Ziariştii din Timişoara, jigniţi de primarul Nicolae Robu pentru că au scris despre deszăpezire: Există tot felul de variante de prostituţie

Postat la 02 martie 2018 101 afişări

Jurnaliştii de la cele mai importante publicaţii din Timişoara au părăsit, vineri, conferinţa primarului Nicolae Robu, după ce au fost comparaţi cu “prostituate” şi jigniţi pentru că au scris despre deszăpezire şi datoriile societăţii de termoficare a oraşului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ziariştii din Timişoara, jigniţi de primarul Nicolae Robu pentru că au scris despre deszăpezire: Există tot felul de variante de prostituţie

Primarul Timişoarei a început să jignească ziariştii pe contul său de Facebook, vineri dimineaţa, în două postări, în drum de la Viena spre oraş. În primul mesaj de pe reţeaua de socializare, Nicolae Robu era revoltat de faptul că cele mai importante publicaţii din Timişoara au criticat modul în care s-a realizat deszăpezirea pe străzile oraşului. Astfel, primarul Timişoarei a explicat că s-a lucrat cu un număr insuficient de utilaje pentru că doar atâtea a prevăzut contractul semnat de fostul primar, Gheorghe Ciuhandu.

“Eu trebuie să respect legea înainte de orice, chiar ştiind că îmi voi atrage înjurături la figurat şi chiar la propriu, total pe nedrept! Şi nu mă refer la cele de la presa mizerabilă, presa nepresă, de fapt, formată din paraziţi sociali ce trăiesc din taxă de protecţie şi taxă de asmuţire! Această presă nepresă nu merită luată în seamă şi ştiu că lumea nu dă doi bani pe ea”, a scris Nicolae Robu, pe reţeaua de socializare.

O oră mai târziu, primarul Timişoarei a revenit cu o nouă postare pe contul său de Facebook, vorbind despre “presa nepresă”. Asta după ce o publicaţie a scris despre datoriile pe care Colterm, societatea de termoficare a oraşului, le-a avut la un furnizor de gaze naturale, astfel că a fost livrată mai puţină căldură în caloriferele cetăţenilor, timp de cinci zile.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.