Trei poliţişti şi un jandarm au fost reţinuţi, după ce au confundat doi bărbaţi cu infractorii şi i-au bătut

Postat la 06 decembrie 2017 138 afişări

Trei poliţişti şi un jandarm din judeţul Timiş au fost reţinuţi pentru 24 de ore, miercuri, pentru că au bătut, în urmă cu două săptămâni, doi bărbaţi pe care i-au confundat cu infractori, în timpul unei operaţiuni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Trei poliţişti şi un jandarm au fost reţinuţi, după ce au confundat doi bărbaţi cu infractorii şi i-au bătut

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, Ancuţa Morariu, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că trei poliţişti şi un jandarm au fost reţinuţi pentru 24 de ore într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara. Aceştia sunt acuzaţi de vătămare corporală, purtare abuzivă cu consecinţe grave şi punere în primejdie a vieţii.

“Trei poliţişti din cadrul IPJ Timiş şi un jandarm au fost reţinuţi pentru 24 de ore într-un dosar instrumentat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara, cu sprijinul Poliţiei Romane. Întrucât împotriva celor trei poliţişti a fost pusă în mişcare acţiunea penală, aceştia au fost puşi la dispoziţia inspectoratului, conform LG 360/2002 privind Statutul Poliţistului”, a afirmat Ancuţa Morariu.

Cei trei poliţişti, precum şi jandarmul au fost reţinuţi după ce, în urmă cu două săptămâni, au bătut, împreună cu alţi trei jandarmi şi un poliţist, doi bărbaţi pe care i-au confundat cu infractori, în timpul unei operaţiuni. Celelalte persoane implicate în caz sunt cercetate în stare de libertate.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.