Universitatea Ecologică, în atenţia CSM după ce a anunţat că organizează studii pentru grefieri

Autor: Otilia Ciocan Postat la 18 septembrie 2014 75 afişări

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) urmează să analizeze solicitarea Şcolii Naţionale de Grefieri de a fi sesizat Ministerul Justiţiei şi cel al Educaţiei după ce Universitatea Ecologică din Bucureşti a anunţat că organizează cursuri postliceale pentru grefieri.

Universitatea Ecologică din Bucureşti a postat pe site-ul său, la secţiunea unde este prevăzută admiterea în anul şcolar 2014 - 2015, o ofertă educaţională pentru calificarea profesională de grefier. Conform sursei citate, durata de studii ar urma să fie de un an, fiind scoase la concurs 150 de locuri.

În acest context, reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii anunţă că modalităţile de recrutare şi formare a grefierilor sunt prevăzute de Legea numărul 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice.

"Astfel, recrutarea grefierilor se face, de regulă, prin Şcoala Naţională de Grefieri, concursul de admitere în această instituţie organizându-se anual, la nivel naţional, de către Şcoala Naţională de Grefieri, sub coordonarea Consiliului Superior al Magistraturii. O a doua modalitate de recrutare a grefierilor, subsidiară, în cazul în care activitatea instanţelor sau parchetelor nu se poate desfăşura în condiţii normale din cauza numărului mare de posturi vacante, este prin concurs, care se desfăşoară la nivelul curţilor de apel, a parchetelor de pe lângă curţile de apel, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie", potrivit Regulamentului aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii.

În prezent, potrivit Clasificării Ocupaţiilor din România (COR), există nouă grupe majore, ocupaţia de "grefier" figurând în grupa majoră 3 - Tehnicieni şi alţi specialişti din domeniul tehnic, subgrupa majoră 34 - Alţi specialişti în domeniul juridic, social şi cultural, grupa minoră 341 - Alţi specialişti în domeniul juridic şi social, grupa de bază 3411 - Specialişti în domeniul juridic şi asimilaţi, la poziţia 341103.

"Astfel, calificările pentru care se pot organiza programe finalizate cu certificate de calificare sunt expres şi limitativ prevăzute în Nomenclatorul ce constituie Anexa la Ordinul comun al Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei numărul 35 din 26 ianuarie 2004 şi al Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului numărul 3.112 din 27 ianuarie 2004, printre acestea nefiind prevăzută şi calificarea de "grefier" ", subliniază CSM.

De asemenea, nomenclatoarele calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea prin învăţământul preuniversitar, precum şi durata de şcolarizare au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului numărul 844 din 2002. Anexa numărul 4 la acest act normativ o constituie Nomenclatorul calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea prin şcoala postliceală - nivelul 3 avansat de calificare, în cuprinsul căruia nu se regăseşte şi calificarea de "grefier".

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CSM,
GREFIER,
ECOLOGICĂ
/actualitate/universitatea-ecologica-in-atentia-csm-dupa-ce-a-anuntat-ca-organizeaza-studii-pentru-grefieri-13297357
13297357
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.