Voiculescu, atac direct la Cîţu: S-a transformat în primul epidemiolog al ţării

Autor: Laura Buciu Postat la 16 aprilie 2021 126 afişări

Voiculescu, atac direct la Cîţu: S-a transformat în primul epidemiolog al ţării

Fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a lansat, vineri, un atac direct la Florin Cîţu, care a decis revocarea sa din funcţie, spunând că premierul s-a transformat în „primul epidemiolog al ţării”, care „şi-a bătut joc de munca unei echipe”.

Voiculescu a spus că a preluat, în urmă cu 113 zile, mandatul de ministru al Sănătăţii, când Ministerul era „în colaps”, iar în aceste zile a avut parte de „ciocniri între mentalităţi”.

„Am crezut că premierul numit de o coaliţie în care s-au stabilit reguli clare nu va folosi forţa pe care ia îndată pentru raţiuni care ţin mai degrabă de cariera sa politică (...). Cred că în general România are nevoie de politicieni care să acţioneze în interesul oamenilor şi care fac asta în fiecare zi, cu fiecare gest, cu fiecare vorbă. Am crezut, de asemenea, că am ieşit din epoca de epoleţilor, a specialilor, a privilegiilor nemăsurate”, a spus Vlad Voiculescu.

De asemenea, Vlad Voiculescu a spus că prima „ciocnire de mentalităţi” a venit când el a divulgat existenţa centrelor speciale de vaccinare.

„Vaccinarea este unul dintre subiecte. Am insistat la începutul acestui an ca vaccinarea să fie făcută mai întâi pentru bătrâni şi bolnavi. A fost decizia altcuiva ca lucrurile să se întâmple altfel. Am reuşit să obţinem acel procent de trei sferturi din vaccinurile care să meargă către bătrâni şi bolnavi. Nu am anticipat că la un moment dat vom avea mai multe centre închise pentru speciali, pentru esenţial, pentru un fel sau altul de privilegiaţi decât centre deschise. Atunci când am spus lucrul acesta public în ianuarie, a trecut. Atunci când am arătat lucrul acesta cu date, atunci când am făcut un gest nici măcar menit să arate acest aspect, ci un gest firesc de transparenţă, (...)am avut un o investigaţie a unui corp de control, culmea a premierului României. România o ţară care şi asumat un anumit nivel de transparenţă, un guvern învestit cu doar câteva luni în urmă, în care transparenţa, în care reforma, în care ideea că toţi suntem egali, în faţa legii şi, în general, în faţa statului era una dintre ideile de bază”, a mai spus Voiculescu.

El a mai spus că un alt moment de „ciocnire de mentalităţi” cu premierul Cîţu a fost în privinţa deschiderii şcolilor.

„Dacă vrei să afli informaţii publice, trebuie să te temi pentru că dacă deranjezi, dacă deranjez pe cine nu trebuie, dacă deranjez un anumit sistem de privilegii, atunci sistemul va acţiona împotriva ta cu tot ce are. Deschiderea şcolilor este un succes al acestui guvern, dar dintr-un efort comun s-a transformat într-o pasare continua a vinii către Ministerul Sănătăţii, pentru că un lucru sau altul nu ar fi mers perfect”, spune Voiculescu.

Fostul ministru mai spune că premierul Cîţu s-a transformat în „primul epidemiolog al ţării”, care a dat ţinte nereale, fără să discute cu specialiştii.

„Gestionarea pandemiei aşa cum s-a petrecut în ultimele luni... premierul României discutând aproape niciodată cu Ministerul Sănătăţii, premierul României lansând target-uri, ţinte fără să discute cu nimeni, premierul României îi transformându-se în primul epidemiolog al ţării, premierul României a vorbind despre lucruri pe care nu le cunoşteam, despre lucruri despre care nu s-a sfătuit cu nimeni din toată structura Ministerului sănătăţii, nici cu comisiile de specialitate, nici cu experţi precum doamna dr. Andreea Moldovan şi întreaga echipă de la Ministerul Sănătăţii”, acuză Voiculescu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
voiculescu,
citu,
munca

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.