Uitaţi de supereroi sau curse de maşini: "România neîmblânzită" e cel mai bun material despre ţara noastră care a ajuns până acum în cinematografe

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 12 aprilie 2018 810 afişări

Am avut ocazia de a participa la difuzarea în avanpremieră a documentarului "România neîmblânzită", iar impresia cu care am rămas e una foarte bună. Documentarul este, fără doar şi poate, cea mai bună producţie despre România lansată în cinematografe.

E un aspect important, pentru că documentarele ajung de obicei direct pe TV sau pe platformele de streaming sau video on demand. E de apreciat efortul celor implicaţi, pentru că vizionarea pe ecranul unei săli de cinema nu se compară cu cea pe micul ecran.

Vocea lui Victor Rebengiuc îi va purta pe spectatori prin cele patru anotimpuri, prezentând de-a lungul celor 90 de minute frumuseţea ascunsă de ochii celor care îşi petrec viaţa în jungla de beton a marilor oraşe.

"România neîmblânzită" e o splendidă lecţie despre ţara noastră, despre lucrurile care o fac unică şi despre fascinantul ciclu al vieţii - unul care se desfăşoară lângă noi, dar pe care rareori îl observăm.

Îndrăznesc să spun că "România neîmblânzită" e cel mai bun material de promovare a României pe care am avut ocazia să îl văd.

Mergeţi la sălile de cinema şi urmăriţi acest documentar - adulţi, tineri sau copii -, pentru că s-ar putea să (re)descoperiţi o  Românie cu adevărat fascinantă.


Produs de Auchan Retail România şi realizat în colaborare cu britanicii de la Off the Fence, şi narat de Victor Rebengiuc, filmul documentar „România neîmblânzită” reprezintă o producţie inedită, ce dezvăluie, în 90 de minute, frumuseţea sălbatică a României. Distribuţia în cinematografe va fi asigurată de Transilvania Film, companie fondată şi condusă de regizorul Tudor Giurgiu, care va organiza ulterior şi o serie de proiecţii în mai multe oraşe în care nu există săli de cinema.

Beneficiind şi de o versiune internaţională narată de actorul englez Mark Strong, filmul documentar va fi distribuit şi pe plan internaţional, atât în cadrul unor renumite festivaluri de film, cât şi pe canale televizate, specializate în film documentar.

Realizat cu sprijinul casei de producţie britanică Off the Fence, care semnează numeroase filme pentru BBC, National Geographic şi Discovery Channel, şi în colaborare cu ONG-ul The European Nature Trust, filmul „România neîmblânzită” a fost filmat pe parcursul unui an întreg, cei peste 20 de cameramani implicaţi parcurgând mii de kilometri pentru a surprinde lupta vietăţilor pentru supravieţuire.

Călătorind cu automobilul, avionul, barca, elicopterul, snowmobile-ul sau cu maşinuţe de golf, aceştia au cumulat peste 400 de ore de filmare în zone precum Parcul Naţional Piatra Craiului, Munţii Făgăraş, Parcul Naţional Cozia, Delta Dunării, Histria, Parcul Naţional Văcăreşti, Peştera Urşilor, Porţile de Fier şi Munţii Apuseni.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.