Unde duce micul război rece între Obama şi Putin

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 11 august 2013 201 afişări

Preşedintele american Barack Obama şi-a anulat întâlnirea bilaterală cu omologul rus Vladimir Putin programată înaintea reuniunii G20 de la Moscova din septembrie, după ce Rusia a decis să-i acorde azil politic lui Edward Snowden, fostul consultant NSA care a umplut presa cu dezvăluiri despre programele americane de interceptare a comunicaţiilor mobile şi de internet din afara SUA.

Unde duce micul război rece între Obama şi Putin

Cazul Snowden este însă doar ultimul dintr-o listă tot mai lungă de chestiuni care l-a deranjat pe Obama, după ce discuţiile cu Putin din iunie pe tema războiului civil din Siria, a scutului antirachetă american şi a dezarmării Iranului au ajuns într-un punct mort, iar presiunile.

Unii comentatori au interpretat această răcire bruscă a relaţiilor cu Rusia drept un indiciu că SUA au nevoie de un argument în plus ca să ignore opoziţia Moscovei faţă de o intervenţie armată în Siria. Cert e că în următoarea perioadă e puţin probabil ca relaţiile dintre cele două puteri să se amelioreze fundamental, mai ales după ce Obama a anunţat în premieră, ca reacţie la recent adoptata lege contra propagandei homosexuale în Rusia, că el "nu are de ce să manifeste răbdare faţă de ţările care intimidează comunitatea LGBT".

Preşedintele american a avut grijă să nege însă, la o conferinţă de presă susţinută la Casa Albă, că relaţiile sale cu Vladimir Putin sunt proaste. Obama a declarat că Putin se comportă uneori "ca un elev plictisit din fundul clasei", dar a adăugat că "atunci când avem discuţii, deseori rezultatul e foarte productiv". El a spus că SUA "vor lua o pauză, vor reevalua direcţia în care se îndreaptă Rusia" şi vor calibra relaţia bilaterală astfel încât să ţină cont de domeniile unde cele două ţări pot să cadă de acord şi să accepte că există şi diferenţe de opinie. "Sincer, într-o serie de domenii unde credem că se pot face progresse, Rusia nu şi-a schimbat deloc poziţia. Cred că au existat întotdeauna anumite tensiuni între SUA şi Rusia după căderea URSS", a spus Barack Obama, citat de Reuters.

Obama a precizat şi că America nu va boicota Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci din 2014, în ciuda opiniei că delegaţia americană, în care sunt şi gay şi lesbiene, ar trebui să nu meargă la Soci, în semn de protest faţă de legea contra propagandei homosexuale în Rusia. Legea penalizează paradele gay şi diseminarea publică de informaţii despre comunitatea LGBT cu amenzi de până la 16.000 de dolari.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/unde-duce-micul-razboi-rece-intre-obama-si-putin-11244438
11244438
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.