Unde se face chirurgie robotică la stat în România, noul domeniu pentru care ministrul Sănătăţii a anunţat finanţare din 2026
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii, a anunţat că din 2026 chirurgia robotică din spitalele publice va fi finanţată prin plăţi directe de ministerul pe care îl conduce. Până acum, spitalele de stat încheiau contracte cu CNAS pentru decontare, în limita fondurilor disponibile.
„Astăzi înfiinţăm Programul naţional de finanţare prin Acţiuni Prioritare – Chirurgie Robotică (AP-ROBOTICA). Prin acest program, Ministerul Sănătăţii va finanţa direct spitalele publice care au în dotare roboţi chirurgicali, pentru achiziţia de kituri, instrumentar şi materiale consumabile necesare utilizării acestora la pacienţi. Programul se adresează tuturor spitalelor publice care deţin roboţi chirurgicali, indiferent de specialitate, şi creează premisele dezvoltării unor centre de excelenţă în chirurgie robotică, la nivel naţional”, a scris Alexandru Rogobete pe Facebook.
Este al doilea proiect de finanţare sub umbrela de acţiuni prioritare (AP - n.red.) anunţat de ministerul Sănătăţii, după cel de stomatologie.
Cele mai multe sisteme de chirurgie robotică sunt în mediul privat, dar şi spitalele publice au început să investească în acest domeniu.
Spitalele de stat din ţară care au integrat deja roboţi da Vinci sunt Spitalul Judeţean Timişoara, Institutul de Oncologie Iaşi, Spitalul Judeţean Bistriţa şi Spitalul Judeţean Oradea.
Anul trecut, în România au fost făcute aproximativ 2.000 de operaţii cu sistemul de chirurgie robotică da Vinci, numărul lor fiind în creştere faţă de 2023, când s-au efectuat circa 1.400 de astfel de operaţii, din datele Sofmedica, firma care aduce acest sistem în România.
Chirurgia robotică a mai fost finanţată de Ministerul Sănătăţii în perioada 2008-2013, însă ulterior ministerul a oprit acest program. Programul naţional de tratament chirurgical al unor afecţiuni complexe prin chirurgie minim invazivă asistată robotic a demarat în 2008 cu finanţarea Ministerului Sănătăţii ca subprogram al programului naţional de diagnostic şi tratament cu ajutorul aparaturii de înaltă performanţă, prin care ministerul promova tehnologii avansate în chirurgie.
Doar în perioada 2008-2013 ministerul a asigurat bani pentru instrumentele şi consumabilele necesare roboţilor existenţi în spitalele publice.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












