Directorul general al TAROM şi-a dat demisia
Costin Iordache, directorul general al companiei TAROM, şi-a dat demisia vinerea trecută, a anunţat pe 24 decembrie compania.
La data de 19 decembrie 2025, Costin Iordache, directorul general al companie TAROM, şi-a depus mandatul, din motive personale, după ce, alături de echipa sa executivă, a reuşit să deruleze cea mai mare parte din acţiunile prevăzute în Planul de restructurare aprobat de Comisia Europeană, au transmis oficialii operatorului aviatic naţional
„Costin Iordache a contribuit la managementul TAROM cu o experienţă de peste 18 ani în companii de renume naţional şi internaţional. Conducând o echipă de profesionişti proveniţi din mediul privat a reuşit să obţină aprobarea ajutorului de stat, reducerea datoriilor şi intrarea companiei pe profit”, arată comunicatul transmis.
După comunicarea deciziei sale, Costin Iordache va rămâne în funcţie până la data de 15 ianuarie 2026, moment până la care Consiliul de Administraie al TAROM va identifica şi numi un director general interimar. Astfel toate deciziile luate la cel mai înalt nivel de management sunt continuu asigurate de de către directorii generali ai companiei, care reprezintă politica asumată a companiei, a CA al TAROM şi a statului roman reprezentat de MT, în calitate de acţionar.
Potrivit companiei, în paralel CA al TAROM va începe procedura de selectare a unui nou director general, prin intermediul Comitetului de Nominalizare şi Remunerare, cu sprijinul unui consultant externe.
„Obiectivul principal al echipei de management continua să fie finalizarea şi implementarea planului de restructurare, pentru revitalizarea companiei şi transformarea ei într-o organizaţie profitabilă şi modernă”, au conchis oficialii.
Costin Iordache este absolvent al Academiei de Studii Economice şi al programului Leadership Excellence, din cadrul Univerităţii Berlin. Domnul Iordache are o experienţă de peste 18 de ani în companii de renume naţional şi internaţional, precum ABN AMRO BANK, Romtelecom sau Telekom Group.
El a fost numit de Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene a României (TAROM) în funcţia de director general la începutul lui ianuarie 2024, după ce fostul titular, Bogdan Popescu, numit în octombrie 2023, a demisionat în decembrie 2023. Costin Iordache a ajuns din mediul privat la TAROM în octombrie 2022, în funcţia de de director financiar, ulterior director general între ianuarie şi octombrie 2023, când a fost numit director economic.
Costin Iordache a fost director general interimar al TAROM începând din 9 ianuarie 2024, în urma deciziei Consiliului de Administraţie al companiei din şedinşa de vineri, 5 ianurie. El ocupa funcţia de director economic al TAROM din 16 octombrie, când Consiliul de Administraţie al Companiei TAROM l-a numit pe Bogdan Popescu în funcţia de director general, iar pe Narcis Obeadă, în funcţia de director comercial. Bogdan Popescu şi-a dat demisia din funcţia de directorul general în luna decembrie.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













