UEFA: Peste 11 milioane de bilete au fost solicitate într-o lună pentru turneul final al Euro-2016

Autor: Leila Bolat Postat la 11 iulie 2015 34 afişări

UEFA a anunţat, pe site-ul oficial, că într-un interval de o lună s-au înregistrat pe portalul pentru bilete la turneul final al Campionatului European din 2016 solicitări pentru 11.264.142 de tichete.

La 10 iunie, au fost puse în vânzare un milion de bilete pentru Euro-2016, iar perioada de vânzare s-a încheiat vineri, la 20.16, ora Europei centrale, cu exact un an înaintea finalei turneului din 2016.

Pentru atribuirea biletelor se va efectua o tragere la sorţi. Fanii vor fi anunţaţi până la 15 august dacă au obţinut biletele pe care le-au solicitat.

Pe portalul UEFA s-au primit solicitări din 209 ţări, însă cele mai multe, 41 la sută, au venit din Franţa. Pentru finală s-au cerut 1,2 milioane de bilete, pentru meciul de deschidere 650.000 de tichete, iar pentru sfertul de finală din 3 iulie, care se va disputa pe Stade de France, 550.000. 15.964 de bilete au fost solicitate pentru persoane cu handicap, care beneficiază de preţuri moderate, de la 25 de euro pentru meciurile de grupă până la 85 de euro pentru finală.

Următoare perioadă de vânzare a biletelor pentru Campionatul European va fi decembrie - ianuarie.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
FOTBAL,
EURO-2016,
BILETE
/actualitate/uefa-peste-11-milioane-de-bilete-au-fost-solicitate-intr-o-luna-pentru-turneul-final-al-euro-2016-14576296
14576296
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.