Unul dintre cei mai mari producători de sendvişuri din România pariază pe un nou business: cea mai mică gelaterie din lume, pe care vrea să o ducă la 100 de unităţi în 2025
Omul de afaceri Iosif Forgaci, care a fondat şi dezvoltat unul dintre cei mai mari producători de sendvişuri din România, compania Bite Sandwiches din Mureş, pariază acum pe un nou business – cea mai mică gelaterie din lume.
♦ Antreprenorul Iosif Forgaci este proprietarul producătorului de sendvişuri Bite Sandwiches din judeţul Mureş ♦ Acum, el aduce local franciza FWIP, un brand britanic de îngheţată.
Omul de afaceri Iosif Forgaci, care a fondat şi dezvoltat unul dintre cei mai mari producători de sendvişuri din România, compania Bite Sandwiches din Mureş, pariază acum pe un nou business – cea mai mică gelaterie din lume. Mai exact, antreprenorul a adus în România în sistem de franciză brandul britanic FWIP. În realitate, nu este vorba despre o gelaterie, ci despre un stand interactiv cu un aparat de îngheţată şi un angrenaj ce necesită o amprentă la sol de doar un metru pătrat.
„FWIP se adresează cafenelelor, restaurantelor, spaţiilor de birouri, sălilor de sport şi punctelor de retail (...). Cu un design compact (cât un cuptor cu microunde) şi o funcţionare intuitivă (push & serve în 7 secunde), aparatul nu necesită autorizaţii speciale, personal dedicat sau spaţiu frigorific suplimentar. E nevoie doar de o sursă de alimentare de 230V şi nimic mai mult. Aparatul consumă de zece ori mai puţină energie comparativ cu alte aparate de servit îngheţată, consumul fiind de 180W/h“, explică Iosif Forgaci.
El adaugă că brandul originar din Marea Britanie e activ în 1.500 de locuri din Marea Britanie, Irlanda, Germania, Austria şi Suedia. În România, antreprenorul ţinteşte să ajungă în 100 de localuri în acest an şi în 150 până la final de 2026.
„Am peste 1.000 de parteneri (pentru businessul de sandvişuri – n.red.) - cafenele, bistro-uri, magazine de proximitate – tradiţionale şi moderne. Am prospectat piaţa şi interesul există!“
Primul proiect FWIP a fost instalat în localul Urban Joe din Târgu Mureş. Cafeneaua e deţinută de Iosif Forgaci, prin compania Pleuro Ind SRL, care operează şi producţia de sendvişuri. Tot această firmă aduce şi FWIP în România.
„Căutam să adaug produse complementare în cadrul Urban Joe şi, în special, produse de impuls. Cafenelele, în general, au spaţiu limitat, personal redus şi nu au aprobările speciale DSV necesare pentru a vinde sau produce îngheţată. Am intrat în contact cu FWIP pentru că ei au produsul perfect pentru astfel de local. L-am implementat la noi şi acum vreau să ne extindem.“Sunt vizate cinematografele, locurile aglomerate, parcurile de distracţii, hotelurile, restaurantele, dar şi clădirile de birouri şi evenimentele. Asta dincolo de magazinele de tip supermarket sau proximitate.
„Avem deja discuţii cu o reţea de magazine de cartier, de proximitate.“
Iosif Forgaci spune că el a investit 100.000 de euro în proiect, însă partenerii pot opta pentru una din două variante – leasing pe doi ani ori achiziţie. Aceasta din urmă l-ar costa pe partener între 2.600 şi 3.600 de euro.
„Nu este mai mare decât preţul de achiziţie al unei vitrine de îngheţată.“
Businessul FWIP este gândit a fi pe model de autoservire şi oferă trei variante de gelato (vanilie, ciocolată şi caramel sărat), două de sorbet vegan (căpşuni şi mango) şi una de froyo (iaurt natural îngheţat).
Produsul este depozitat într-un frigider, amabalat individual. În momentul de consum, el este scos, pus în aparat şi, cu o apăsare de buton, este transformat în forma finală de consum. „Acest produs îi poate ajuta pe partenerii noştri să crească valoarea bonului. FWIP acoperă nevoia celor care vor să vândă îngheţată, dar nu au spaţiu şi personal“, explică antreprenorul.
Pe site-ul companiei care este definită ca un food-tech nu apar multe informaţii privind istoria sa, dar figurează că are prezenţă în 10 ţări, inclusiv România. Pe piaţa locală, segmentul de îngheţată e unul foarte efervescent, cu multiple gelaterii şi branduri noi.
Compania Pleuro Ind a lui Iosif Forgaci a închis anul 2023 cu afaceri de 32 mil. lei, plus 26,6%. În 1997, omul de afaceri a făcut primii paşi înspre antreprenoriat, începând cu distribuţia de ingrediente pentru industria de panificaţie. Apoi, a vrut să dezvolte businessul pe verticală şi şi-a deschis o brutărie, însă făcea concurenţă neloială partenerilor, aşa că a decis să găsească o altă nişă legată de pâine. Astfel, a ajuns la sendvişuri. Era anul 2007 când a investit 1,5 mil. euro pentru a da drumul fabricii.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro