Vrei sa-ti schimbi numele? Afla cum

Postat la 04 februarie 2010 278 afişări

Cetatenii romani pot obtine, pentru motive temeinice, schimbarea pe cale administrativa a numelui de familie si a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea. Ce inseamna mai exact motive temeinice?

In conditiile prevederilor Ordonantei nr. 41/2003 privind dobandirea si schimbarea pe cale administrativa a numelor persoanelor fizice, modificata si completata prin Legea nr. 323/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, romanii isi pot alege un nou nume sau prenume.

Potrivit Articolului 4 din Ordonanta, sunt considerate ca intemeiate cererile de schimbare a numelui in urmatoarele cazuri:

- cand numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau in alt mod;

- cand persoana in cauza a folosit in mod permanent, in exercitarea profesiei, numele pe care doreste sa il obtina, facand dovada cu privire la aceasta, precum si asupra faptului ca este cunoscuta in societate sub acest nume;

- cand, din neatentia ofiterilor de stare civila ori ca urmare a necunoasterii reglementarilor legale in materie, au fost efectuate mentiuni gresite in registrele de stare civila ori au fost eliberate certificate de stare civila cu nume eronate, in baza carora au fost eliberate alte acte;

- cand persoana in cauza are nume de familie sau prenume format din mai multe cuvinte, de regula reunite, si doreste schimbarea acestuia;

- cand persoana in cauza poarta un nume de familie de provenienta straina si solicita sa poarte un nume romanesc;

- cand persoana si-a schimbat numele de origine straina intr-un nume romanesc, pe cale administrativa, si doreste sa revina la numele dobandit la nastere;

- cand parintii si-au schimbat numele pe cale administrativa, iar copiii solicita sa poarte un nume de familie comun cu al parintilor lor;

- cand persoana in cauza solicita sa poarte un nume de familie comun cu al celorlalti membri ai familiei, nume care a fost dobandit ca urmare a adoptiei, a mentinerii numelui la casatorie, a stabilirii filiatiei ori a unor schimbari de nume aprobate anterior pe cale administrativa;

- cand sotii au convenit cu ocazia incheierii casatoriei sa poarte numele de familie reunite si ambii solicita schimbarea acestuia pe cale administrativa, optand pentru numele de familie dobandit la nastere de catre unul dintre ei ori sa revina fiecare la numele avut anterior casatoriei;

- cand persoana in cauza face dovada ca a fost recunoscuta de catre parinte ulterior inregistrarii nasterii, insa, intrucat nu a sesizat instanta pentru incuviintarea purtarii numelui de familie al acestuia in timpul vietii, nu exista alta posibilitate de dobandire a numelui parintelui decat pe cale administrativa;

- cand prenumele purtat este specific sexului opus;

- cand persoanei i s-a incuviintat schimbarea sexului prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila si solicita sa poarte un prenume corespunzator, prezentand un act medico-legal din care sa rezulte sexul acesteia;

Persoana care solicita schimbarea numelui pe cale administrativã va depune o cerere la serviciul public comunitar de evidenta a persoanelor, aflat in subordinea consiliului local al comunei, orasului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti, in a carui raza teritoriala isi are domiciliul.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
romani,
nume,
schimbare,
prenume,
motive
/actualitate/vrei-sa-ti-schimbi-numele-afla-cum-5475128
5475128
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.