Ziua mâniei în Europa (FOTO)

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 18 noiembrie 2012 48 afişări

Pentru prima oară de la începutul anilor de austeritate, Confederaţia Sindicatelor Europene a reuşit în această săptămână să organizeze o zi de proteste masive, care au pornit de la greva generală ori parţială în patru ţări (Spania, Portugalia, Grecia, Italia) şi s-au extins cu manifestaţii în 23 de ţări europene, încheiate pe alocuri cu bătăi în toată regula între protestatari şi poliţie.

"Indignaţii" care la jumătatea lui noiembrie 2011 promiteau revoluţie au reuşit acum să-şi ţină promisiunea: transporturile şi serviciile publice au fost perturbate sau întrerupte, ciocnirile şi luptele de stradă cu forţele de ordine s-au repetat de la Paris şi Lille până la Milano şi Roma, circa 40 de răniri şi 80 de arestări au avut loc numai la Madrid, iar în Grecia, protestatarii au aruncat cu apă şi cafea pe consulul Germaniei din Salonic, strigând "Daţi afară nazistul!".

Germania şi figura cancelarului Angela Merkel au fost mai peste tot principalele ţinte ale protestului, dincolo de minciunile politicienilor locali, cu toţii ajunşi la putere în ultimii ani cu platforme anti-austeritate sau de austeritate moderată. A apărut chiar şi un banc, citat de AFP ca ilustrare a sentimentelor anti-germane din Europa: Angela Merkel soseşte pe aeroportul din Atena, iar omul de la controlul paşapoartelor întreabă: "Naţionalitate?" "Germană", răspunde Merkel. "Ocupaţie?" "Nu, am venit doar pentru câteva zile".

Cu ultimele date oficiale care confirmă recăderea zonei euro în recesiune, cu un şomaj record (11,6% în zona euro şi 25% în Spania şi Grecia), era doar o chestiune de timp pentru ca actuala cursă a austerităţii, cerută de Germania, Olanda sau Finlanda şi practicată exclusiv ca să îmblânzească pieţele financiare, să producă astfel de răzmeriţe. Desigur, ele nu vor rezolva nimic, cu excepţia renaşterii speranţelor nutrite de eurosceptici că UE mai are un pic şi se destramă.

Datele preliminare ale Eurostat confirmă că zona euro a intrat în T3 în a doua recesiune după 2009, cu o scădere a PIB de 0,1% faţă de trimestrul precedent, după o scădere cu 0,2% în T2 şi după stagnarea din T1. Germania şi Franţa au reuşit doar o creştere simbolică de 0,2%, economia Italiei a scăzut cu 0,2%, cea a Spaniei cu 0,3%, cea a Portugaliei cu 0,8%, iar Grecia a ajuns la -7,2%. Mai nou, evoluţia negativă nu mai e limitată la ţările cu probleme de la periferia zonei, ţinând cont că PIB s-a redus cu 1,1% în Olanda, iar Austria a raportat o creştere de numai 0,1%.

Estimările curente ale analiştilor de la Crédit Agricole pentru zona euro:

Urmărește Business Magazin

/actualitate/ziua-maniei-in-europa-foto-10334762
10334762
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.