa, pentru ca odata cu scaderea preturilor se reduc dramatic si profiturile. Raul Ciurtin, presedinte si actionar majoritar al Albalact, reflecta recent ca "fiecare alege ce varianta doreste", fara a comenta mai mult despre optiunile concurentei, dar este foarte posibil ca spre finalul anului viitor, numarul procesatorilor de lactate sa scada in mod vizibil.

Albalact, producatorul marcilor Fulga si Zuzu, mizeaza in acest an pe rezultate asemanatoare celor din 2009, cand cifra de afaceri a depasit 53 de milioane de euro, in crestere cu 19% fata de 2008. In acelasi interval insa, profitul a crescut spectaculos (cu 330%), ajungand la 600.000 de euro, o performanta greu de atins acum, cand procesatorii de lactate suporta efectul scumpirii materilor prime.

Cei carora le merge bine invoca insa nu promotiile si preturile de vanzare mai atractive pentru cumparatori, ci factori de alt ordin si care se manifestau oricum si inainte de inceputul recesiunii. Iustin Paraschiv, proprietarul producatorului de carne de pui Avicarvil, este de parere ca preferintele de consum s-au orientat catre segmente unde oferta pune un mai mare accent pe calitate. "Am castigat consumatori mai educati, interesati de produse cat mai sanatoase", spune Paraschiv. Cifra de afaceri a Avicarvil a depasit in primele noua luni 51,5 milioane de lei (12,2 milioane de euro), in crestere cu aproximativ 20%, iar previziunile pentru intregul an au in vedere circa 63 de milioane de lei (15 milioane de euro). Grupul de firme ale familiei Paraschiv, intre care reteaua de magazine Ana si Cornel, Carmistin, Ladrisi Grup, a incheiat 2009 cu o cifra de afaceri de aproximativ 150 de milioane de euro.

Majoritatea managerilor raman destul de rezervati in privinta viitorului, ceea ce e firesc, avand in vedere situatia economiei. Faptul ca sunt companii care se pot lauda in acest an cu plusuri dovedeste insa ca, oricat de putini bani ar avea in portofel cumparatorul, exista strategii prin care poate fi convins sa nu-i cheltuiasca pe produsele competitiei.

Urmărește Business Magazin

/analize/comert/criza-a-evaporat-doua-miliarde-de-euro-din-incasarile-comerciantilor-7775962
7775962
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.