USR îşi modifică statutul în vederea susţinerii lui Nicuşor Dan la Primăria Capitalei

Postat la 03 octombrie 2019 171 afişări

USR se va întuni în Comitet Politic pe 30 noiembrie pentru a modifica statutul partidului, astfel încât formaţiunea să poată susţine şi candidaţi independenţi la alegeri, respectiv pe Nicuşor Dan la alegerile pentru Primăria Capitalei, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX.

USR îşi modifică statutul în vederea susţinerii lui Nicuşor Dan la Primăria Capitalei

„Biroul Naţional al USR a decis în şedinţa de miercuri că este necesar un regulament pentru susţinerea candidaţilor independenţi la alegeri. În prezent, Statutul USR are doar prevederi legate de alegerea candidaţilor partidului dintre membrii USR. În lipsa unui asemenea regulament, deciziile filialelor locale de a susţine candidaţi care nu sunt membri USR ar putea fi deschise contestărilor din punct de vedere statutar şi legal”, transmite USR într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

 

Astfel, USR se va întruni în Comitet Politic pe 30 noiembrie pentru modificarea statutului, astfel încât formaţiunea să îl poată susţine pe Nicuşor Dan ca independent la alegerile pentru Primăria Capitalei.

 

„Biroul Naţional a decis convocarea Comitetului Politic pentru data de 30 noiembrie pentru discutarea acestui regulament. Comitetul Politic al USR este singurul organism statutar care poate aproba regulamentele de alegeri şi care poate decide asupra alianţelor şi asocierilor politice şi electorale. Ca urmare a adoptării acestui regulament, Nicuşor Dan, de exemplu, va putea propune USR să-l sprijine ca independent la alegerile pentru Primăria Bucureşti, iar USR va putea decide în mod statutar dacă îi oferă susţinere”, mai transmite USR.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
usr,
sustinere,
statut

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.