Taxa la podul Cernavodă, eliminată la sfârşit de săptămână până la 31 august

Postat la 04 iulie 2014 32 afişări

Încasarea tarifelor de trecere pentru utilizarea podului peste Dunăre de la Feteşti - Cernavodă este sistată şi în această vară, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, începând de vineri, 4 iulie.

Taxa la podul Cernavodă, eliminată la sfârşit de săptămână până la 31 august

 Sistarea plăţii taxei a fost aprobată printr-un ordin al lui Alexandru Năstase, secretarul de stat care conduce Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, publicat vineri în Monitorul Oficial.

Măsura, valabilă până la 31 august, se aplică pe sensul Bucureşti - Constanţa în zilele de vineri, în intervalul 18:00 - 24:00, şi sîmbătă, între orele 06:00 şi 12:00.

Şoferii vor fi scutiţi de plata taxei şi duminica, între 16:00 şi 24:00, pe sensul Constanţa - Bucureşti.

Obligativitatea plăţii taxei pe Autostrada Soarelui a fost eliminată temporar în vara anului trecut, pentru sfârşitul de săptămână, după ce presa a relatat că în minivacanţa de Rusalii şoferii au fost obligaţi să aştepte şi două ore pentru a putea plăti taxa de autostradă la staţia Feteşti, rândul de maşini întânzindu-se pe 20 de kilometri.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/taxa-la-podul-cernavoda-eliminata-la-sfarsit-de-saptamana-pana-la-31-august-12889392
12889392
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.