Un băiat în vârstă de 12 ani, înarmat cu un pistol de jucărie, a fost ucis de poliţişti în Cleveland - VIDEO

Autor: Iuliana Enache Postat la 24 noiembrie 2014 124 afişări

Un băiat în vârstă de 12 ani, care avea asupra lui un pistol cu bile ce semăna cu o armă reală, a fost ucis de poliţişti într-o zonă de joacă din Cleveland, în Ohio (nordul Statelor Unite).

Doi poliţişti au intervenit sâmbătă după-amiază într-o zonă de joacă în aer liber după ce au fost semnalaţi prin telefon în legătură cu prezenţa unei persoane înarmate cu un pistol care ia la ţintă trecătorii, potrivit unui comunicat difuzat sâmbătă de divizia de poliţie desemnată cu anchetarea folosirii forţei letale.

Cei doi poliţişti ajunşi la faţa locului i-ar fi cerut băiatului să ridice mâinile în aer dar acesta "ar fi ridicat mâinile spre şold pentru a lua pistolul", potrivit comunicatului.

Poliţiştii au deschis focul şi l-au lovit pe băiat în piept.

Potrivit cotidianului local Plain Dealer, el a murit duminică. Numele lui nu a fost dat publicităţii.

După mai multe focuri de armă, poliţiştii au realizat că "arma aflată în posesia suspectului în vârstă de 12 ani era un pistol de tip airsoft (cu bile) care seamănă cu un pistol semiautomat, cu siguranţa trasă", a afirmat poliţia.

Unul dintre poliţişti are mai puţin de un an de experienţă, iar celălalt zece ani, a declarat preşedintele unui sindicat al poliţiştilor pentru cotidian.

Potrivit unei înregistrări telefonice, persoana care a sunat la poliţia a declarat că arma este "probabil de jucărie".

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
SUA,
POLIŢIE,
COPIL
/actualitate/un-baiat-in-varsta-de-12-ani-inarmat-cu-un-pistol-de-jucarie-a-fost-ucis-de-politisti-in-cleveland-video-13628157
13628157
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.