Zelenski, mesaj după decizia CSAT de a dona un sistem Patriot Ucrainei

Autor: Andreea Tobias Postat la 20 iunie 2024 35 afişări

„Sunt recunoscător României şi preşedintelui Klaus Iohannis pentru decizia de a oferi Ucrainei un sistem suplimentar de apărare aeriană Patriot”, a transmis preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Zelenski, mesaj după decizia CSAT de a dona un sistem Patriot Ucrainei

„Această contribuţie crucială va consolida scutul nostru aerian şi ne va ajuta să ne protejăm mai bine populaţia şi infrastructura critică împotriva terorii aeriene ruseşti. Apreciez conducerea puternică a României şi sprijinul de principiu pentru Ucraina. Este important faptul că acest pas consolidează securitatea nu numai în Ucraina, ci în întreaga noastră regiune şi în Europa”, a postat Zelenski pe X.

„Punând capăt terorii ruseşti acum, Ucraina previne o potenţială agresiune împotriva Moldovei, României, statelor baltice şi tuturor vecinilor noştri. Este esenţial ca Ucraina să aibă instrumentele necesare pentru a învinge teroarea rusă acum, astfel încât nimeni altcineva să nu mai fie nevoit să se confrunte cu acţiunile agresive ale Rusiei la scară mai mare în viitor”, adaugă preşedintele Ucrainei.

Membrii CSAT au decis joi donarea către Ucraina a unui sistem Patriot, cu condiţia continuării negocierii cu Aliaţii, în special cu partenerul strategic american, în vederea obţinerii unui sistem similar sau echivalent, care să răspundă nevoii de asigurare a protecţiei spaţiului aerian naţional.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
zelenski,
românia,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.