Valeriu Gheorghiţă: Profesorii ar putea fi vaccinaţi prioritar, prin echipe mobile

Autor: Andreea Tobias Postat la 12 februarie 2021 68 afişări

Profesorii ar putea fi vaccinaţi cu prioritate, prin echipe mobile, anunţă coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă. Vaccinarea profesorilor ar putea avea loc în sălile de sport.

Valeriu Gheorghiţă: Profesorii ar putea fi vaccinaţi prioritar, prin echipe mobile

Valeriu Gheorghiţă a declarat, vineri, la Antena3, că au existat mai multe discuţii despre vaccinarea cu prioritate a profesorilor, însă din cauza limitării numărului de doze pe care le-a primit România nu s-a putut pune în practică.

„Am primit mai puţin cu 93.000 de doze în săptămâna 18-24 ianuarie (...), scenariul nu a mai putut fi pus în aplicare, având în vedere şi reprogramările”, a spus Valeriu Gheorghiţă.

În acest moment, autorităţile analizează posibilitatea vaccinării personalului din învăţământ cu prioritate prin echipe mobile.

Se urmăreşte, în primul rând, vaccinarea cadrelor didactice care sunt „la interfaţa directă cu elevii”, a personalului din creşe şi grădiniţe.

De asemenea, autorităţile analizează locaţia cea mai potrivită: ar putea fi chiar în sălile de sport sau în inspectoratele şcolare.

Întrebat când se va întâmpla acest lucru, coordonatorul campaniei de vaccinare a răspuns că sunt şanse din 1 martie.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
valeriu gheorghiţă,
profesori,

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.