Unde e austeritatea? În timp ce guvernul taie burse şi taxează pensiile, Primăria Sectorului 3 schimbă trotuare şi borduri abia renovate

Autor: Miruna Diaconu Postat la 05 noiembrie 2025 19 afişări

În condiţiile în care Guvernul României a tăiat bursele elevilor şi a introdus plata CASS la pensiile de peste 3.000 lei, o primărie, cum este cea a Sectorului 3, continuă să risipească banii în schimbări absurde de trotuare şi borduri abia renovate.

De trotuare şi borduri se ocupă Direcţia Administrarea Domeniului Public din cadrul Primăriei Sector 3, care are un buget alocat de 239 milioane lei în acest an, cât bugetul pentru educaţie.

În condiţiile în care Guvernul României a tăiat bursele elevilor şi a introdus plata CASS la pensiile de peste 3.000 lei, o primărie, cum este cea a Sectorului 3, continuă să risipească banii în schimbări absurde de trotuare şi borduri abia renovate.

Spre exemplu, pe aleea Dimitrie Anghel din Sectorul 3, bordurile şi trotuarele au fost recent schimbate, aşa cum se observă şi în fotografii, deşi nu era necesară o astfel de intervenţie. Bordurile au fost înlocuite cu unele noi, iar trotuarele au trecut de la asfalt la dale. Pentru ce? Amenajările din zonă nu necesitau o renovare, fiind într-o stare foarte bună, abia renovate. Exemplul nu este singular, iar astfel de situaţii se întâmplă în tot Sectorul 3, unde au fost montate, probabil, sute de kilometri de borduri noi şi reamenajate trotuare cu dale în ultimii patru ani, cu cheltuieli de zeci de milioane de lei fără rost.

Ziarul Financiar a trimis o solicitare la Primăria Sectorului 3 pentru a afla care este bugetul alocat acestor schimbări, în câte zone au fost făcute astfel de lucrări şi de ce sunt necesare schimbări ale bordurilor şi trotuarelor abia renovate, însă reprezentanţii primăriei nu au oferit un răspuns.

Situaţia de la Sectorul 3 este de fapt ilustrativă pentru finanţele publice locale din România, unde banii sunt de multe ori risipiţi pentru lucrări fără rost. Cheltuielile bugetelor locale reprezintă circa 22% din cheltuielile bugetului consolidat al statului de 727 mld. lei (145 mld. euro) anul trecut.

De amenajarea trotuarelor şi bordurilor, printre altele, se ocupă Direcţia Administrarea Domeniului Public din cadrul Primăriei Sector 3, care are un buget alocat de 239 mil. lei în acest an, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul primăriei. Direcţia se mai ocupă şi de mentenanţa şi amenajarea spaţiilor verzi şi funcţionarea sistemelor de irigaţii, însă pe site-ul primăriei nu este prezentată o alocare concretă pentru fiecare dintre acestea. Spre comparaţie, un buget similar este alocat şi unităţilor de învăţământ, care au primit 260 mil. lei în acest an.

Septembrie 2025

Asa arăta intrarea acestui bloc de pe strada Dimitrie Anghel din Sectorul 3. Fusese recent modernizata, dupa cum se poate observa.

De fabricarea bordurilor, dalelor şi altor materiale de construcţii folosite în Sectorul 3 se ocupă compania Administrare Active Sector 3 SRL, care se ocupă cu fabricarea produselor din beton pentru construcţii. Compania este controlată de Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti.

În 2024, compania a avut afaceri de 47 milioane lei, în scădere cu 26% faţă de anul anterior, când veniturile firmei au fost de 64,3 mil. lei, cel mai bun rezultat al său, potrivit datelor Ministerului de Finanţe. Profitul firmei a avut şi el de suferit, fiind diminuat de la 3,1 milioane lei în 2023 la 447.000 lei în 2024.

Firma are mai multe contracte încheiate cu Primăria Sectorului 3, dar şi cu alte autorităţi locale şi companii din Bucureşti şi din ţară, cum ar fi Compania Municipală Managementul Traficului Bucureşti şi Gospodărire Monitorizare şi Transport Brăneşti SRL.

În timp ce guvernul adoptă măsuri de creştere a taxelor pentru a creşte veniturilor la bugetul de stat, unele primării îşi văd mai departe de cheltuieli, fără a încerca să diminueze din proiectele care nu sunt necesare, precum schimbarea bordurilor şi trotuarelor care nu prezintă defecte.

Ziarul Financiar a trimis solicitări şi la Cancelaria Guvernului şi Curtea de Conturi în legătură cu acest subiect. 

Cu toate că nu are în atribuţii gestionarea bugetelor locale, Guvernul alocă anual bugete primăriilor de sector.

„În contextul actual, prim-ministrul Ilie Bolojan a încurajat folosirea cu maximă responsabilitate şi transparenţă a fondurilor publice, precum şi o gestionare riguroasă a resurselor bugetare şi a atras atenţia asupra faptului că fiecare autoritate trebuie să administreze cu grijă resursele financiare, întrucât nu mai există fonduri suficiente pentru a acoperi lipsa de eficienţă sau de predictibilitate în cheltuieli”, au răspuns reprezentanţii Cancelariei Prim-Ministrului la solicitarea ZF.

Noiembrie 2025

Aşa arată acum aceeaşi intrare, cu dale şi borduri noi, care nu folosesc nimănui. Dimpotrivă, bordurile sunt mai înalte şi periculoase pentru copii şi bătrâni. Trotuarele sunt mai înguste şi nu permit trecerea a două persoane concomitent.

În ultimul an, Corpul de Control al Prim-ministrului nu a desfăşurat nicio acţiune de control la Primăria Sectorului 3, chiar dacă primăria a fost obiectul mai multor investigaţii în presă care au arătat o gestionare nepotrivită la fondurilor publice în cadrul primăriei.

„Recent, a fost aprobată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.52/2025 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, pentru stabilirea unor măsuri privind implementarea programelor naţionale din domeniul lucrărilor publice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri bugetare. Noile reglementări introduse au scopul de a canaliza resursele bugetare către proiecte de investiţii viabile şi de a îmbunătăţi disciplina cheltuielilor bugetare inclusiv pentru primării, fără a le afecta activitatea”, au mai spus reprezentanţii Cancelariei.

Cu toate acestea, unii primari îşi continuă activitatea şi planurile de investiţii.

Totuşi, Curtea de Conturi a României menţionează că, prin Camera de Conturi Bucureşti, efectuează anual misiuni de audit la UAT Sectorul 3 şi a încheiat două rapoarte de audit în ultimul an, în 17 decembrie 2024 şi 7 aprilie 2025, publicate ulterior pe site-ul instituţiei. Rapoartele au identificat o serie de nereguli cu privire la modul în care a fost cheltuit banul public de către primărie, iar o parte din ele au fost remediate în timpul misiunii de audit financiar, potrivit rapoartelor Curţii de Conturi.

De asemenea, instituţia a efectuat în cursul acestui la, la UAT Sector 3 o misiune de audit financiar asupra situaţiilor financiare din 2024 şi o misiune de audit de conformitate ad-hoc.

„La data prezentei, actele aferente celor două misiuni de audit sunt în procedura de valorificare a rezultatelor/constatărilor reţinute, urmând să dobândească caracter public după aprobarea acestora de către Plenul Curţii de Conturi. Ulterior încheierii procedurii de valorificare, rapoartele întocmite în urma respectivelor misiuni de audit vor fi disponibile, dupăaprobare, prin publicarea pe website-ul instituţiei noastre”, au mai spus reprezentanţii Curţii de Conturi.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.