Un nou pol de dezvoltare imobiliară în Bucureşti! Noua zona care EXPLODEAZĂ total. Vor fi mii de apartamente, birouri, spaţii comerciale

Postat la 14 martie 2019 415 afişări

Capitală cu po­tenţial pentru dezvoltare imobiliară, dar care este abandonat.

Un nou pol de dezvoltare imobiliară în Bucureşti! Noua zona care EXPLODEAZĂ total. Vor fi mii de apartamente, birouri, spaţii comerciale

„Serviciul Cadastru şi Fond Funciar din cadrul Primăriei Sectorului 4 al Municipiului Bucu­reşti efectuează o analiză în privinţa regi­mului de proprietate pentru acea zonă“, au spus reprezentanţii Primăriei Sectorului 4 care nu au precizat cine sunt proprietarii tere­nurilor şi care va fi destinaţia exactă a spaţiului.

Zona este una cu indicativul CB3, adică din subzona polilor urbani principali alături de zone precum Berceni, Barbu Văcărescu, Colentina sau Orhideelor.

 

Potrivit anunţului de consultare asupra elaborării propunerilor depus la Urbanism, Sectorul 4, în calitate de beneficiar, doreşte sta­bilirea regulilor de construire în acord cu ten­dinţa actuală de dezvoltare a zonei.

 

Compania care elaborează PUZ-ul este Ve­go Concept Engineering. Aceasta lucrează şi la PUZ pentru zona de sud a sectorului 4 şi a re­a­lizat la nivelul Capitalei proiecte pentru clădiri de birouri, rezidenţiale şi comerciale.

 

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.