Un funcţionar din Botoşani a fost demis pentru că posta bancuri pe Facebook, în timpul serviciului. Dispoziţia a venit chiar de la ministru

Postat la 01 august 2017 72 afişări

Ministru Sănătăţii a declarat pentru MEDIAFAX că a dispus demiterea unui director adjunct din cadrul Direcţia de Sănătate Publică Botoşani pentru că, în timpul serviciului, posta bancuri pe Facebook, acesta având şi atribuţii legate de vaccinare.

Un funcţionar din Botoşani a fost demis pentru că posta bancuri pe Facebook, în timpul serviciului. Dispoziţia a venit chiar de la ministru

"Mi-a fost sesizat faptul că, în timpul programului, între orele 14.00-15.00, domnia sa posta bancuri şi alte lucruri pe Facebook, în condiţiile în care dumneaei răspunde de asistenţa medicală şi era director adjunct pe asistenţă medicală, deci avea nenumărate atribuţii în ceea ce priveşte înclusiv vaccinarea. M-am gândit să o scutesc de aceste atribuţii, că să aibă mai mult timp să stea pe Facebook", a declarat pentru MEDIAFAX, Florian Bodog, ministrul Sănătăţii.

Florian Bodog a precizat că acesta a fost singurul motiv pentru care a luat această decizie, iar directoarea nu a prezentat niciun argument în apărarea sa.

"Am rugat-o pe directoarea DSP din minister să ia legătura cu dânsa, nu a dat nicio explicaţie, nu am primit nicio explicaţie, aşa că i-am încetat mandatul. Motivul demiterii este că în timpul serviciului face altceva decât ceea ce are în fişa postului", a adăugat ministrul Sănătăţii.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.