Un angajat al unui aeroport a dezvăluit 5 secrete despre acestea. Care sunt lucrurile mai puţin cunoscute despre aeroporturile lumii

Autor: Ioana Matei Postat la 23 noiembrie 2019 283 afişări

Un angajat al unui aeroport a dezvăluit 5 secrete despre acestea. Care sunt lucrurile mai puţin cunoscute despre aeroporturile lumii

Aeroportul imaginaţiei voastre arată probabil ca cel din filmul „Love Actually”: un loc în care oamenii se întâlnesc cu lacrimi de fericire în ochi şi apoi îşi încep aventurile. În viaţa reală, aeroporturile sunt lumi cu totul diferite, în care uneori oamenii poartă pijama în public, beau martini-uri la 8 dimineaţa şi ignoră toate regulile când vine vorba de alinierea pentru urcarea în avion, scriu jurnaliştii de la Bloomberg.

Întâmplările de pe unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din Statele Unite, Los Angeles International Airport (LAX), au inspirat chiar şi un serial, al cărei personaj central este Heather Locklear -  o superfemeie care administrează cei 55.000 de angajaţi ai aeroportului şi 240.000 de pasangeri zilnici. Seria a fost anulată după un singur sezon, deşi informaţiile din cadrul acesteia erau interesante.

Potrivit lui James Janovec, administratorul operaţiunilor, din care a fost inspirat personajul lui Locklar, un avion decolează din 50 în 50 de secunde de pe LAX. Facilitatea are mai mulţi agenţi de securitate decât oriunde altundeva, care monitorizează circa 100 de pasageri într-un minut în cele mai aglomerate săptămâni.

Ce au mai descoperit jurnaliştii de la Bloomberg despre LAX?

1. Există anumite niveluri sociale în lounge-uri

„Poţi să îţi dai seama când un client se află pentru prima dată în lounge fiindcă, fără excepţie, de fiecare dată fac un tur complet în căutarea celor mai bune locuri”, spune Anastasia Jenkins, care s-a ocupat de managenementul lounge-ului alianţei aviatice Star Alliance la aeroportul internaţional Los Angeles, încă de la deschiderea acestuia, în 2013. În fiecare zi, ea găzduieşte aproximativ 1.800 de călători internaţionali, care aşteaptă în medie aproximativ două ore pentru zborul lor în timp ce beau vin spumant gratuit (116.000 de sticle în 2018).

2. Vedetele adevărate se urcă în avion printr-un terminal privat

Majoritatea VIP-urilor care merg prin LAX folosesc un terminal separat. Private Suite este un club care se adresează doar membrilor şi care costă 4.500 de dolari anual, la care se adaugă minimum 2.700 de dolari la fiecare zbor.

3. Ce poţi să faci cât timp aştepţi să te urci în avion? Pe LAX, aceasta este o întrebare de milioane de dolari. Vânzările de retail şi duty free-ul au generat vânzări de 205 milioane de dolari şi 234 milioane de dolari în ultimele 12 luni. LAX are un adaos comercial mai mare decât majoritatea aeroporturilor din Statele Unite - în creştere cu 18% peste preţul clasic de retail.

4. Eşti scanat de 20 de ori înainte de vamă

Dintre cei 34.000 de pasageri care ajung pe aeroportul LAX în fiecare zi, aproximativ 500 sunt selectaţi pentru filtre de securitate suplimentară, iar doi sau trei sunt trimişi înapoi de unde au venit.

5. Diferite aeroporturi au propriile motive de alarmă. În Texas şi Arizona, spre exemplu, se consideră că armele sunt motive de alarme majore. Situaţia nu este la fel în California, unde acestea sunt stabilite mai des din cauza unor obiecte inofensive. „Ar trebui să vedeţi ce generează pe scannerele noastre o felicitare care include şi muzică”, spune Jeffries, precizând că echipa sa de specialişti în explozibil a avut circa 3.000 de apeluri în legătură cu hazarduri potenţiale în prima jumătate a anului. Acestea includ totul de la artificii, până la grenade inerte.

O modalitate de a identifica aceste crize este cu ajutorul câinilor: în Statele Unite există 400 de câini cu o astfel de pregătire, care trec prin 12 săptămâni de antrenament astfel încât să dobândească abilitatea d a identifica sute de materiale explozibile doar mirosindu-le.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
aeroport,
angajare,
dezvaluiri,
scadere,
secrete

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.