Unul din cele mai mari mistere din cel de-al Doilea Război Mondial a fost descifrat. Ce s-a descoperit după 70 de ani

Postat la 18 decembrie 2016 4595 afişări

Un nou studiu, publicat recent, indică faptul că Anne Frank şi familia sa este posibil să nu fi fost denunţaţi de nazişti, ci descoperiţi "din întâmplare" într-o anexă secretă a imobilului din Amsterdam, unde se aflau ascunşi, relatează gandul.info.

Un nou studiu, publicat vineri, de către Muzeul "Anne Frank"", din Amsterdam, răstoarnă teoria existentă de zeci de ani, arătând că nu există nicio dovadă clară că adolescenta evreică şi membrii familiei sale au fost denunţaţi de nazişti în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, ceea ce a condus, atunci, la arestarea şi deportarea lor.

Ronald Leopold, directorul executiv al muzeului, a afirmat, vineri, în cadrul unei declaraţii oficiale, că noua cercetare demarată de instituţia pe care o conduce ilustrează că există o altă teorie care ar trebui luată în considerare. Astfel, pe 4 august 1944, nu este exclus ca percheziţia care a condus la arestarea Annei Frank să fi făcut parte dintr-o amplă anchetă care ar fi vizat munca la negru şi fraudarea cu tichete de raţii în aria unde se găsea imobilul în care ea şi familia sa ar fi stat în ultimii doi ani.

Născută în anul 1929, în Frankfurt pe Main, Anne Frank şi-a pierdut cetăţenia germană în exilul olandez şi a căzut victimă genocidului nazist în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Înainte de a fi arestată, a stat o perioadă într-o ascunzătoare de circa 50 de metri pătraţi, păstrând un jurnal pe care tatăl ei l-a publicat după încheierea războiului.

Anne a murit în urma unei epidemii de tifos izbucnite în lagărul de concentrare Bergen-Belsen, în anul 1945, cu doar o lună înainte ca trupele britanice să elibereze prizonierii, aminteşte Gândul.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
descoperire,
nazism,
Anne Frank,
amsterdam

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.