Business născut în familie: o antreprenoare a lansat o afacere inspirată de gusturile copilăriei sale

Autor: Alina-Elena Vasiliu Postat la 08 aprilie 2022 1616 afişări

Deşi lucra în marketing, tot într-un business al familiei, Bianca Grama nu şi-a mai dorit să revină la sectorul în care activa după ce a devenit mamă. „Mi-am propus să creez o mică afacere, unde lucrurile să fie făcute cu drag şi pasiune, unde inspiraţia şi muza să fie chiar fetiţa mea, Anais.” Astfel a început povestea Anna Boutique.

Era o zi de vară când Bianca a descoperit, alături de mama ei, reţeta de dulceaţă de caise cu lavandă şi vin. Iar de aici până la o idee de business cu delicatese pentru papilele gustative – fie ele produse de patiserie, fursecuri, ciocolată de casă, dulceţuri, siropuri sau conserve, dar şi cu textile decorative casnice muncite în propriul atelier de croitorie, au mai fost doar câteva etape. Toate la un loc alcătuiesc coşurile şi cutiile cadou care stau sub eticheta Anna Boutique.

„Ne-am dorit un business slow retail, ne-am dorit ca produsele noastre să provină din surse sigure, de cea mai bună calitate, să fie pregătite cu măiestrie de mâini harnice şi dedicate. Ne-am dorit să servim fiecare client în parte şi să-i oferim consultanţă pentru a-şi concepe produsul exact după necesităţile şi imaginaţia sa.

Ne-am dorit ca fiecare client să se simtă parte din povestea noastră şi să se identifice cu produsele alese.”

Anna Boutique îi are ca acţionari pe Bianca Grama şi pe tatăl ei, afacerea prinzând viaţă în familie. Bianca este absolventă a facultăţii de Litere, a unui master în managementul afacerilor şi a unui MBA. În business a investit iniţial 20.000 de euro, dezvoltându-se constant mai departe. În urmă cu doi ani şi jumătate, experienţa de business a familiei s-a extins cu un alt proiect, Anna Charisma Chalet, un spaţiu de cazare răsărit în mijlocul naturii, la poalele Munţilor Suru din Făgăraş. Cifra de afaceri generată de cele două proiecte în 2021 a fost de aproximativ 824.000 de lei, cu şase angajaţi.

„Deşi climatul economic actual, creat de pandemie şi de mediul politic internaţional, este unul fragil şi incert, avem planuri frumoase pentru 2022. Acest an vine pentru noi cu o nouă afacere de suflet, înrudită cu celelalte activităţi pe care le deţinem. Este vorba despre Anna Draga, o mică pensiune în satul Colun din judeţul Sibiu.”

De asemenea, Bianca şi familia ei vor contracta un credit bancar, iar cu suma obţinută intenţionează să dezvolte laboratorul de patiserie, să mute sediul social, să construiască o sală de evenimente la Anna Charisma şi să finalizeze în Avrig construcţiile pentru noul spaţiu de închiriat în sistem hotelier.

„Sunt proiecte la care am început să lucrăm încă de anul trecut. Sperăm ca în decembrie 2022 să surprindem plăcut.”

Surprinşi vor fi clienţii şi oaspeţii care ajung la businessurile Biancăi Grama, oameni din mediul urban, din marile oraşe ale ţării, în căutare de experienţe şi gusturi speciale. La Anna Boutique ei găsesc o gamă variată de dulceţuri în combinaţii inedite – caise cu lavandă şi vin, vişine cu ciocolată, afine cu ghimbir, piersici cu rozmarin, dar şi conserve, siropuri, fursecuri, decoraţiuni textile din fibre naturale pentru uz casnic – lenjerii de pat din percal, perne, feţe de masă, şervete, naproane.

Totul este produs în Avrig şi vândut pe bază de comandă direct către clienţi, prin intermediul magazinului online, al unui magazin fizic în Avrig, al băcăniilor şi al magazinelor de specialitate din restul ţării. Preţurile diferă în funcţie de combinaţiile alese, iar o cutie cadou, de exemplu, poate avea un preţ cuprins între

30 şi 500 lei. „Atât 2020, cât şi 2021 au fost ani buni, cu rezultate financiare în creştere şi care ne-au încurajat să dezvoltăm alte proiecte la fel de ambiţioase”, descrie Bianca Grama experienţa ultimilor doi ani. Iar la orizont se arată noi planuri de dezvoltare.

Bianca Grama, fondatoare Anna Boutique: Acest an vine pentru noi cu o nouă afacere de suflet, înrudită cu celelalte activităţi pe care le deţinem. Este vorba despre Anna Draga, o mică pensiune în satul Colun din judeţul Sibiu.

Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.



Cinci idei de afaceri de la zero

Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

Ludy – canapea care se transformă în jucărie (Roşiorii de Vede)

Fondatoare: Ionela Tudor

Investiţie iniţială: 6.000 de euro

Prezenţă: online


Velican – atelier de dulceţuri, siropuri, ape florale (Braşov)

Fondator: Cosmin Velican

Investiţii: 20.000 de euro

Cifră de afaceri în 2021: 150.000 de lei (circa 30.000 de euro)

Prezenţă: Braşov


Lunica – magazin cu genţi de piele fabricate în Florenţa (Bucureşti)

Fondatoare: Luiza Popescu

Investiţie iniţială: 30.000 de euro

Prezenţă: Bucureşti


iStoma – aplicaţie pentru stomatologi (Bucureşti)

Fondator: Ionuţ Botorogeanu

Investiţii: 600.000 de euro

Cifră de afaceri în 2021: 1,3 mil. lei (circa 260.000 de euro)

Prezenţă: naţională şi internaţională


Guflo – brand de pălării (Sibiu)

Fondatoare: Teodora Bărbulescu

Investiţie iniţială: 10.000 de euro

Prezenţă: online



ZF, Banca Transilvania şi Vodafone  au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.