Un român, pe lista nominalizaţilor la Oscar. E nominalizat la două categorii şi a lucrat alături de legendarul Francis Ford Coppola

Postat la 14 ianuarie 2020 126 afişări

Un român se află pe lista nominalizărilor la ediţia din acest an a Oscarurilor. Mihai Mălaimare jr este directorul de imagine al producţiei ”Jojo Rabbit”, care a primit două nominalizări la categoriile ”design de producţie” şi ”montaj de film”.

Un român, pe lista nominalizaţilor la Oscar. E nominalizat la două categorii şi a lucrat alături de legendarul Francis Ford Coppola

Nominalizarea vine la doar nouă zile după ce Mihai Mălaimare jr a primit premiul pentru cel mai bun director de imagine, pentru lungmetrajul "Jojo Rabbit", la cea de-a 23-a ediţie a galei Hollywood Film Awards.

În septembrie, drama neozeelandeză "Jojo Rabbit", de Taika Waititi, a câştigat marele premiu, cel al publicului, la Festivalul de Film de la Toronto şi a intrat astfel cu mari şanse în cursa pentru o nominalizare la premiile Oscar din 2020. "Jojo Rabbit" este o satiră comică despre un băieţel german în vârstă de zece ani, Jojo (Roman Griffin Davis), în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, care află că mama sa ascunde o fetiţă evreică (Thomasin McKenzie) în mansarda casei. Băieţelul are un prieten imaginar, o versiune imbecilă a lui Adolf Hitler.

Mihai Mălaimare Jr., în vârstă de 44 de ani, fiul actorului Mihai Mălaimare, a fost şi directorul de imagine al filmului "Nina", de Cynthia Mort, iar, în 2014, a fost elogiat de presa străină pentru imaginea filmului "Umblând printre morminte", de Scott Frank, cu Liam Neeson în distribuţie. În anul 2013, a fost premiat de criticii americani, la gala National Society of Film Critics, unde s-a impus la categoria "cea mai bună imagine", pentru pelicula "The Master", de Paul Thomas Anderson. De asemenea, Mihai Mălaimare Jr. a primit, în 2012, premiul pentru cea mai bună imagine din partea Boston Society of Film Critics, pentru acelaşi film, pentru care a fost nominalizat şi la prestigioasele Satellite Awards şi Critics' Choice Awards. Cineastul român a colaborat, printre altele, cu regizorul Francis Ford Coppola la realizarea filmelor "Tinereţe fără tinereţe" (2007) şi "Tetro" (2009).

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
nominalizari,
roman,
lista,
nominalizare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.