UiPath deschide a doua şedinţă de tranzacţionare de pe Wall Street la 73 dolari pe acţiune, plus 6% faţă de cea de la debut. Capitalizare de aproape 40 mld. dolari

Autor: Liviu Popescu Postat la 22 aprilie 2021 21 afişări

UiPath deschide a doua şedinţă de tranzacţionare de pe Wall Street la 73 dolari pe acţiune, plus 6% faţă de cea de la debut. Capitalizare de aproape 40 mld. dolari

UiPath (PATH), producător de roboţi software fondat în Bucureşti, care acum are sediul central în New York şi a ajuns liderul noii industrii de automatizare a sarcinilor repetitive din companii, a deschis şedinţa de tranzacţionare din 22 aprilie 2021, a doua de după listare, la un preţ al acţiunilor de 73 dolari pe unitate, în creştere cu 6% faţă de şedinţa precedentă.

Astfel, cel mai valoros produs al industriei de IT din România, este cotată în a doua zi ca şi companie listată de investitorii de pe cea mai puternică bursă la nivel mondial la o valoare de piaţă de aproape 40 mld. dolari.

Cu o apreciere de 23% a preţului acţiunilor în prima şedinţă de tranzacţionare, dar şi cu intrarea în acţionariat a fondurilor ARK Invest ale lui Cathie Wood, şi pe fondul unor rezultate financiare îmbunătăţite, care asigură o marjă brută de 89%, intrarea la tranzacţionare pe Wall Street a unei companii pornite în România a fost un succes.

Ca şi multiplii, în funcţie de capitalizare raportată la venituri (P/Sales) UiPath are un nivel de 59x. Adică valoarea de piaţă este de 59 de ori mai mare ca veniturile. Cel mai apropiat competitor, respectiv Prism Group, companie de 1,6 mld. dolari capitalizare, are un P/S de 8,2. Niciuna dintre cele două nu are multiplu PER din cauza pierderilor pe anul 2020.

“Succesul de miercuri al UiPath se datorează faptului că a intrat pe bursă cu cifre foarte impresionante”, spune Ionuş Paulenco, analist al eToro. “Acesta a fost unul dintre cele mai mari IPO-uri tech din ultimii ani şi ar trebui să luăm în considerare şi faptul că a avut loc pe o piaţă destul de dificilă, mai puţin prietenoasă cu firmele de tehnologie în ultimele săptămâni”, adaugă el.

Doar două companii din sectorul de software din SUA au depăşit finanţarea de 1,3 miliarde de dolari atrasă de UiPath în urma ofertei publice de listare: SnowFlake, în septembrie 2020 cu 3,9 mld. dolari şi Qualtrics în ianuarie 2021 cu 1,78 mld. dolari. Astfel, intervalul de timp scurt, de doar 7 luni de la SnowFlake până la UiPath, scoate în evidenţă apetitul ridicat al investitorilor pentru companiile din tehnologie.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
sedinta,
tranzactionare

ALEPH STORY: Unul din doi angajaţi din România vrea să îşi schimbe locul de muncă. O discuţie cu Adelina Mihai, jurnalist şi Dan Pavel, editor-prezentator ŞTIU

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.