Terapia asistată de dispozitiv, un nou tratament pentru pacienţii cu Parkinson, la spitalul din Arad

Autor: Iris Dutescu Postat la 26 mai 2025 22 afişări

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a introdus, din luna mai, terapia asistată de dispozitiv pentru pacienţii diagnosticaţi cu Parkinson şi aflaţi în stadii avansate de boală.

Medicul şef al Secţiei Clinice Neurologie a iniţiat acest tip de tratament unui pacient în vârstă de 68 de ani, diagnosticat cu boala Parkinson de peste nouă ani de zile. Pacientul a fost externat luni, după opt zile de spitalizare şi prezintă îmbunătăţiri semnificative.

Pacientul a ajuns la spital cu o lentoare a mişcării extremă, fără să se mai poată hrăni, spăla sau îmbrăca singur. Acum, pacientul se poate descurca singur cu sarcinile cotidiene, fiind complet independent.

„Terapia asistată de dispozitiv se efectuează în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, în urma unui consult neurologic. Bineînţeles că această terapie nu este recomandată oricărui pacient diagnosticat cu Parkinson, astfel că administrarea tratamentului se efectuează numai cu indicaţie de la medicul neurolog în urma investigaţiilor de specialitate amănunţite. Este un tratament nou, folosit de aproximativ un an la noi în ţară şi este eficient pentru pacientul cu boală Parkinson, la care tratamentul medicamentos nu îşi mai face efectul. Terapia ajută la îmbunătăţirea mobilităţii pacientului crescând astfel calitatea vieţii şi reuşind să efectueze singur sarcinile uzuale, zilnice. Până acum, pacienţii arădeni care îndeplinesc criteriile pentru acest tip de terapie erau direcţionaţi către centre medicale din alte judeţe”, a explicat Constantin Covăsală, medic şef al Secţiei de Clinică Neurologie.

Dispozitivele de tratament pentru boala Parkinson sunt metode terapeutice moderne destinate pacienţilor aflaţi într-un stadiu avansat de boală, care nu mai pot fi ajutaţi cu medicamentele clasice. Spre deosebire de tratamentele clasice, aceste dispozitive permit administrarea constantă a medicaţiei, ducând astfel la o asimilare mai bună a substanţei active şi la un efect de durată, transmit reprezentanţii spitalului.

Boala Parkinson este o afecţiune neurodegenerativă evolutivă, care se manifestă iniţial prin tremor uşor, la o singură mână, însoţit obligatoriu, de lentoare, avansând treptat şi conducând la rigiditatea mişcărilor, dificultăţi de mers, dificultăţi la înghiţire, încovoierea spatelui, dificultatea în efectuarea unor mişcări obişnuite.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
terapie,
parkinson,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.