Universitatea din Oradea a accesat un proiect european de 6,5 mil. euro pentru dezvoltarea unui centru de transfer tehnologic

Autor: Laurentiu Cotu Postat la 06 ianuarie 2021 32 afişări

Universitatea din Oradea a accesat un proiect european de 6,5 mil. euro pentru dezvoltarea unui centru de transfer tehnologic

Universitatea din Oradea a câştigat un proiect european de 31,7 mil. lei (6,5 mil. euro) pentru dezvoltarea unui centru de transfer tehnologic ’’Smart Industries’’. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 1 - Promovarea transferului tehnologic, Prioritatea de investiţii 1.1. Perioada de implementare a proiectului este de 59 luni, până în data de 31 decembrie 2023.

Centrul de Transfer Tehnologic ’’Smart Industries’’ va avea patru laboratoare (Fabricaţie, Automatizări – Robotică, Industry 4.0 şi Calitate), iar printre aparatele performante pe care studentţii le vor găsi aici se află o maşină-unealtă CNC Laser - 5 axe, pentru realizarea prototipurilor şi experimentarea de soluţii tehnologice inovative, doi roboţi de manipulare, asamblare şi processări sau echipamente moderne de filmare digitală de mare viteză.

De asemenea, universitatea din Oradea va cumpăra două servere performante, care vor permite comunicarea între toate aceste echipamente, dar şi cu exteriorul. Laboratoarele vor fi folosite de studenţii, masteranzii şi doctoranzii orădeni, care studiază la specializări inginereşti. De asemenea, centrul va avea spaţii de conferinţe, cursuri, prezentări, o zonă expoziţională şi birouri de cercetare şi inovare.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
oradea,
transferare,
dezvoltare,
proiect european

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.